Semne și simptome ale infecțiilor respiratorii

Tractul respirator superior include sinusurile, pasajele nazale, faringele şi laringele. Aceste structuri dirijează aerul pe care îl respirăm din exterior către trahee şi, în cele din urmă, spre plămâni pentru că respiraţia să aibă loc.

Infecţia căilor respiratorii superioare este un proces infecţios al oricăreia dintre componentele cailor respiratorii superioare.

Semne și simptome

Infecţia zonelor specifice tractului respirator superior poate fi denumită în mod specific. Exemple pot include: rinita (inflamaţia cavităţii nazale), infecţia sinusala (sinuzita sau rinosinuzita), inflamaţia sinusurilor situate în jurul nasului, răceală obişnuită (nazofaringita), inflamaţia faringelui, hipofaringelui, uvulei, şi amigdalele (inflamaţia faringelui, uvulei şi amigdalelor), epiglotita (inflamaţia porţiunii superioare a laringelui său a epiglotei), laringita (inflamaţia laringelui), laringotraheita (inflamaţia laringelui şi traheei) şi traheita (inflamaţia traheei).

Stirile PROTV

Președintele Klaus Iohannis a autorizat declasificarea documentelor prezentate în CSAT privind alegerile prezidențiale

RomaniaTV

După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul

Infecţiile respiratorii superioare sunt una dintre cele mai frecvente căuşe pentru care oamenii merg la medic, simptomele fiind variate, de la nas înfundat, dureri în gât şi tuse la dificultăţi de respiraţie şi letargie.

Deşi infecţiile cailor respiratorii superioare se pot produce oricând, acestea sunt cele mai frecvente în lunile de toamnă şi iarna, din septembrie până în martie. Acest lucru se poate explica deoarece acestea sunt lunile în care petrecem mult timp în grupuri şi în încăperi închise. Mai mult, mulţi viruşi specifici infecţiei cailor respiratorii superioare prospera în condiţii de umiditate scăzută din timpul iernii.

Cauzele infecţiei cailor respiratorii superioare

O infecţie acută a căilor respiratorii superioare este cauzată în general de invazia directă a mucoasei interioare (sau membrana mucoasă) a căilor respiratorii superioare de către virusuri sau bacterii. Pentru că agenţii patogeni (viruşi şi bacterii) să invadeze membrana mucoasă a căilor respiratorii superioare, trebuie mai întâi să treacă prin mai multe bariere fizice şi imunologice. Părul din căptuşeala nasului acţionează ca o barieră fizică şi poate prinde potenţialele organisme invadatoare. În plus, mucusul umed din interiorul cavităţii nazale poate înghiţi viruşii şi bacteriile care pătrund în căile respiratorii superioare. Există, de asemenea, mici structuri asemănătoare părului (cilii) care acoperă traheea, care deplasează constant orice invadator străin în sus către faringe pentru a fi înghiţit în cele din urmă în tractul digestiv.

Pe lângă aceste bariere fizice în căile respiratorii superioare, sistemul imunitar îşi face şi rolul de a combate invazia agenţilor patogeni sau a microbilor care intră în căile respiratorii superioare. Adenoidele şi amigdalele localizate în căile respiratorii superioare fac parte din sistemul imunitar care ajută la combaterea infecţiilor.

Prin acţiunile celulelor specializate, anticorpilor şi substanţelor chimice din interiorul acestor ganglioni limfatici, microbii invadatori sunt cuprinşi în interiorul lor şi sunt distruşi în cele din urmă.

În ciuda acestor procese de apărare, virusurile şi bacteriile invadatoare au şi ele diferite mecanisme pentru a rezista distrugerii. Uneori pot produce toxine pentru a afecta sistemul de apărare al corpului său pentru a-şi schimba formă sau proteinele structurale exterioare pentru a se “deghiza” ca să nu fie recunoscute de sistemul imunitar. Unele bacterii pot produce factori de adeziune care le permit să se lipească de membrana mucoasă şi să împiedice distrugerea lor. De asemenea, este important să reţineţi că diferiţi agenţi patogeni au capacităţi variate de a depăşi sistemul de apărare al organismului şi de a provoca infecţii. Mai mult, diferite organisme necesită un timp de debut variabil de la momentul în care intră în organism până la apariţia simptomelor (timpul de incubaţie).

Unii dintre agenţii patogeni obişnuiţi pentru infecţia cailor respiratorii superioare şi timpul lor de incubaţie sunt următoarele: Thinovirusuri – 1-5 zile; Streptococi din grupa A – 1-5 zile; Virusurile gripale – 1-4 zile; Virus respirator sincitial (RSV) – 7 zile; Tuse convulsivă (pertussis) – 7-21 zile; Difterie – 1-10 zile; Virusul Epstein-Barr – 4-6 săptămâni.

Este o infecţie a căilor respiratorii superioare contagioasă?

Majoritatea infecţiilor respiratorii superioare se datorează infecţiilor virale autolimitate. Ocazional, infecţiile bacteriene pot provoca infecţii ale cailor respiratorii superioare. Cel mai adesea, infecţia cailor respiratorii superioare este contagioasă şi se poate răspândi de la persoana la persoana prin inhalarea picăturilor respiratorii din tuse sau strănut. Transmiterea infecţiilor respiratorii poate avea loc şi prin atingerea naşului său gurii cu mâna sau cu alt obiect expus virusului.