Prima pagină » Local » Singurul pacient rămas în viață în urma incendiului de la Piatra Neamț a fost externat din Terapie Intensivă! Medicii spun că evoluția bărbatului este spectaculoasă
Singurul pacient rămas în viață în urma incendiului de la Piatra Neamț a fost externat din Terapie Intensivă! Medicii spun că evoluția bărbatului este spectaculoasă

Singurul pacient rămas în viață în urma incendiului de la Piatra Neamț a fost externat din Terapie Intensivă! Medicii spun că evoluția bărbatului este spectaculoasă

28 nov. 2020, 02:00,
Bianca Ciubotariu în Local

Un singur pacient a rămas în viață în urma incendiului de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. Medicii au anunțat faptul că bărbatul de 68 de ani a fost externat din secția de Terapie Intensivă. Pacientul mănâncă singur, stă la marginea patului și este conectat la o singură sursă de oxigen

În urmă cu aproximativ două săptămâni, în Piatra Neamț a izbucnit un incendiu la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență. În urma tragediei au murit, inițial, 10 persoane, alte 7 fiind rănite. Persoanele afectate de incendiu au fost transferate la alte unități medicale pentru a putea primi îngrijiri de specialitate. Astfel, 6 pacienți au fost aduși la Iași, la spitalul mobil din Lețcani, și un pacient a fost transferat la Pașcani.

Pe parcursul zilelor care au urmat, s-au stins unul câte unul. Din incendiul de la Piatra Neamț un singur pacient a scăpat cu viață. Are 68 de ani și este internat la spitalul mobil din Lețcani. Ieri, medicii care l-au îngrijit au anunțat că bărbatul a fost externat din secția de ATI, secție în care a fost internat timp de aproximativ două săptămâni. Dacă starea pacientului se va îmbunătăți, acesta va putea fi externat și se va întoarce în sânul familiei.

Dr. Florin Roșu: „Sperăm să nu apară nicio problemă care să-i pună viața în pericol”

Singurul pacient supraviețuitor din incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț dă semne că în curând va putea fi externat. Bărbatul a fost externat din ATI, iar evoluția stării lui de sănătate i-a uimit chiar și pe medicii care l-au îngrijit.

„Pacientul se simte foarte bine. Este externat din ATI în momentul de față, stă la marginea patului, se alimentează singur, stă pe o singură sursă de oxigen. Pacientul are și alte comorbidități, dar, din fericire, starea lui de sănătate este acum stabilă. Noi ne dorim să-l externăm pe pacient, pentru asta am și muncit atâtea săptămâni. Așteptăm cu toții momentul în care va fi redat familiei și societății. Sperăm să nu apară nicio problemă care să-i pună viața în pericol. În cazul pacienților cu COVID-19 schimbările de stare se pot întâmpla oricând. Am avut pacienți și de 30-40 de ani care au dezvoltat stop cardio-respirator, dar nu cred că aici este cazul”, spune dr. Florin Roșu, coordonatorul compartimentului de ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase și spitalul mobil din Lețcani.

Trei pacienți infectați cu COVID-19 se pregătesc să părăsească secția de ATI

Medicul ieșean vorbește despre starea pacienților din ATI care sunt internați în cele două unități medicale menționate anterior. Trei pacienți internați în această secție sunt aproape de externare.

„La Spitalul de Boli Infecțioase, pacienții sunt ventilați non-invaziv, iar din punct de vedere cardio-vascular sunt stabili. La Spitalul mobil din Lețcani avem trei pacienți cu stare de sănătate în ameliorare. Aceștia sunt pe două surse de oxigen și sperăm să-i putem muta pe o singură sursă de oxigen, iar mai apoi să-i transferăm pe sector. Avem o pacientă internată la Lețcani, o tânără de 30 de ani venită de la București. La Spitalul de la Lețcani, până la venirea pacienților din Piatra Neamț, am îngrijit și pacienți din sudul țării, în special din București”, mai spune medicul ieșean.

În secțiile de ATI din spitalele suport COVID-19 din județ mai sunt doar șase locuri libere

Situația din secțiile de ATI din județ nu este tocmai favorabilă și asta pentru că 61 de paturi din cele 67 sunt ocupate. În ceea ce privește gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 61, nouă sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecțioase, 18 la Spitalul Mobil Lețcani, șase la Spitalul de Pneumologie, patru la Spitalul Municipal Pașcani, cinci la Spitalul de Recuperare, șapte la Spitalul C.F. Iași și 12 la Spitalul de Neurochirurgie. Ieri mai erau libere șase paturi, două paturi ATI la Spitalul Municipal Pașcani și patru paturi la Spitalul de Neurochirurgie.

În spitalele suport COVID-19 mai erau libere ieri 162 de paturi. Dintre acestea, 14 paturi erau libere la Spitalul de Boli Infecțioase, 36 la Spitalul Mobil Lețcani, un pat la Spitalul de Pneumologie, 22 de paturi la Spitalul Hârlău, cinci paturi la Spitalul C.F. Iași, cinci la Spitalul „Sf. Spiridon”, 22 de paturi la Spitalul Militar și 57 de paturi la Spitalul C.F. Pașcani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024