Siluirea electoratului USR

USR-PLUS? Sau USR-MINUS? E o întrebare pe care și-o pun din ce în ce mai intens, mai dramatic, electorii acestui partid. Cetățenii din București. În special cetățenii Sectorului 1. Brașovenii. Timișorenii. Și alții. În mai toate localitățile României, în care acest partid, care s-a retras de la guvernare, continuă să dețină o putere de natură administrativ-teritorială. Acum se vede mai bine ceea ce uneori era difuz, atunci când USR se afla în Executiv. Acest partid reprezintă un eșec.

Prea puțin contează că USR-PLUS este un eșec din perspectiva laboratoarelor care i-au dat viață. Fie aceste laboratoare ale serviciilor secrete. Fie ele ale unor state partenere din UE. Cert este că neomarxiștii nu numai că nu s-au descurcat, dar s-au pus în mare viteză pe furat. Eșecul nu putea fi decât răsunător. Și se vede în căderea abruptă a încrederii cetățenilor. În sondaje. Intrarea în opoziție a USR-PLUS îi scoate în evidență mult mai bine carențele. Atunci când funcționau într-o coaliție aflată la putere, useriștii aveau posibilitatea să paseze, cel puțin imagistic, eșecurile în grădina partenerilor de coaliție. Acum trebuie să și le asume.

Stirile PROTV

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur

RomaniaTV

Ce se întâmplă cu Adela Popescu și Radu Vâlcan. Nimeni nu se aștepta la asta. ''Foarte greu''

Pe acest fond, în care funcționează și legea compensației universale și principiul vaselor comunicante, în acest context, în care ceea ce pierde USR în materie electorală se transferă altor partide, se declanșează o luptă crâncenă în plan intern. Partenerii se acuză reciproc de incompetență, de rea voință și de prostie. În mare, și unii și alții au dreptate. Și se încaieră pe ceea ce a mai rămas încă viu din electoratul acestui partid. Oricâte eforturi aș face, nu mă pot pune în pielea unui votant entuziast și de bună credință al USR. Ar trebui să am frisoane numai când mă gândesc la prăpădul pe care l-a făcut acest partid la guvernare în două guverne și la prăpădul pe care îl face în prezent și urmează să-l mai facă în materie de guvernanță locală. Dacă pentru mine ar fi o grea încercare să mă pun în pielea unui simplu votant USR, îmi imaginez cum se simte sau ar trebui să se simtă președintele Klaus Iohannis, principalul vinovat pentru propulsarea acestui partid la putere. Dacă nu ar fi existat Guvernul Zero, dacă nu ar fi fost parașutat Dacian Cioloș de către Klaus Iohannis, în postura de prim premier „al său”, probabil că această mișcare neomarxistă, alimentată destul de consistent de fundații internaționale de aceeași sorginte, nu s-ar fi transformat niciodată într-un partid politic. Ar fi rămas undeva la marginea societății și ar fi continuat să-și petreacă sfârșitul de săptămână fluierând prin piețele publice. Dar Klaus Iohannis, utilizându-și puterea lui de președinte, utilizând discreționar atributele constituționale pe care le are, a transformat gloaba într-un armăsar, pe care l-a plasat la vârful Executivului. Ce mai face acum Klaus Iohannis? De partea cui e? De partea lui Cioloș sau de partea lui Barna?

Dan Barna, pilotat de oamenii din servicii care i-au stat în spate, dar și de factorul extern, interesat să aducă neomarxismul la putere și în România, a reușit să transforme un ONG într-un partid politic, să-l înșurubeze într-o alianță îndreptată împotriva „ciumei roșii” și să preia o parte a administrației publice centrale și locale. În urma bătăliei interne, a învins însă Cioloș. Acesta este noul președinte USR-PLUS. Președintele a două ONG-uri transformate în partide politice și sudate, atât cât de sudate sunt, sub o conducere unică. Dar în ciuda victoriei sale în alegerile interne, Dacian Cioloș este lipsit de instrumentul conducerii colective. În biroul politic, majoritatea o are Barna. De aceea, USR-PLUS, așa cum sugerează de altfel și denumirea sa, a rămas un partid bicefal. Iar la vârf bătălia este în toi. Dacian Cioloș, sub forma unui ultimatum, vine cu o soluție. Fără să o spună în mod explicit, el vizează prin această soluție reîntoarcerea partidului politic la statutul de ONG. Un ONG pe persoană fizică. Pe care l-ar putea conduce cu o mână de fier. Dar numai și numai dacă îl debarcă pe Barna.

Ce muniție au cei doi? În mod cert, Dacian Cioloș, care conduce cea de-a treia familie politică europeană, numită Renew Europe, o invenție a președintelui Franței, se bucură de susținerea factorului extern. A neomarxiștilor din lumea întreagă. Dar Barna? Descendența lui directă este legată de Securitatea statului comunist, de urmașii acesteia, dintre care cei mai mulți sunt rezerviști. Va prevala factorul extern sau va prevala factorul intern? Și, până la urmă, pentru a încheia acest prohod al unui partid politic, mă întreb din nou cum Doamne iartă-mă m-aș simți eu, dacă aș fi creditat prin vot acest partid. Sau acest ONG.