Simona Halep joacă în această săptămână primul turneu pe zgură din 2021. Ocupanta locului 3 WTA a dezvăluit că se simte mai bine și abia așteaptă să evolueze la Stuttgart.
Simona Halep pregătește revenirea pe teren după o lună de pauză. Ultima partidă disputată în circuitul WTA de simplu a fost cea de la Miami, când a învins-o în turul secund pe Caroline Garcia. Apoi, Halep a fost obligată să abandoneze înaintea duelului cu Anastasija Sevastova, din cauza unei accidentări la umăr.
Aceeași problemă de sănătate a împierdicat-o pe Simona să joace la finalul săptămânii precedente în duelul din Billie Jean King Cup cu Italia.
Într-un interviu acordat pentru Digi Sport, Halep le-a dat o veste bună fanilor: „Mă simt mult mai bine. Am început să joc de 5-6 zile. Și acasă am jucat de câteva ori. Nu am avut dureri. Am venit aici, m-am antrenat de două ori, nu am dureri. Dar la meci e altfel decât la antrenament și aștept cu nerăbdare să văd cum mă simt la primul meci”.
Primul turneu pe zgură pentru Simona Halep în anul 2021 este la Stuttgart
Stuttgart reprezintă primul turneu pe zgură pentru Halep în 2021. Chiar dacă suprafața nu este preferata Simonei, ea are amintiri plăcute de la competiția din Germania:
„Aici alunecă terenul destul de mult. Faptul că este în sală schimbă un pic reperele jocului. Nu este suprafața mea favorită, dar am făcut o semifinală aici, am avut meciuri bune în trecut. Am încredere că am șansa mea, dar va fi dificil. Încerc să joc cât se poate de bine și sper fără dureri”.
Din postura de favorită numărul 2 a întrecerii de la Stuttgart, Halep beneficiază de un tur liber. În runda a doua, ea o va întâlni fie pe Marie Bouzkova, fie pe Marketa Vondrousova. Partida Simonei cu învingătoarea din duelul cehoaicelor va avea loc joi și va fi transmisă în direct la Digi Sport.