Joi, 11 septembrie 2024, la Iași, s-a desfășurat atelierul „fotografului de vedete”, Edward Aninaru. Artistul în varstă de 48 de ani a povestit, cu lux de amănunte, cum a reușit să ajungă cunoscut peste oceane și să colaboreze cu Celine Dion
Astfel, cu prilejul atelierului de fotografie inedit, organizat în cadrul Privé Fashion Events 2024, ieșenii pasionați de artă, și nu numai, l-au putut cunoaște pe Edward Aninaru. Invitații și participanții au avut parte de un decor uimitor în spatele arcadelor Băii Turcești, ideal pentru a imortaliza cele mai bune ipostaze ale modelelor.
Povestea palpitantă a „fotografului de vedete”, Edward Aninaru: „Am făcut rost de o cameră și m-am pus pe treabă”
Joi, 11 septembrie, reporterii BZI s-au deplasat la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași și au participat la atelierul „fotografului de vedete”, Edward Aninaru. Artistul a oferit detalii despre începuturile carierei sale și provocările pe care le-a întâmpinat în stadiul incipient al drumului spre succes.
„Pasiunea mea pentru fotografie a început dintr-o joacă, dintr-o pură întâmplare. Eram în căutări, nu știam ce vreau să fac, încercam câte puțin din toate, dar nimic nu mă convingea că este o direcție pe care aș vrea să o urmez. Era un moment în care aveam ocazia să mă angajez într-o agenție de publicitate, dar cu condiția să învăț Photoshop. Eu eram atras de calculatoare, am început să lucrez, dar nu aveam imagini suficiente ca să le editez. Astfel, am început să le cer prietenilor fotografii pe care să le procesez. Întâmplarea face că m-am plictisit să tot cer, așa că m-am apucat de făcut propriile imagini. Am făcut rost de o cameră și m-am pus pe treabă. Am început să-mi fac singur fotografiile pe care le-am și procesat. Apoi am participat la niște concursuri online, am câștigat unele dintre ele, iar chestia asta m-a determinat foarte tare să continui și încet, încet am ajuns să fac fotografia la modul serios, chiar profesionist”, a povestit Edward Aninaru, fotograf de modă și regizor de videoclipuri.
După ani întregi de eforturi constante și consistente, Edward Aninaru a ajuns la Iași, loc despre care declară că este fascinat. Artistul revine cu mare drag în capitala Moldovei atunci când se întoarce în țară, însă de fiecare dată este implicat în câte un proiect.
„Anul trecut, am organizat o expoziție, în Iași, alături de prietenii mei, Răzvan Vasilescu și Silent Strike (n.r. – Ioan Titu, compozitor român de muzică electronică și film), într-un proiect multimedia. Atunci a fost prima dată când am ajuns în Iași. Spre surprinderea și părerea mea de rău că n-am mai făcut asta mai devreme, a fost un eveniment foarte fain, m-am înconjurat de prieteni și mi-am făcut alții noi, am găsit niște oameni faini, am găsit niște profesioniști. Sincer să fiu, era printre locurile de bifat din țară, voiam să trec neapărat prin Iași, chiar îmi place foarte mult”, a spus Edward Aninaru.
Evenimentul de modă și artă, ajuns la cea de-a III-a ediție, a oferit contextul ideal pentru ca iubitorii de artă să își poată lărgi orizonturile. Astfel, alături de designeri renumiți și artiști contemporani, aceștia au ocazia de a își dezvolta creativitatea prin diverse activități.
Drumul din cartierele Bucureștiului până pe culmile Hollywood-ului: „Mi s-a părut că am mai trăit în lumea aceea, am avut un deja-vu”
„Fotograful de vedete”, Edward Aninaru, are o experiență de peste 12 ani în industria din Statele Unite ale Americii. Notorietatea acestuia provine, cu precădere, din colaborările pe care le-a avut cu vedete internaționale, precum Celine Dion, Ne-Yo sau Jay Sean, dar și cu publicații de renume, cum sunt Vogue, Harper’s Bazaar și Marie Claire. Artistul a povestit despre primul contact pe care l-a avut cu „tărâmul tuturor posibilităților”.
„Prima dată, am plecat în America într-un soi de minivacanță, dar aveam câteva joburi, nu știam dacă o să îmi placă, ce o să găsesc acolo. Niciodată nu m-am gândit că o să părăsesc România, nu credeam că o să plec vreodată din țara mea. În momentul în care am ajuns acolo, am avut un sentiment de deja-vu, mi s-a părut că am mai trăit în lumea aceea, că lucrurile îmi sunt cunoscute. Oamenii arătau la fel cum îmi închipuiam, polițiștii erau exact cum îmi imaginam, probabil pentru că am văzut foarte multe filme, am jucat și multe jocuri video, iar chestia asta a contat destul de mult. Apoi a venit impactul societății, oamenii erau zâmbitori, mult mai politicoși, mai răbdători, m-au făcut să pun în balanță dacă vreau să acord o șansă plecării mele. Apoi am venit acasă, am tot stat pe gânduri, îmi spuneam: «Ce ar fi dacă aș încerca? Ești nebun, de ce să ratezi o oportunitate pentru care ai muncit, acum îți este ușor, ai ajuns aici, lucrează oamenii cu tine, ești cerut peste tot. Ce am de pierdut, în cel mai rău caz?». Am considerat că este o experiență și merită să profit de ea. 12 ani mai târziu, nu regret nicio secundă decizia pe care am luat-o”, a mărturisit „fotograful de vedete”.
