Prima pagină » Eveniment-Social » Sfânta Maria Magdalena, simbolul creștin al căinței

Sfânta Maria Magdalena, simbolul creștin al căinței

22 iul. 2022, 00:01,
Codruța Șoroagă, în Eveniment-Social

Sfânta Maria Magdalena este sărbătorită anual de către creștinii ortodocși în data de 22 iulie. Sfânta a fost ucenica și mironosița lui Hristos, fiind cea dintâi și cea mai mare dintre mironosițele și purtătoarele de mir. Maria Magdalena este una dintre cele mai importante sfinte creștine și este un simbol al căinței, devenind din femeie ușoară propovăduitoare a credinței creștine.

Sfânta Maria Magdalena a săvârșit o mulțime de minuni, arătând astfel oamenilor puterea sa. În anul 1910, sfânta a alunga o mulțime de lăcuste din regiunea Halkidiki, Grecia. Locuitorii erau îngroziți de stolurile de lăcuste, astfel că au adus moaștele sfintei, iar toate roiurile de insecte au fost izgonite. Tot prin mijlocirea Sfintei Magdalena a fost stins și incendiu din pădurile de lângă Sfânta Mănăstire Iviron.

 o icoana cu sfanta Magdalena si Iisus Hristos

Maria Magdalena este una dintre cele mai importante sfinte creștine și este un simbol al căinței, devenind din femeie ușoară propovăduitoare a credinței creștine

Cine a fost Sfânta Maria Magdalena

o imagine cu drumul crucii

Tradiția spune că, după învierea lui Iisus Hristos, Maria Magdalena va propovădui credința creștină în Fenicia, Egipt, Siria și Roma. Se crede că sfânta l-ar fi tămăduit pe împăratul Tiberiu, care vedea cu un singur ochi

Sfânta Maria Magdalena s-a născut într-un sat situat între orașele Tiberiada și Capernaum. În Evanghelia de la Luca, se menționează că Maria Magdalena a fost tămăduită de Iisus Hristos de șapte demoni. În credința creștină, sfânta este identificată cu o desfrânată, de aceea preia imaginea Israelului infidel. Din câteva texte apocrife, reiese că Sfânta Magdalena a fost logodită cu Sfântul Ioan Evanghelistul. Ea ar fi devenit prostituată tocmai pentru că logodnicul său a părăsit-o pentru a-l urma pe Hristos.

„Fugind de aici la Ierusalim, fără să-i pese de nașterea ei și uitând de legea lui Dumnezeu, s-a făcut o prostituată vulgară și după ce de bunăvoie a făcut un bordel al destrăbălării, s-a făcut pe drept cuvânt un templu al demonilor, fiindcă șapte diavoli au intrat deodată în ea și o chinuiau neîncetat cu dorințe spurcate”.

Tradiția spune că, după învierea lui Iisus Hristos, Maria Magdalena va propovădui credința creștină în Fenicia, Egipt, Siria și Roma. Se crede că sfânta l-ar fi tămăduit pe împăratul Tiberiu, care vedea cu un singur ochi.

o imagine cu un stol de lacuste

Sfânta Maria Magdalena a săvârșit o mulțime de minuni, arătând astfel oamenilor puterea sa. În anul 1910, sfânta a alunga o mulțime de lăcuste din regiunea Halkidiki, Grecia. Locuitorii erau îngroziți de stolurile de lăcuste, astfel că au adus moaștele sfintei, iar toate roiurile de insecte au fost izgonite

Maria Magdalena, cea dintâi și cea mai mare dintre mironosițele și purtătoarele de mir

o imagine cu punerea in mormant a Mantuitorului

Maria Magdalena a fost prezentă la judecata Mântuitorului, a mers în urma lui pe drumul Crucii, fiind prezentă și în momentul răstignirii. Conform Evangheliei după Matei, Sfânta Maria Magdalena a luat parte și la punerea lui Iisus Hristos în mormânt

Maria Magdalena a fost prezentă la judecata Mântuitorului, a mers în urma lui pe drumul Crucii, fiind prezentă și în momentul răstignirii. Conform Evangheliei după Matei, Sfânta Maria Magdalena a luat parte și la punerea lui Iisus Hristos în mormânt. Maria Magdalena a rămas împreună cu Fecioara Maria lângă mormântul pecetluit până seara târziu. Acestea au părăsit mormântul doar pentru că era vineri, iar Legea Mozaică poruncea ca ziua de sâmbătă să fie destinată exclusiv odihnei.

Tot din Evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, duminică, femeile mironosițe, printre care se afla și Maria Magdalena, au venit cu miresme la mormântul lui Iisus Hristos, pentru că, după obicei, trebuiau să-i ungă trupul cu miresme. Se pare că prima care a ajuns la mormântul lui Mântuitorului a fost Maria Magdalena, ea a văzut piatra ridicată și mormântul gol. Nu le-a mai așteptat și pe celelalte femei să ajungă, ci a mers să le dea de veste și apostolilor. De aceea, Magdalena nu a văzut îngerul care le-a întâmpinat pe celelalte femei mironosițe și nu nici nu a ascultat mesajul acestuia. Când a văzut că trupul lui Iisus nu mai este în mormânt, Maria Magdalena a crezut că acesta a fost furat, motiv pentru care începe să plângă. În timp ce vărsa lacrimi amare, i s-au arătat 2 îngeri. După aceasta, Sfânta Maria Magdalena îl vede pe însuși Iisus Hristos, în chip de grădinar, și i se dă misiunea să vestească învierea și ucenicilor: „Mergi la frații Mei și le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *