Prima pagină » Razboi în Ucraina » Serviciile ucrainene de informații susțin că Rusia a instalat în Insula Șerpilor sisteme de apărare antiaeriană
Serviciile ucrainene de informații susțin că Rusia a instalat în Insula Șerpilor sisteme de apărare antiaeriană

Serviciile ucrainene de informații susțin că Rusia a instalat în Insula Șerpilor sisteme de apărare antiaeriană

13 mai 2022, 23:46, 2 ,
în Razboi în Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Direcției principale de informații al Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Vadim Skibițki, citat de agenția de presă Unian, a transmis astăzi, 13 mai, că Rusia a desfășurat în Insula Șerpilor sisteme de apărare antiaeriană de tipul „Tor-M2” și „Panțîri”.

„Evaluarea noastră fără echivoc este că Insula Şerpilor reprezintă un obiectiv strategic care va fi utilizat de Federaţia Rusă pentru a controla întreaga parte de nord-vest a Mării Negre”, a spus el.

Skibiţki a subliniat că nu întâmplător din primele zile ale războiului Rusia a capturat această insulă şi a început să instaleze acolo echipamente de control. Pentru ei, prezenţa pe insulă este o posibilitate suplimentară de a controla teritoriul Ucrainei, a adăugat oficialul ucrainean.

„Serviciul de informaţii militare dispune de date că în Insula Şerpilor au fost desfăşurate sisteme de apărare antiaeriană de tipul ‘Tor-M2’ şi ‘Panţîri’ şi s-ar putea ca în viitor să fie amplasate şi sisteme de rachete, care vor permite bombardarea teritoriului statului nostru şi nu numai a statului nostru”, a insistat Skibiţki.

Forțele ucrainene au provocat daune mari armatei ruse

La 2 mai, forţele ucrainene au distrus două corvete ruseşti de tipul Raptor în apropiere de Insula Şerpilor. La 7 mai, o navă de desant de tipul Serna a fost distrusă tot lângă Insula Şerpilor de armata ucraineană La 12 mai, şeful administraţiei regionale militare Odesa, Serhii Bratciuk, a declarat că marinarii ucraineni au avariat în apropiere de Insula Şerpilor nava de logistică rusăească ‘Vsevolod Bobrov’.

Compania Maxar Technologies a arătat imagini din satelit ale Insulei Şerpilor, rezultatele bombardamentelor şi ale navei Serna, scufundată, potrivit LB.ua.

La 12 mai, satelitul a înregistrat o navă scufundată de tip Serna, lângă care se afla o macara plutitoare. O dronă ucraineană Bayraktar a distrus această navă în data de 7 mai. O altă navă de acelaşi tip se putea vedea în imagini în apropiere de macaraua plutitoare.

Şeful GUR, generalul Kirill Budanov a subliniat anterior că Ucraina va lupta pentru Insula Şerpilor atât cât va fi necesar.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024