Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au emis o sentință explozivă. Magistrații ieșeni au achitat-o pe o „nașă” de tren, care fusese acuzată de luare de șpagă și abuz în serviciu. Geta Bergheva a fost vizată de o mega-anchetă a procurorilor, anchetă ce a vizat zeci de șefi de tren, secunzi ai acestora, precum și conductori
Sentință explozivă a magistraților ieșeni! Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au achitat ieri o „nașă” de tren. Instanța a decis achitarea Getei Bergheva, pe motiv că nu există probe că a comis infracțiunea de luare de mită.
„Instanța respinge acțiunea formulată de partea civilă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iași”, au spus judecătorii.
Prima hotărâre din dosar a venit la aproape 8 ani de la declanșarea cercetărilor într-un mega-dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. De remarcat este faptul că sentința Tribunalului Iași nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Geta Bergheva, acuzată de procurori de luare de mită și abuz în serviciu
Procesul penal în care Geta Bergheva a fost acuzată de luare de mită și abuz în serviciu (câte 2 acte materiale) a început pe 7 februarie 2019. Procurorii brașoveni au declanșat, însă, ancheta la finele lunii octombrie 2012. Mega-dosarul viza zeci de șefi de tren, secunzi ai acestora, precum și conductori, în special din zona Moldovei, ce ar fi luat șpagă și ar fi prejudiciat bugetul CFR.
La vremea respectivă, peste 100 de angajați ai CFR au fost duși la audieri. Dintre aceștia, doar 21 de persoane au fost trimise în fața instanțelor de judecată. Totuși, dosarele au fost disjunse, angajații CFR fiind trimiși în judecată separat. Acuzația principală adusă de procurori a fost cea de luare de șpagă. Dintre cei trimiși în fața magistraților, unii au fost deja condamnați la primele instanțe.
Un mega-dosar al procurorilor, deschis cu mare tam-tam
Procurorii au susținut că fiecare inculpat ar fi primit șpăgi de câteva zeci de lei. Banii ar fi fost luați pentru ca angajații CFR să închidă ochii la călătorii care nu aveau bilete. În urma acestei suspiciuni, peste 100 de șefi de tren sau secunzi ai acestora ori conductori au fost urcați în microbuze și autocare și duși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru a fi audiați. Mulți dintre aceștia au petrecut 24 de ore în arest, pe baza ordonanțelor de reținere, după care au fost lăsați în libertate, însă cu diferite interdicții, de a părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
Conform anchetatorilor, „nașii” de tren ar fi luat diverse sume de bani de la călătorii care circulau fără bilet, de regulă jumătate din valoarea tichetelor, iar transferul banilor de la conductori către alți angajați ai CFR se făcea în toaletele trenurilor. Oamenii legii au mai afirmat că, în București, banii erau predați prin intermediul chioșcurilor de pe peronul Gării de Nord. Mai mult, procurorii au susținut că unele fapte ar fi fost filmate. Printre persoanele vizate de anchetatori s-a regăsit și Geta Bergheva. Însă, potrivit judecătorilor, aceasta este nevinovată, neexistând probe că „nașa” de tren ar fi comis infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu. Această sentință explozivă poate fi, totuși, contestată.