Prima pagină » National » Șeful UPU SMURD București: „Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi”
Șeful UPU SMURD București: „Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi”

Șeful UPU SMURD București: „Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi”

04 apr. 2021, 23:15,
Bianca Rebegea în National

Dr. Bogdan Opriță, șeful UPU SMURD București, a atras atenția asupra faptului că, în momentul de față, „Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi”.

Șeful UPU SMURD București spune că oricât de multe paturi de terapie intensivă s-ar crea, ele se vor ocupa instantaneu, deoarece spre deosebire de perioada similară din valul doi, există o creștere cu 30%, iar cei mai mulți dintre pacienți dezvoltă o formă gravă a COVID-19.

„Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi. Caracteristica pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă este că dacă în valul doi undeva la 50% din pacienți aveau forme ușoare și puteau să meargă la domiciliu, acum cu greu dăm drumul la 10% din pacienți.”, a spus dr. Opriță.

Dr. Bogdan Opriță: „Resursa umană este limitată”

Șeful UPU SMURD București a precizat că pacienții nu au nevoie doar de oxigen sau de paturi, ci au nevoie și de oameni care să îi trateze, fiindcă resursa umană este din ce în ce mai limitată.

„Mai toți pacienții au nevoie de oxigen și au nevoie de oxigen în debit mare. Avem nevoie nu numai de paturi. Avem nevoie de echipamente pe care, datorită sprijinului DSU, le-am avut. Dar mai contează și resursa umană”.

Am avut colegi care a venit mi-au spus în față: „Șefule, dă-mi și mie două zile de concediu. Nu vreau decât să dorm. Nu mai pot”.

„Resursa umană este limitată și dacă ajungem să o forțăm poate fi pusă în situația de a nu mai face față”, spune șeful UPU SMURD București.

Ordinul MS stabilește foarte clar că trebuie să îngrijim ambele categorii de pacienți, astfel încât oricâte paturi la ATI am face noi, ele se vor umple.

Noi la spital (…) de la 10 paturi am ajuns la 19. S-au umplut instantaneu. În secția de Boli Interne există 30 de paturi, dar numărul pacienților care ajung să fie admiși în secția de terapie intensivă, dincolo de cei care stau în mod normal în UPU cu mult peste numărul posturilor de lucru din zona roșie, este destul de mare”, adaugă dr. Opriță.

Șeful UPU SMURD București: „Până în momentul în care populația nu a colaborat nu s-a obținut un răspuns pozitiv”

Bogdan Opriță a făcut referire la celelalte pandemii din lume și a precizat că până în momentul în care populația nu a colaborat și nu s-a organizat în sensul bun al cuvântului, de a pune stavilă anumitor lucruri care nu sunt ok în societate, nu s-a obținut un răspuns pozitiv.

De aceea, șeful UPU SMURD București face apel la populație să se vaccineze.

„Până când nu va exista o colaborare din partea populației, oricât de multe măsuri am lua nu vom putea să ieșim la liman. Trebuie să înțelegeți că avem o capacitate limitată și că nu putem să ne dezvoltăm la infinit.

Până în momentul în care populația nu a colaborat (la celelalte pandemii din lume – n.r.) și nu s-a organizat în sensul bun al cuvântului, de a pune stavilă anumitor lucruri care nu sunt ok în societate, nu s-a obținut un răspuns pozitiv. De aceea eu fac apel la populație să participe la acest efort comun, să se vaccineze.

Vaccinul ne-a adus un lucru pe care poate nu îl înțelegeți: peste 80% după datele furnizate de cei care se ocupă de vaccinare din populația peste 65 de ani sau cu comorbidități s-a vaccinat. În acest moment nu mai avem astfel de pacienți.

Reversul medaliei este că scăzut vârsta la persoanele tinere și sănătoase. Dar pe măsură ce aceste persoane vor fi vaccinate lucrurile vor începe poate să se stingă. Încă o dovadă a eficienței vaccinării”, precizează dr. Bogdan Opriță.

Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Dispar complet aceste facultăți din România! Nu va mai exista admitere la programele de studiu pentru anul universitar 2025-2026
a1.ro
Volodimir Zelenski și Donald Trump, față în față la înmormântarea Papei Francisc. Ce au discutat, după umilirea de la Casa Albă. Mesajul președintelui Ucrainei: „Are potențialul de a deveni istorică”
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
Cea mai scumpă staţiune pentru vacanţa de 1 Mai. Turist: "Aici e doar pentru bogaţi"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Starul adorat de femei, dar care n-a purtat niciodată verighetă. Secretul ascuns al unui etern burlac
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
A șocat lumea cu gestul său. Lui Putin nu îi mai este frică de nimic! FOTO
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Scăpaţi urgent de bancnotele de 20 și 50 de euro rămase prin portofele din vacanţe. Raport OFICIAL
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`