Numărul paturilor pentru copiii infectați COVID-19 a depășit cifra de 30 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, iar rata cazurilor este în continuă creștere. Ieri, 11 octombrie 2021, erau internați 5 pacienți în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului pentru copii, dintre care un adolescent de 15 ani, în stare critică
Ieri, 11 octombrie 2021, peste 30 de pacienți erau internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Dintre aceștia, 5 copii se aflau în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Printre pacienți sunt și nou-născuți, dar și copii de vârstă școlară. Medicii sunt în alertă din cauza ratei tot mai crescute a infectărilor în cazului minorilor.
„În acest moment, pe zona roșie a Spitalului pentru Copii «Sfânta Maria» sunt internați 31 de pacienți pediatrici. Dintre aceștia, 27 sunt cu patologie de pediatrie și sunt urmăriți pe secție, doi sunt asimptomatici, cu patologie chirurgicală. În cazul celor doi s-a efectuat intervenție chirurgicală în urgență și rămân pentru îngrijiri post-operatorii. Avem 5 copii internați pe secția de Terapie Intensivă. Avem vârste extreme, nou-născuți, sugari și copii care sunt la vârstă școlară și probabil se infectează în cadrul colectivității. Numărul de cazuri de internare este tot mai mare. Dacă am început cu 17-18 pacienți pe zona roșie, acum depășim capacitatea maximă și ajungem până la 32, zona roșie având o capacitate de 25 de locuri”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”, Iași.
Un adolescent se află în stare critică
Un băiat în vârstă de 15 ani, transferat de la Fălticeni, este internat în stare critică și necesită ședințe de ventilație non-invazivă. Acesta suferă și de diabet zaharat, lucru ce îi înrăutățește starea. De la debutul valului 4, au fost înregistrate 4 decese în rândul copiilor infectați: 3 bebeluși din Suceava și Bacău și un copil de 8 ani din Iași.
„Printre pacienții din ATI este un adolescent în vârstă de 15 ani, cu o importantă patologie asociată, inclusiv diabet zaharat. El este critic și necesită ședințe intermitente de ventilație non-invazivă și hi-flow. Situația este foarte gravă, pentru că există foarte multe internări, gradul de infectare este foarte mare și încercăm să ajutăm toți copiii care se adresează spitalului nostru și necesită îngrijiri medicale. Simptomatologia este aceeași, sunt cam jumătate cu simptome respiratorii, jumătate cu afectare digestivă, categoria de vârstă se păstrează. De la începutul valului 4 au fost înregistrate patru decese: doi copii de la Suceava, un sugar de la Bacău și un copil de 8 ani, care avea patologie asociată importantă”, a precizat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”, Iași.
Sperăm să nu fim nevoiți să mai extindem zona roșie
De la începerea valului 4 al pandemiei, zona roșie, non-Covid a spitalului pentru copii din Iași a fost suplimentată cu 10 paturi. Managerul spitalului a precizat că în weekend adresabilitatea este mult mai mare decât în cursul săptămânii. După finalizarea lucrărilor de la spital, zona Covid va putea fi extinsă și mai mult, dacă va fi nevoie.
„Momentan, avem alocate pentru zona roșie de pacienți COVID-19 30 de paturi non-ATI și 9 la ATI. Media de adresabilitate pe zona ATI este 4-5 pacienți, deci în această zonă stăm cumva bine și sper să nu crească adresabilitatea. Pe zona non-ATI am extins săptămâna trecută cu încă 10 paturi, avem acum o capacitate de 30 de paturi. Pe perioada de weekend ajungem la un număr de 30-31 de pacienți, cu externările din cursul săptămânii ne ducem către 20 de pacienți.
Momentan ne descurcăm cu acest număr de paturi, urmează să vedem ce se va întâmpla săptămâna viitoare. Așteptăm un răspuns de la constructori, pentru că s-ar putea să se facă recepția, undeva săptămâna viitoare, cel târziu peste două săptămâni, și atunci vom putea aloca mai multe paturi către zona Covid și non-Covid. Dacă va fi nevoie, vom putea suplini numărul de paturi cu încă 10 și iar 10, asta în condițiile în care îi limităm pe cei cronici. Sperăm să nu fim nevoiți să mai extindem zona roșie”, a adăugat Alina Belu, managerul purtător de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”, Iași.
Patologie severă post-COVID-19 la copii
Specialiștii de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă pentru părinți. Un nou sindrom greu de diagnosticat apare la copiii cu vârsta medie de 8 ani care au fost infectați cu COVID-19. Sindromul inflamator multisistemic post-COVID-19 apare între 4 și 6 săptămâni după infectare. Copiii pot prezenta multiple simptome asemănătoare altor boli, cum ar fi febra mare și frisoanele. Părinții sunt rugați să vină de urgență cu cei mici la spital. Noul sindrom este greu de diagnosticat chiar și de cei mai pricepuți medici. Un criteriu de identificare este numărul crescut al anticorpilor pozitivi după infectare. La Spitalul „Sf. Maria” s-a prezentat un caz cu simptome de apendicită acută care ascundea de fapt noua patologie.
Medicii ieșeni au descoperit la timp, în urma unei intervenții chirurgicale, noua patologie la un băiat de 11 ani, transferat de la Piatra Neamț. Cel mai întâlnit simptom al noii patologii este febra mare. Copiii diagnosticați cu sindromul multi inflamator sistemic post-COVID-19 trebuie tratați în primele zile de evoluție a bolii în secția ATI. Medicii susțin vaccinarea adolescenților și spun că aceasta este o soluție pentru evitarea noii patologii.