Prima pagină » Sanatate » Boli si tratamente » Sinuzita cronică – Principalele simptome ale acestei afecțiuni. Cum poate fi tratată

Sinuzita cronică – Principalele simptome ale acestei afecțiuni. Cum poate fi tratată

20 oct. 2021, 14:12,
în Sanatate

Sinuzita cronică este o inflamație a sinusurilor, iar principalele simptome ale acestei afecțiuni nu sunt de neglijat. Afecțiunea este cauzată de o infecție care provoacă inflamația mucoasei sinusale, dar și de alergii. Multă lume se întreabă cum poate fi tratată această tulburare întâlnită frecvent atât la copii, cât și la adulți. 

Principalele simptome ale sinuzitei cronice

Sinuzita cronică este o afecțiune gravă, o complicație care poate să apară în urma unei răceli. Sinusurile sunt cavități umplute cu aer situate în structura osoasă a obrajilor, în spatele frunții și sprâncenelor, pe fiecare parte a podului nasului. 

Acestea au rolul de a proteja căile aeriene, de a regla presiunea intranazală și de a regla rezonanța vocii. De asemenea, mucusul produs de către sinusuri are rolul de a bloca și elimina microbii care pot pătrunde în organism. În momentul în care apare un exces de mucus, acesta favorizează acumularea de bacterii la nivelul sinusurilor. Astfel, apare sinuzita cronică, mai ales în sezonul rece. 

Cele mai frecvente simptome în cazul sinuzitei cronice sunt:

– durere și presiune în zona sinusurilor 

– mucoasă nazală de culoare galbenă sau verde

– tuse puternică din cauza mucozităților 

– ochii umflați și roșii 

– alterarea mirosului și a gustului 

– dureri de cap

– dureri dentare 

– febră

– stări de oboseală

Care sunt cauzele sinuzitei cronice 

Sinuzita cronică este o afecțiune severă care poate să dureze mai mult de trei luni, iar simptomele apar de regulă la intervale diferite de timp. Cele mai frecvente cauze care duc la apariția sinuzitei cronice sunt:

– infecții virale

– infecții bacteriene

– infecții fungice

Pe lângă aceste infecții care provoacă sinuzita, există și alți factori care pot declanșa această afecțiune:

– alergii frecvente

– polipi nazali

– deviație de sept

– infecții ale căilor respiratorii 

– sistem imunitar slăbit

– infecții dentare

Cum poate fi tratată sinuzita cronică

Tratamentul sinuzitei cronice depinde de cauzele care au dus la apariția ei. De obicei, sinuzita cronică nu trece de la sine și este nevoie de un tratament medicamentos puternic. 

În tratarea acestei afecțiuni medicul specialist poate recomanda administrarea de antihistaminice, dacă sinuzita a fost declanșată de o alergie severă. Dacă senzația de presiune de la nivelul sinusurilor și durerile de cap persistă atunci se administrează medicamente antiinflamatorii și antifungice dacă boala a fost provocată de o infecție fungică.

În cazul în care simptomele nu se ameliorează după câteva săptămâni, medicul recomandă antibioticele, sinuzita fiind provocată în aces caz de o infecție bacteriană. 

De asemenea, în tratarea sinuzitei cronice se recomandă și tratamentul chirurgical dacă pacientul se confruntă frecvent cu această afecțiune. Intervenția presupune îndepărtarea țesutului care blochează căile aeriene și drenarea secrețiilor nazale. 

Cum se vindecă sinuzita cronică prin remedii naturiste

Simptomele sinuzitei cronice pot fi ameliorate cu ajutorul unor remedii naturiste. Durerile la nivelul sinusurilor pot fi reduse prin: 

– inhalarea aburilor de apă caldă în care se adaugă uleiuri esențiale de mentă, eucalipt sau lămâie

– clătirea foselor nazale cu apă sărată

– consumul de ceai de ghimbir

– aplicarea unor comprese calde la nivelul nasului și a frunții pentru a reduce disconfortul și durerea

Sinuzita cronică este o boală a sinusurilor extrem de severă și nu trebuie confundată cu răceala. Din acest motiv se recomandă atenție la principalele simptome ale acestei afecțiuni. Sinuzita cronică poate fi vindecată cu ajutorul medicului specialist, printr-un tratament medicamentos corespunzător. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *