„Inelul Pescarului”, emblema puterii papale și una dintre cele mai recognoscibile piese de simbolism religios din lume, se pregătește de un final ritualic, odată cu trecerea la cele veșnice a Papei Francisc. Obiectul are o istorie de peste 700 de ani, fiind asociat cu Sfântul Petru – pescarul Galileean considerat primul papă al Bisericii Catolice. De-a lungul pontificatului său de 12 ani, Francisc l-a purtat la cele mai solemne momente, în timp ce zeci de mii de credincioși, emoționați, l-au atins sau l-au sărutat ca semn de devoțiune, un gest ce a devenit chiar subiect de controverse legate de igienă, mai ales în perioada pandemiei.
Acum, potrivit tradiției multiseculare, acest inel va fi distrus sau cel puțin grav deteriorat. Motivul nu este doar simbolic – în vremurile de demult, inelul papal funcționa ca sigiliu oficial al Suveranului Pontif. Era folosit pentru autentificarea documentelor și scrisorilor papale, alături de o altă piesă ceremonială, „bulla”. Pentru a preveni uzurparea autorității papale după decesul pontifului, acestea erau sparte în mod public, în fața cardinalilor.
De ce inelul cu sigiliul Papei Francisc este distrus după moartea sa
Istoricii Vaticanului spun că practica este echivalentă cu dezactivarea datelor de autentificare dintr-un cont digital, o protecție împotriva imposturii religioase. De altfel, din 1521 până în 2013, toate inelele papale au fost distruse, inclusiv după moartea Papei Ioan Paul al II-lea.
Totuși, o excepție notabilă a fost făcută în cazul Papei Benedict al XVI-lea, care a abdicat, primul gest de acest fel în șase secole. În loc să fie distrus, inelul său a fost doar gravat cu o cruce adâncă, un semn clar că își pierduse funcția.
Papa Francisc a continuat tradiția modestiei și în ceea ce privește acest simbol. Deși a purtat „Inelul Pescarului” la marile ceremonii, în viața de zi cu zi prefera un inel simplu de argint, pe care îl avea încă din perioada în care era cardinal. Într-un moment viral, în 2019, a fost surprins evitând insistent ca oamenii să-i sărute mâna, gest interpretat de unii ca o respingere a cultului personalității. Vaticanul a lămurit ulterior că Papa încerca doar să reducă riscul răspândirii microbilor.
Acum, responsabilitatea distrugerii simbolice a inelului revine cardinalului Kevin Joseph Farrell, Camerlengo-ul Bisericii, numit în această funcție chiar de către Francisc în 2023. Înainte de începerea conclavului care va alege următorul papă, acest ritual de sfârșit va marca o nouă tranziție în istoria Vaticanului, una care, la fel ca inelul însuși, îmbină tradiția, autoritatea și umilința într-un singur gest solemn.