Prima pagină » International » Și regilor li se rup ciorapii. Charles al III-lea s-a descălțat în timpul unei vizite oficiale și s-a văzut degetul. Cum au reacționat britanicii

Și regilor li se rup ciorapii. Charles al III-lea s-a descălțat în timpul unei vizite oficiale și s-a văzut degetul. Cum au reacționat britanicii

09 feb. 2023, 20:21, 1 ,
în International

Regele Charles al III-lea a apărut cu șosetele găurite în public. Momentul stânjenitor a avut loc în timp ce noul suveran al Marii Britanii a vizitat o moschee din estul Londrei împreună cu regina consoartă Camilla.

Când au ajuns la moschee, Camilla și-a acoperit capul cu o eșarfă, iar când a venit timpul să-și scoată pantofii, Charles a dezvăluit că șoseta lui avea o gaură vizibilă chiar deasupra degetelor piciorului drept.

Vizita are loc cu exact trei luni înainte ca ceremonia de încoronare a lui Charles

Membrii familiei regale britanice au fost întâmpinați de un grup de dansatori cu costume tradiționale colorate care au așternut petale de flori în calea lor către moschee.

Vizita are loc cu exact trei luni înainte ca ceremonia de încoronare a lui Charles să aibă loc la Londra. Palatul Buckingham a anunțat luna trecută că ceremonia de încoronare va fi un eveniment de trei zile, care va începe pe 6 mai și se va încheia pe 8 mai.

Festivitățile vor începe cu încoronarea Majestății Sale Regele și a Majestății Sale Regina la Westminster Abbey, sâmbătă, 6 mai. A doua zi va fi un concert la Castelul Windsor, care va fi difuzat de BBC. Publicul larg va avea ocazia să participe la eveniment atunci când biletele gratuite vor fi disponibile la o dată ulterioară.

Cum au reacționat britanicii

Internauții nu au fost însă atât de revoltați după viralizarea șosetei rupte a regelui Charles. Ei au comentat că regele „este unul de-al nostru, dintre noi”, „este exact ca noi” sau „regele Charles este cu adevărat unul dintre noi! Majoritatea dintre noi au cel puțin o pereche de șosete cu o gaură”, relatează Daily Express.

Averea moștenită de Charles după decesul Reginei Elisabeta a II-a este estimată ca fiind undeva între 370 și 430 milioane de lire, în bunuri personale, care includ obiecte de artă, bijuterii, investiții imobiliare și de altă natură, dar și castelele Balmoral și Sandrigham.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine e primul director de la stat cu venituri uriașe care își reduce drastic salariul lunar
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Care este motivul pentru care Claudiu Gherguț a refuzat un salariu lunar de 12.000 de euro. Unde i s-a propus să gătească
Playtech.ro
Maria Mihalache, cea mai rapidă sportivă din România, dar şi cea mai frumoasă! Sacrificiile făcute pentru sport
observatornews.ro
Dragoş Anastasiu, despre directorii din companii de stat "blindaţi" cu contracte. "Problema nu e salariul"
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Evz.ro
Mica Deltă din Ardeal, sursa unei legende terifiante. Lacul fără fund, poartă spre alt tărâm?
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Înțelegerea făcută de Donald Trump aruncă lumea în aer
Playtech.ro
Lidl scade preţurile cu 40%. Produsele pentru care românii vor sta la coadă sâmbătă, 12 iulie
Dailybusiness.ro
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
RomaniaTV
Casa de vacanță a lui Cristi Borcea, de la Sinaia, distrusă de furtuna APOCALIPTICĂ. Curtea arată ca după bombardamente: Șapte pomi ai pe casă, ca să știi
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI, dată de Dana Rogoz. Anunțul vine la o zi după ce Andreea Marin a anunțat despărțirea de iubit. Dana și soțul ei s-au căsătorit acum 13 ani
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2025
11 iulie 2025