Prima pagină » Editorial » Senatul suspendă Constituția
Senatul suspendă Constituția

Senatul suspendă Constituția

17 oct. 2022, 10:50,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Un stat fără Constituție, indiferent cum s-ar autodefini el, este în realitate un stat totalitar. Astăzi, chiar astăzi, se pune la cale suspendarea Constituției României. Pe o perioadă nederminată de timp. Suprimarea Constituției este o operațiune programată să înceapă la ora 10.00. Cine sunt autorii acestei fărădelegi? Cine sunt păpușarii? Ce se urmărește de fapt?

Pe internet circulă un apel disperat lansat de avocat Elena Radu, președinte al asociației „Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept”. Elena Radu atrage atenția asupra mecanismului prin care urmează să fie suprimată Legea Fundamentală. La origine se află cele trei faimoase legi ale justiției, pregătite de Cătălin Predoiu și aruncate în brațele parlamentarilor din coaliția de guvernare. Prin urmare, tot ceea ce urmează să se întâmple în plan legislativ va apăsa pe conștiința majorității PSD-PNL. Dar ce urmează să se întâmple? Între altele, și asupra acestui aspect voi insista acum, Senatul va decide – cel puțin aceasta este dispoziția dată de la nivelul conducerii celor două partide, PNL și PSD – că normele promovate în forul legislativ au prevalență asupra Constituției. Deci, indiferent ce spune Legea Fundamentală, dacă prevederile ei intră în contradicție cu o lege promovată în Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis, Constituția este înfrântă. În consecință, Legea Fundamentală este transformată, printr-o lovitură de stat mascată, într-o simplă butaforie. Se întâmpă chiar azi. Pe sub nasul nostru. Iar cei mai relevanți artizani ai fărădelegii sunt Cătălin Predoiu, de la PNL, și Robert Cazanciuc, de la PSD. Ei dirijează, la vedere chiar, întreaga operațiune.

Ce se urmărește? În două cuvinte, federalizarea Europei. Iar România devine din nou un teren de încercare. Am să vă explic în câteva cuvinte care este mecanismul. Să spunem că Uniunea Europeană decide că, începând de mâine, indiferent dacă a dispărut Covidul sau nu, cu mic cu mare, trebuie să ne prezentăm din nou la centrele unde urmează să ni se administreze în mod obligatoriu vaccinul. Nu ești vaccinat, nu mai poți să ieși din casă. Devii un prizonier. Astăzi, acest scenariu este o simplă ipoteză. Dar ieri nu a fost. Și mâine s-ar putea să nu fie. Statul român se conformează acestei decizii de la Bruxelles. Și instituie de îndată normele prin care măsura descrisă mai sus urmează să fie aplicată. Ca să nu mai fie nicio confuzie, o face prin Parlamentul transformat într-o simplă mașinărie de vot. Apare așadar o lege în acest sens. Degeaba este atacată legea la Curtea Constituțională, pentru că, în conformitate cu ceea ce urmează să se adopte astăzi, nu Constituția va fi prevalentă în viitor, ci actele normative votate în Parlament și promulgate de președinte. În zadar ne vom adresa Curții Constituționale, pentru că aceasta se transformă tot azi într-o instituție pur decorativă, care poate lua decizii, dar care nu sunt obligatorii. Așadar Uniunea Europeană își impune, prin intermediul Parlamentului României, propriile norme. În domeniul exemplificat mai sus. Și în toate celelalte domenii. Deciziile așadar nu se mai iau, începând de astăzi, dacă Senatul va adopta normele avansate de Cătăin Predoiu, la București, nu se vor mai lua nici măcar la nivelul forului legislativ, care devine un simplu executant, ci la Bruxelles. Ce înseamnă asta? Răspunsul scurt în trei cuvinte. Europa se federalizează. Sau, dacă nu întreaga Europă, în orice caz statele europene care consimt să-și suprime astfel propriile Constituții.

Degeaba mai vorbim despre o Europă a națiunilor. Degeaba mai vorbim despre o Europă a statelor suverane. Într-o Europă federalizată, în realitate, legile nu se mai adoptă în plan intern. Ci în plan extern. De către Comisia Europeană. Mână în mână cu Parlamentul European. Ambele instituții fiind aparent manevrate de birocrații de la Bruxelles. În spatele cărora sunt plasate și bine mascate grupurile nelegitime de interese. Este lumea „democratică” în care am intrat cu mult entuziasm.

P.S.: Aceeași mizerie funcționează și din interior. Dacă, de pildă, prin absurd, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, mână în mână cu Ciolacu, decide înrolarea obligatorie în Armată a copiilor de 14 ani, acest lucru se va întâmpla. Părinții nu vor putea să invoce în apărarea progeniturilor lor Constituția. Pentru că legea trecută prin Parlament și promulgată de președinte este mai puternică. Așadar ne amenință nu numai federalizarea, ci și instaurarea unui haos generalizat.

Bugetul.ro
Fabrica românească vândută pe nimic unui milionar israelian. Cumpărătorul a murit, iar acum afacerea a ajuns pe mâinile moștenitoarelor omului de afaceri
redactia.ro
Doliu în Armata României. A murit omul care a ajutat la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. Cum și-a ținut iubirea vieții lui lângă el pe front
Bugetul.ro
Job de boier, cu salariul de 12.000 de lei pe lună, fără facultate sau studii de specialitate. Românii pot obține locul de muncă dacă îndeplinesc unele condiții minime
a1.ro
Tudor de la Fly Project, despre participarea la Te cunosc de undeva! Ce l-a făcut să accepte această provocare | EXCLUSIV
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
observatornews.ro
Bătrân căzut în curtea spitalului din Vâlcea şi rănit la cap, ignorat de medici: "N-avem ce să-i facem". Martorii l-au cărat pe braţe în interiorul secţiei
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci pleurotus. E la fel de bună ca varianta consacrată
SportpeSurse
Florin Prunea a luat-o în brațe pe Anca Alexandrescu după dezvăluirile făcute de Recorder în cazul Nordis
Playtech.ro
Ce să presari la rădăcina ghioceilor ca să nu se ofilească rapid. Secretul care îi menține înfloriți săptămâni la rând
Dailybusiness.ro
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
RomaniaTV
Cum să pierzi un bărbat în 10 secunde. Lidia BUBLE a făcut anunțul: Te părăsesc!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Ministerul Muncii anunţă vouchere de 2,5 milioane!
redactia.ro
Doliu în lumea artistică. A murit actrița Andreea Raicu
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`