Presedintele Federatiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, Dorin Modure, acuză, marţi, 19 septembrie, guvernanţii de lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte măsurile fiscale. Sindicaliştii vor protesta joi în faţa Ministerului Finanţelor.
”Mari pişicheri guvernanţii ăştia ai noştri. Luni dau pe surse ultina variantă a ordonanţei austerităţii în care se dădea posibilitatea ministrului să emită ordin de egalizare a salariilor la maximul existent în plată, iar marţi pun ordonanţa în transparenţă decizională, dar fără acea prevedere. Asta înţeleg ei prin transparenţă. Complet neserioşi, ce să mai zicem”, a scris, marţi, Dorin Modure pe pagina de Facebook.
Acesta anunţă că sindialiştii vor continua seria de proteste.
”Vom întreprinde, împreună cu membrii noştri, toate acţiunile pentru care aceştia ne-au împuternicit. Joi vom protesta în faţa Ministerului Finanţelor, împreună cu alţi colegi din BNS”, a mai scris liderul sindical.
Mai multe federaţii sindicale afiliate la Blocul Naţional Sindical anunţă că vor protesta, joi, în faţa Ministerului Finanţelor, faţă de măsurile anunţate de Guvern. Sindicaliştii anunţă că vor participa cel putin 1.500 de persoane.
Protestele angajaților din Finanțe continuă
Sindicaliştii din Finanţe au anunțat cu săptămâni în urmă că e pregătesc pentru declanşarea unei greve în prima parte a lunii septembrie.
„Discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu au avut niciun rezultat. Ni s-a transmis că toate măsurile propuse au fost respinse, atât în cadrul coaliţiei, cât şi în Guvern”, a declarat, vineri, 25 august, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, Dorin Modure.
Acesta a precizat atunci că ministrul de Finanţe şi-a declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă, fiind direcţionaţi către premierul Marcel Ciolacu.
„Ministrul de Finanţe şi-a declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă şi ne-a trimis la domnul Ciolacu. Trebuie să-i explicăm premierului, decizia este la dânsul. Sigur că o să facem o nouă solicitare către domnul Ciolacu, deşi noi am mai trimis către Guvern încă o dată toate revendicările. În momentul de faţă nu am absolut nicio speranţă că se va rezolva ceva, pentru că dânsul a declarat de mai multe ori că nu va accepta nicio astfel de solicitare. Mă îndoiesc că vom avea un spaţiu suficient ca să rezolvăm măcar una dintre solicitări”, a arătat Modure.
Sindicaliştii din Administraţia Fiscală au organizat pe 22 august o grevă de avertisment în toată ţară şi un miting de protest în faţa Ministerului Finanţelor.
De asemenea, în data de 11 august, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.