Prima pagină » Cancan » Simona Sensual a divorțat de partenerul ei. Ce a descoperit în timpul pandemiei
Simona Sensual a divorțat de partenerul ei. Ce a descoperit în timpul pandemiei

Simona Sensual a divorțat de partenerul ei. Ce a descoperit în timpul pandemiei

06 oct. 2020, 12:57,
în Cancan

Fosta vedetă care ținea prima pagină a tabloidelor este din nou singură. Astfel, Simona Sensual a anunțat că a divorțat de partenerul ei. Culmea e că trecuseră abia doi ani de când a ales să se căsătorească, în secret în Israel. Acum, se pare că pandemia i-a deschis ochii și a decis să pună capăt relației.

O nouă despărțire în showbizul românesc. Simona Sensual a anunțat că este, oficial, singură. Iată ce a declarat vedeta care în urmă cu ceva ani făcea furori pe micile ecrane! Fosta vedetă a tabloidelor a divorțat în secret. Potrivit informațiilor apărute pe Wowbiz.ro, pandemia a ajutat-o, într-un fel sau altul, să realizeze care sunt țelurile sale. De asemenea aceasta și-a dat seama că persoana de lângă ea nu este cea potrivită. Vedeta a mărturisit că este mult mai bine acum că este singură.

Simona Sensual a divorțat în secret

În urmă cu mai bine de 5-6 ani era prezentă aproape zilnic la tv şi făcea furori cu formele ei apetisante. Astfel, Simona Sensual reuşea să-i înnebunească pe toţi bărbaţii din România. Nu de multe ori, blondina lăsa deoparte inhibiţiile şi nu avea reţineri în a renunţa la haine. Și totuși, în viața ei s-a produs o mare schimbare. Viața Simonei Sensual s-a schimbat radical de când a luat calea credinţei.

Totodată, Simona Suhoi se căsătorise în secret, în Israel, cu partenerul ei de viață. Numai că, actuala pandemiei se pare că i-a deschis ochii și a divorțat de curând.

„Toate lucrurile în viața mea sunt exact cum trebuie să fie, nu mai mult, nu mai puțin. Sunt exact așa cum vrea să fie de Sus! Eu am avut relații cu logodnă, am avut relații lungi. Eu am avut logodnici, ceea ce zic eu că e ok. (…) Cu siguranță e cel mai important lucru să te măriți. Viața mea este baza, dacă nu ești bine și spiritual, logic că nu e bine. Nu sunt cu nimeni. Sunt singură, da. După pandemia asta mi-am dat seama că e mai bine să fii singur”, a povestit Simona Suhoi, potrivit Wowbiz.ro.

Ce spune despre credinţă

Credința și religia au schimbat-o radical și au transformat-o pe Simona Sensual într-o fată cuminte. De „vină” pentru aceasta ar fi unul din foștii iubiți, de religie neoprotestantă, care a determinat-o să își schimbe viața.

„O să încep să fac nişte interviuri pe canalul meu de YouTube cu oameni din alte domenii. Sunt nişte oameni care nu sunt persoane publice, dar vor fi pe spiritualitate. Pe partea de viaţă spirituală, o să vină nişte fețe preoțești. Asta este o educaţie dată de familie. Eu nu sunt pe yoga, sunt pe viaţa spirituală. În tinereţe ne mai facem de cap. Suntem tineri, dar încerc să ţin un echilibru. Nu poţi să ai un echilibru în viaţă, dacă nu ai o viaţă spirituală puternică. Dacă nu eşti conectat şi iubit, dai în depresie”, povestea Simona Suhoi în urmă cu câțiva ani despre schimbările din viața ei.

Însă, la fel de surprinzător cum s-a aflat de căsătoria ei, tot așa Simona Sensual a și divorțat. Și cu siguranță are motivele ei pentru care a ales să fie singură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`