După ce și-a luat inima în dinți, Edward Aninaru s-a lansat peste oceane, în Statele Unite ale Americii, cu un portofoliu bogat pe care a reușit să îl întocmească în industria românească. A pornit de jos, din punctul în care lucra fără să fie plătit, doar pentru a câștiga experiență și vizibilitate. Mai târziu, a ajuns să colaboreze cu zeci de celebrități autohtone, printre care Alexandra Ungureanu, Crush, Vunk și Inna. Astfel, și-a câștigat renumele de „fotograf de vedete” și a continuat să uimească.
„Când am plecat în America, a trebuit să am o viză de muncă. Pentru aceasta aveam nevoie de o companie de producție care să mă sponsorizeze, nu puteam lucra pe cont propriu. Firma făcea videoclipuri muzicale, eu făceam fotografie. La producțiile muzicale, prin prisma contractului pe care mi l-a oferit, coperțile de single ale artiștilor se realizau pe set, se filma câteva ore, iar eu fotografiam. Așa am reușit să lucrez cu un număr de vedete. Când am plecat în America, am crezut că toată lumea o să mă aplaude, dar trebuie să ne limităm puțin. Noi suntem foarte buni, dar aici, în altă parte sunt alte valori și trebuie să ne raportăm la ele”, a explicat artistul.
Edward Aninaru simte că mereu este loc de mai bine și că este în continuă evoluție, iar în acest moment lucrează la mai multe proiecte acasă, în Los Angeles. El este exemplul că oricine poate reuși să ajungă unde își dorește dacă are încredere în visul său.
Viața la Hollywood. Celine Dion și Michael Franti, fotografiați de Edward Aninaru
În ceea ce privește „visul american”, pentru „fotograful de vedete”, Edward Aninaru, a devenit realitate. În urma proiectelor de succes pe care le-a realizat, a cunoscut-o pe celebra cântăreață Celine Dion.
„Celine Dion a venit să filmeze pentru un clip 16 ore, am cronometrat și cât timp bea apă. Am avut șansa de a lucra cu ea și de a o cunoaște. E altceva când întâlnești o vedetă de nivelul acesta și vezi cât de umilă este, cum le vorbește oamenilor cu care colaborează. Te face să te simți mișto și dai randament, te simți respectat, simți că munca ta e apreciată. La noi dai de niște oameni care s-au lansat ieri, iar azi cred că au cucerit globul”, a povestit fotograful român.
Un alt eveniment ce l-a impresionat pe artistul român este tot de pe platoul de filmări. Acesta a avut parte de o experiență de neuitat alături de un cunoscut cântăreț.
„M-a marcat povestea din spatele lui Michael Franti. La filmări era desculț mereu, așa că l-am întrebat care este motivul. Mi-a spus că nu se încalță niciodată, că doar iarna poartă niște șlapi. Motivul este că respectă copiii defavorizați, care nu au bani. Întâmplarea face că prietena mea de atunci era fana lui și i-am spus, iar el ne-a invitat la cină. Un om ca el ar fi putut să nu se uite la mine, nu aveam nicio treabă unul cu celălalt. Momentele astea mă marchează și o să le țin minte toată viața”, a spus Edward Aninaru.
În ciuda numeroaselor și răsunătoarelor colaborări ce le-a avut, Edward Aninaru a mărturisit că niciodată nu a primit oferte pentru a periclita intimitatea pe care o au celebritățile pe platou, în spatele obiectivului. Acesta consideră că respectul și încrederea sunt două atribute excepționale pe care trebuie să le aibă fiecare fotograf.
Cât de greu este să ieși în evidență? Sfaturi pentru fotografii ce sunt la început de drum
Pe parcursul carierei sale, Edward Aninaru și-a schimbat, de mai multe ori, viziunea asupra fotografiei și abordarea. Astfel, în prezent, preferă stilul minimalist în detrimentul celorlalte tipuri pe care le-a practicat.
„În timp, încerc să înlătur materialele de prisos pe care, la început, le foloseam pentru că nu aveam cunoștințele necesare, credeam că fotografia este despre altceva. Acum, încerc să las ce este mai important, așa că am început să înlătur lumina în exces, o folosesc mai mult pe cea naturală, ce este extra, ceea ce ține de make-up, de păr, până și de editare. Încerc să păstrez lucrurile cât mai naturale, cât mai organice. Mi se pare că este o întoarcere la bază, la rădăcini, cum se făcea fotografia odată”, a evidențiat artistul.
În vremurile actuale, sub influența mai puternică decât niciodată a tehnologiei, să reușești să ieși în evidență în acest domeniu reprezintă un joc de noroc. Ținând cont de faptul că toată lumea face și postează fotografii, unii se pot remarca fără prea mult efort cu ajutorul rețelelor de socializare. Totuși, munca altora nu izbutește să ajungă în „lumina reflectoarelor”, din nefericire.
„Este o situație dificilă. În toată masa de imagini, de foto, de video, e greu să mai ieși în evidență. Astfel, devine o provocare continuă să demonstrezi că poți mai mult decât alții. E un fel de joc de-a șoarecele și pisica. E bine pentru că ai ocazia de a te expune pe toate rețelele de socializare, poți deveni viral instant. Pe de altă parte, există șanse să te pierzi în mulțimea de imagini. Cei la început de drum trebuie să facă fotografii cât mai multe, să încerce să exploreze, pentru că fotografia este amplă, la fel ca muzica, nu este doar un tip. Trebuie încercate toate. Nici eu, la început, nu știam ce vreau să fac, am mers de la botezuri și până la concerte. Până îți găsești calea și ce este pentru tine, durează puțin”, a adăugat Edward Aninaru.
„Fotograful de vedete”, Edward Aninaru, a fost prezent la Iași, joi, 11 septembrie 2024. În cadrul atelierului inedit pe care l-a ținut, artistul a povestit despre cum trăiește visul american pe culmile Hollywood-ului, în Los Angeles.