Prima pagină » International » Senatorii din SUA vin cu o nouă lege asupra violenţei armelor de foc

Senatorii din SUA vin cu o nouă lege asupra violenţei armelor de foc

22 iun. 2022, 15:21,
în International

Negociatorii din Senatul SUA au ajuns marţi, 21 iunie, la un acord asupra unui proiect de lege bipartizan privind violenţa armelor de foc, au declarat cei doi negociatori principali ai partidelor, pregătindu-se astfel pentru votul din această săptămână asupra pachetului de măsuri.

noua lege asupra violenţei armelor de foc

Legiuitorii americani au publicat marţi seara, 21 iunie, proiectul de lege de 80 de pagini

Noua lege a SUA asupra violenţei armelor de foc

Noua lege asupra violenţei armelor de foc din SUA vine la nouă zile după ce negociatorii din Senat au căzut de acord asupra unei propuneri-cadru, şi la 29 de ani după ce Congresul a adoptat ultima dată restricţii majore privind armele de foc. Astfel, senatorul democrat Chris Murphy din Connecticut şi senatorul republican John Cornyn din Texas au declarat reporterilor că s-a ajuns la un acord final asupra detaliilor propunerii.

Legislaţia ar urma să înăsprească verificările de fond pentru cei mai tineri cumpărători de arme de foc, ar impune unui număr mai mare de vânzători să efectueze verificări de fond şi ar spori sancţiunile pentru traficanţii de arme. Totodată, ar urma să distribuie bani către state şi comunităţi pentru a îmbunătăţi siguranţa în şcoli şi iniţiativele de sănătate mintală.

De altfel, ar oferi bani celor 19 state şi Districtului Columbia care au legi privind „steagul roşu”, care facilitează preluarea temporară a armelor de foc de la persoanele declarate periculoase, precum şi altor state care au programe de prevenire a violenţei.

Legiuitorii americani au publicat marţi seara, 21 iunie, proiectul de lege de 80 de pagini. Colaboratorii acestuia au estimat că măsura ar costa aproximativ 15 miliarde de dolari.

Legislaţiei îi lipsesc totuşi propunerile mult mai puternice pe care preşedintele Joe Biden le susţine şi pe care democraţii le promovează de ani de zile fără succes, deraiate de opoziţia Partidului Republican. Printre acestea se numărăin mod special interzicerea armelor de asalt sau creşterea vârstei minime pentru cumpărarea acestora, interzicerea încărcătoarelor de mare capacitate şi impunerea verificării antecedentelor pentru aproape toate vânzările de arme.

Așadar, dacă va fi promulgat, acordul din anul electoral ar evidenţia o schimbare modestă, dar semnificativă, într-o problemă care a sfidat compromisul de când Bill Clinton era preşedinte.

Proiect de lege care ar „salva mii de vieţi”

După ce luna trecută au fost ucise 10 persoane în Buffalo, New York, iar 19 copii şi doi profesori au murit câteva zile mai târziu în Uvalde, din statul Texas, democraţii şi unii republicani au decis că, de data aceasta, paşii mărunţi sunt preferabili reacţiei obişnuite a Congresului la astfel de orori – blocajul.

Acest proiect de lege, a spus senatorul democrat Chris Murphy, este un progres care ar „salva mii de vieţi”.

„Unii cred că merge prea departe, alţii cred că nu merge suficient de departe. Şi am înţeles. Aceasta este natura compromisului”, a declarat Cornyn.

Cu toate acestea, el a adăugat: „Cred că aceiaşi oameni care ne spun să facem ceva ne trimit un mesaj clar, să facem tot ce putem pentru a ne menţine copiii şi comunităţile în siguranţă. Sunt încrezător că această legislaţie ne îndreaptă într-o direcţie pozitivă”.

Măsura elaborată de senatorii din SUA va avea nevoie de cel puţin 10 voturi ale Partidului Republican pentru a atinge pragul de 60 de voturi de care au adesea nevoie proiectele de lege importante în Senatul care are 50-50 de voturi. Zece senatori republicani s-au alăturat celor zece democraţi pentru a susţine cadrul, iar Cornyn a declarat reporterilor că „cred că vor fi cel puţin” zece voturi republicane pentru această măsură.

Așadar, rămâne de văzut dacă va fi aprobată noua lege din SUA asupra violenţei armelor de foc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`