Prima pagină » Sport » Simona Halep, în fața unui an plin de provocări! Principalul obiectiv din 2021. Cum suportă carantina din Australia
Simona Halep, în fața unui an plin de provocări! Principalul obiectiv din 2021. Cum suportă carantina din Australia

Simona Halep, în fața unui an plin de provocări! Principalul obiectiv din 2021. Cum suportă carantina din Australia

29 ian. 2021, 02:00,
în Sport

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, aflată în carantină la Adelaide, înaintea primului turneu de Mare șlem al anului, Australian Open, a declarat într-un interviu acordat WTA Insider că principalul său obiectiv din acest an este câștigarea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Principalul obiectiv este o medalie la Jocurile Olimpice, să merg acolo și să pot concura la cel mai înalt nivel, dar fiecare turneu este un obiectiv pentru mine în acest an”, a spus Halep.

„Întotdeauna am spus că fiecare turneu este important pentru mine și nu tratez unele turnee ca fiind mai importante ca altele. Când merg la un turneu vreau să dau sută la sută. Dar nu știi niciodată ce se va întâmpla săptămâna viitoare, așa că mă concentrez să fiu sută la sută în acea săptămână. Am învățat anul trecut că trebuie să trăiești în fiecare zi în parte”, a mai spus Halep.

„Presiune există, pentru că ai așteptări în fiecare săptămână și spui că vrei să joci la sută la sută. Acest lucru trebuie să îl aștepți de la tine, pentru că la acest nivel te aștepți să dai maximum pe teren de fiecare dată”, a subliniat fostul lider mondial.

„Am aproape 30 de ani, am petrecut șase-șapte ani în top și pot spune că mă descurc cu presiunea și să fiu într-un mod relaxat vine ca un bonus. Momentele grele prin care am trecut m-au învățat că fiecare este important și chiar dacă se întâmplă ceva rău, să pierzi un meci ușor sau o finală de Mare șlem, de exemplu, dacă scuturi capul și te trezești ziua următoare și o iei de la capăt cu munca, există șansa să fii mai bun”, a mai spus Halep, dublă campioană de Mare șlem.

Simona Halep: „Am fost puțin stresată din cauza carantinei”

Românca a vorbit și despre perioada de carantină pe care o petrece la Adelaide, înaintea turneului de la Melbourne: „Sunt bine. Lucrurile sunt bune aici la Adelaide, avem condiții bune”.

„Pot spune că e un pic dificil, deoarece când joci la un turneu poți sta toată ziua pe teren și nu ești obligată să petreci tot timpul în cameră, deci e mai greu. Dar toți știam care sunt restricțiile și că dacă cineva e testat pozitiv în avion, toți pasagerii sunt izolați, iar asta a fost un pic de speriat la început. Pentru că și dacă o singură persoană era pozitivă în avion, știam că în Australia de Sud ne vor muta pe toți la hotel, nu doar o parte. Deci am fost un pic stresată din cauza asta, recunosc. Dar am fost norocoși, foarte norocoși, nimeni nu a fost testat pozitiv în avionul nostru și am putut petrece carantina în mod normal (cu cinci ore pe zi de antrenamente, n. red)”, a explicat numărul doi mondial.

Simona Halep nu a simțit că a fost o perioadă lungă de pregătire

Halep a oferit informații despre perioada sa de pregătire:

„Am avut același program ca și în anii trecuți. Am avut o pauză lungă după Paris (Roland Garros, n. red.), în octombrie, iar apoi când am vrut să încep pregătirea în noiembrie am făcut COVID-19. A trebuit să stau acasă mai mult timp. Nu mi-a fost rău, am avut simptome ușoare, doar la început. Deci la mijlocul lunii noiembrie am început antrenamentele. Am avut cam opt săptămâni de pregătire, ceea ce e mai mult decât de obicei, dar nu am simțit că a fost lungă. Ce a fost ciudat a fost să fiu acasă în primele două săptămâni din ianuarie. Timp de 15 ani nu am mai stat acasă în ianuarie. Am văzut un pic de zăpadă, am petrecut Crăciunul și Anul Nou cu familia și după aceea am fost la Constanța să stau câteva zile cu familia. A fost bine”.

Simona Halep: „E un an nou, toată lumea este pregătită mental, dar am încredere”

Simona Halep a precizat că nu a resimțit sechele după infectarea cu COVID-19, a făcut tot felul de analize, la plămâni și inimă, deoarece era obligatorie o ecografie la inimă pentru a putea juca.

„Am făcut toate aceste analize și nimic nu era schimbat, totul este bine”, a menționat sportiva.

Halep s-a declarat odihnită și proaspătă după pauza pe care a luat-o, atât din punct de vedere fizic, dar și mental.

„Nu mă aștept să fiu la nivel maxim, pentru că nu am jucat multe turnee anul trecut, iar acum suntem înaintea unui Grand Slam. Așa că nu sunt sigură cum va fi, sunt pregătită să încep un nou an”, a adăugat românca.

Totuși, Halep s-a arătat încrezătoare că va fi la un nivel bun în ciuda pauzei lungi, după cum și anul trecut a avut rezultate bune în ciuda perioadei de inactivitate din timpul pandemiei.

„Îmi dă încredere că deși nu am jucat mai multe luni, am putut să revin și să câștig atât de multe meciuri la rând după o pauză lungă. Însă, acum e diferit. Este un an nou, toată lumea e pregătită mental și cred că provocarea e mai mare. Însă am încredere”, a spus Halep, care în 2020 a avut o serie de 17 meciuri consecutive câștigate.

Halep s-a arătat nerăbdătoare pentru primul său meci în Australia:

„Ash (Barty) vine vineri și vom juca un meci. Abia aștept, pentru că înseamnă că voi ieși din carantină. De două săptâmâni nu m-am văzut decât cu echipa mea. Mă aștept să fie un pic ciudat săptămâna următoare, pentru că vom fi ocupați și vom reveni la viața normală. Să ai un meci oficial după ce te-ai antrenat doar cu o adversară (Irina Begu în cazul său, n. red.) timp de două săptămâni va fi interesant pentru toată lumea. Însă mă aștept să fie bine, pentru că vom fi liberi să facem orice. Putem merge la restaurant, fapt care mi-a lipsit, la cumpărături. Mă ard mâinile și picioarele deja (râde, n. red.). Mă aștept să fie o perioadă bună. Nu știi niciodată care vor fi rezultatele, dar măcar ne vom simți bine”.

Simona Halep va participa la turneul Australian Open, care a fost reprogramat anul acesta pentru perioada 8-21 februarie. La ediția de anul trecut, ea s-a oprit în semifinale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *