Sistemul Rezervei Federale a S.U.A. – Mumă sau Ciumă?

Rezerva Federală este cunoscută de mulți ca fiind banca centrală a Statelor Unite, presupunând că este similară băncilor centrale din țările europene sau de pe alte continente. Chiar dacă am fi tentați să credem acest lucru, situația este puțin diferită în cazul băncii americane, care acționează ca agent fiscal pentru guvernul american, custode pentru rezervele monetare ale băncilor comerciale, creditor al băncilor comerciale și supraveghetor al furnizării de monedă în colaborare cu Monetaria Statelor Unite. Totuși pentru a înțelege mai bine această entitate, este important să vedem cum s-a format, care îi este structura și cum funcționează.

De-a lungul vremii au fost mulți cei care au scris despre Rezerva Federală, fiecare dintre acești autori bazându-se pe informații culese din diverse zone. Unul dintre cei mai renumiți dintre aceștia este G.E. Griffin, care a publicat o carte în care descrie multe evenimente legate de acest subiect.

Stirile PROTV

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil ca pilotul de parapantă să cadă din aer, când zbura cu o turistă, lângă Brașov

RomaniaTV

Big Brother! Lege noua pentru toţi românii, atenţie mare!

Potrivit lui Griffin Sistemul Rezervei Federale ar fi fost conceput cu trei ani înainte de data oficială a înființării, în cadrul unei întâlniri secrete pe Insula Jekyll situată în apropierea coastei Georgiei, stat american la nord de Florida. Această întâlnire a avut loc la una din proprietățile private a lui J.P.Morgan, iar participanții au fost șapte reprezentanți ai marilor instituții financiare de pe Wall Street, dar și ai mogulilor financiari din Europa.

Cei “șapte magnicifici” erau Henry P. Davison, acționar principal al companiei JP Morgan, Benjamin Strong, conducătorul companiei JP Morgan’s Bankers Trust, care va deveni ulterior primul guvernator al Rezervei Federale din New York, Charles D. Norton, președintele First National Bank din New York, Frank A. Vanderlip, președintele National City Bank din New York, reprezentându-l pe William Rockefeller, A. Piatt Andrew, secretar adjunct al Trezoreriei S.U.A., Nelson W. Aldrich, senator republican, președintele al Comisiei de Politică Monetară Națională și socrul lui John D. Rockefeller Jr., și Paul M. Warburg, partener în Kuhn, Loeb & Company, reprezentând familia Rothschild și Warburg din Europa. După o minimă evaluare a evenimentului se putea spune că la acea întâlnire participau reprezentanții unui sfert din bogăția totală a lumii.

Multă vreme s-a căutat motivul pentru care întâlnirea s-a dorit a fi secretă. Explicațiile au fost simple. Dacă analizăm pe cine reprezentau acei participanți, observăm că majoritatea dintre ei erau competitori în domeniul bancar. Era bine știut că dacă acești competitori s-ar fi întâlnit la vedere, publicul ar fi fost alertat cu privire la posibilitatea ca bancherii să pună la cale un acord pentru limitarea comerțului, ceea ce a fost confirmat de activitățile ce au urmat.

Rezultatul întâlnirii a fost un acord de cartel cu cinci obiective: stoparea concurenței tot mai mari din partea noilor bănci ale națiunii; obținerea francizei pentru a crea bani din nimic în scopul creditării; obținerea controlului asupra rezervelor tuturor băncilor, astfel încât cele mai nesăbuite dintre ele să nu fie expuse la lipsa de lichidități și retrageri de numerar, care să conducă la insolvență bancară; determinarea contribuabilul să preia pierderile inevitabile ale cartelului; și să convingă Congresul că scopul acordului era protejarea publicului. Lecturarea acestui acord ilustra clar faptul că bancherii trebuiau să devină parteneri cu politicienii și că structura cartelului trebuia să fie în nota unei banci centrale.

Documentele oficiale arată că Sistemul Rezervei Federale nu a reușit să-și atingă obiectivele principale stabilite la constituire. Aceasta s-a întâmplat deoarece acele obiective nu au fost niciodată adevăratele scopuri ale înființării Rezervei Federale. În ceea ce privește cartelul bancar cu cele cinci obiective menționate în cadrul întâlnirii secrete, tot ceea ce a urmat a fost un succes absolut.

Autorul amintit mai sus a subliniat de nenumărate ori că principalul țel al cartelului a fost de a transforma guvernul federal în agent al transferării pierderilor iminente de la proprietarii băncilor protejate la plătitorii de taxe și impozite. Acest lucru a fost ulterior demonstrat de către actele oficiale întocmite și arhivate de la înființarea Sistemului Rezervei Federale în decembrie 1913, când Președintele Wilson a promulgat Legea Rezervei Federale, ce punea bazele unui sistem compus din douăsprezece Rezerve Federale regionale, până în zilele noastre.

Un alt critic al Sistemului a fost profesorul de economie A.C. Sutton, ce a prezentat cu minuțiozitate de-a lungul timpului legăturile foarte strânse și îndelungate dintre familia Roosevelt și Wall Street, ceea ce a fost susținut și de faptul că înainte de a fi ales președinte al S.U.A., F.D. Roosevelt a fost bancher și speculator la bursă între anii 1921 și 1928. Profesorul era sigur că Sistemul Rezervei Federale reprezintă un monopol legal privat al masei monetare diriguit în avantajul unei mici minorități având drept justificare ocrotirea și promovarea intereselor cetățenilor americani.

Dintre toate criticile aduse Rezervei Federale de-a lungul istoriei sale, cea mai apăsătoare poate fi considerată aceea susținută de unii experți în economie precum că Sistemul nu este altceva decât unul din pașii preliminari efectuați timp de 25 de ani de un grup deosebit de bărbați cu înalte funcții în societate, ce au complotat pentru a provoca primul război mondial cu scopul pe de o parte de a modela viitoarea ordine mondială, iar pe de altă parte pentru a obține câștiguri exorbitante de pe urma morții și distrugerii. Conform statisticilor tenebroasei istorii costul principal al primului război mondial a fost pierderea a douăzeci de milioane de vieți omenești, însă acel dezastrul global a fost extrem de benefic pentru unii.

Opinia autorului

Dacă analizăm cu atenție datele prezentate atât de istorici cât și de specialiștii în economiei, în diverse momente ale istoriei Rezervei Federale, ajungem la o concluzie înfricoșătoare. Toate lucrările de specialitate induc idea că Sistemul nu a fost creat pentru asigurarea bunăstării și siguranței financiare a cetățenilor Statelor Unite, ci pentru dezvoltarea unui superstat internațional administrat de superbancheri internaționali și superindustriași internaționali, ce colaborează pentru stăpânirea lumii și conducerea ei după bunul lor plac.

sursă: Liviu Vornicu/economikalazi.ro