Secţia 3 Poliţie Iaşi a anunţat vineri, 4 septembrie 2020, pensionarea comisarului şef de Poliţie, Ovidiu Buculei. Cu o carieră impresionantă în spate de nu mai puţin de 27 de ani, şeful Secţiei 3 Poliţie Urbană Iaşi a ţinut să transmită un mesaj camarazilor înainte de a pleca.
Poliţistul ieşean Ovidiu Buculei a ieşit la pensie. Mesajul transmis de şeful Secţiei 3 Poliției Iaşi
Comisarul şef de poliţie Ovidiu Buculei, şeful Secţiei 3 Poliţie Iaşi, un poliţist cu o carieră de excepţie şi o evoluţie profesională presărată cu succese pe deplin meritate le adresează astăzi camarazilor un mesaj, înainte de pensionare. Acesta a ţinut să le mulţumească, să le transmită succes pe mai departe, dar şi să sublinieze relaţia profesională strânsă cu membrii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
“Stimaţi colegi,
Din anul 1993 până azi, 04.09.2020 au trecut 27 ani de activitate în cadrul I.P.J. Iaşi. Începând de astăzi am primit statutul de „rezervă”, ceea ce îmi dă speranța că în viitor, chiar dacă pentru puţin timp, voi mai fi introdus „în teren”!În cei 27 de ani, am activat doar la două structuri, respectiv Biroul Judiciar (B.I.C.) între 1993-2013 şi Secţia 3 Poliţie Iaşi, între anii 2013-2020. Am cunoscut, în schimb, marea majoritate a poliţiştilor care au activat în această perioadă în Inspectorat. Cu mulţi dintre ei am interacţionat bine şi foarte bine. Cu parte din ei am colaborat pentru bunul mers al instituției. A fost bine şi foarte bine, dar a fost uneori greu şi foarte greu. Cu bune şi rele am trecut prin toate rigorile profesiei de polițist și fără falsă modestie, am adus plus valoare subunităţilor în care mi-am făcut datoria cu mult aplomb şi devotament.
Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine ca persoană cât şi pentru subunităţile pe care le-am reprezentat!
Vă urez mult succes mai departe, putere de muncă, multă sănătate şi mă voi ruga în permanență ca viaţa oricărui POLIŢIST să nu fie în primejdie! Dumnezeu să fie cu noi, cu toţi!”, a transmis Ovidiu Buculei, comisar şef de Poliţie Urbană Iaşi.
Unde şi-a desfăşurat activitatea poliţistul Ovidiu Buculei
Comisarul şef de poliţie Buculei Ovidiua, având o carieră de 27 de ani în spate, şi-a desfăşurat întreaga activitate la biroul judiciar sau investigaţii criminale. Mai exact, acesta se ocupa de investigarea şi cercetarea infracţiunilor comise cu violenţă. Un exemplu ar fi tâlhăriil, a furturilor din locuinţe, a furturilor din buzunare, etc.
Parcursul ieșeanului a început în anul 1993, când acesta a absolvit Şcoala de Subofiţeri şi a fost repartizat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. După un deceseniu de activitate ca subofiţer de poliţie, în anul 2003 a trecut în corpul ofiţerilor de poliţie, mai apoi în anul 2005 a devenit şeful Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Iaşi, structură unde activase anterior ca poliţist operativ. Din anul 2013 este la conducerea Secţiei 3 Poliţie Iaşi.
Prin ce calități s-a evidențiat
Pe parcusul activităţii s-a evidenţiat prin determinare, implicare, perseverenţă, dorinţa permanentă de a-şi depăşi propriile limite în demersurile pentru identificarea infractorilor şi soluţionarea cazurilor complexe repartizate. Pentru rezultatele meritorii obţinute, de-a lungul anilor a primit mulţumiri şi felicitări din partea conducerii instituţiei, fiind avansat înainte de termen de nu mai puțin de 4 ori.
Mesajul Şefului I.P.J. Iaşi: “Ţin să vă mulţumesc, în nume personal şi în numele colectivului, pentru eforturile depuse în cariera de poliţist, asigurându-vă de aprecierea noastră, urându-vă succes în viitoarele proiecte personale şi multă sănătate. Felicitări pentru întreaga activitate eficient desfăşurată în slujba comunităţii ieşene!”
Mesajul adjunctului Secţiei 3 Poliţie, comisar şef de poliţie Mădălin Ţăranu pentru comisar şef Buculei Ovidiu:
“Un om şi poliţist de la care am avut ce învăţa permanent. Regret faptul că se pensionează, însă acesta este cursul vieţii. Îi doresc multă sănătate şi acum cred că va avea timp să se ocupe şi de problemele personale, pe care le-a neglijat pe parcursul carierei de poliţist.”