Prima pagină » Titlurile zilei » Șeful Federației Române de Volei, implicat într-un scandal la Iași, alături de un primar! Conflictul s-a mutat de pe Facebook, în instanță! Judecătorii au decis: daune morale de 90.000 de lei!

Șeful Federației Române de Volei, implicat într-un scandal la Iași, alături de un primar! Conflictul s-a mutat de pe Facebook, în instanță! Judecătorii au decis: daune morale de 90.000 de lei!

31 oct. 2020, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Titlurile zilei

Un bărbat din Iași a fost pus la plată de către judecători, după ce a creat o pagină pe Facebook. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au obligat pe Sorinel Râpă la plata unor daune morale de 90.000 de lei către șefii din cadrul Federației Române de Volei. Întreg scandalul a izbucnit de la postările făcute de ieșean pe rețeaua de socializare

Un bărbat a fost obligat de judecători să achite daune morale, după ce a înființat o pagină de Facebook. Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis cererea formulată de Gheorghe Vișan (69 de ani), șeful Federației Române de Volei (FRV), Horia Dan Cardoș, șeful echipei UVT Agroland, și Gheorghe Valentin Rotar, conducător al echipei Alba Blaj.

„Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Sorinel Râpă, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamanții Gheorghe Vișan, Horia Dan Cardoș și Gheorghe Valentin Rotar în contradictoriu cu pârâtul Sorinel Râpă. Obligă pârâtul să le plătească reclamanților suma de 90.000 de lei, reprezentând daune morale. Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată”, au menționat judecătorii ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Sorinel Râpă, dat în judecată pentru un pseudonim pe Facebook

Procesul dintre cei 3 șefi din cadrul voleiului românesc și Sorinel Râpă a început pe 7 decembrie 2017. Gheorghe Vișan, Horia Dan Cardoș și Gheorghe Valentin Rotar, primarul din Blaj, le-au cerut judecătorilor ieșeni să îl oblige pe Sorinel Râpă la plata unor daune morale în valoare totală de 90.000 de lei.

„Am calitatea de președinte al Federației Române de Volei. Pârâtul (Sorinel Râpă) a postat pe Internet afirmații insultătoare, calomnioase și a sesizat Ministerul Tineretului și Sportului, în care a consemnat afirmații denigratoare. Postările pârâtului au avut un impact în viața socială, persoanele din cadrul ministerului evitându-mă, iar, ulterior, refuzând contactul cu mine”, a precizat Gheorghe Vișan în fața instanței.

De asemenea, Horia Dan Cardoș și Gheorghe Valentin Rotar au menționat că ieșeanul a avut o atitudine denigratoare, afectându-le onoarea, demnitatea și reputația.
Reclamanții au adăugat că Sorinel Râpă a trimis de pe o adresă de e-mail o sesizare către Ministerul Tineretului și Sportului, sesizare în care folosește cuvinte denigratoare față de unul dintre ei. Judecătorii ieșeni au constatat, de altfel, că sesizarea este semnată cu numele „Sorin Roman”, nume folosit ulterior în postările de pe Internet (Facebook), precum și că adresa de e-mail respectivă este folosită de ieșean în corespondența cu instanța în acest dosar.

Care au fost postările pe Facebook care i-au deranjat pe șefii din voleiul românesc

Judecătorii au constatat că, din actele depuse la dosar, rezultă că ieșeanul a făcut mai multe afirmații la adresa lui Gheorghe Vișan.

„… condiții dubioase în care Gheorghe Vișan a ajuns la cel de-al treilea mandat în fruntea FRV… matrapazlăcurile președintelui… președinte-caricatură… gropar al voleiului românesc… incompetent… prost… are dificultăți chiar în a duce o frază până la capăt. A încălcat multe reguli… lipsit de caracter…”, au arătat magistrații.

De asemenea, aceștia au constatat că ieșeanul ar fi făcut alte afirmații care i-au deranjat pe ceilalți doi reclamanți: „putori, nătărăi, slugi, tembeli, scuipații, ciumegi, idioți, nemernici, hoți, tolomaci, bandiți, corupți, fără caracter, nu te poți pune cu puterea proștilor, e unul dintre primitivi, prost să fii, bani să ai, incultul, ghiorlăul, tractoriștii meschini sunt preocupați să ciupească.”

Ce a spus și ce a cerut Sorinel Râpă în instanță

Pe de altă parte, ieșeanul Sorinel Râpă a depus o întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.

„Nu a fost respectat termenul de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării. Reclamanții au încălcat prevederile Directivei 95/46/EC a Uniunii Europene. Invoc excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere modalitatea în care reclamanții au făcut legătura dintre persoana mea și un nume de pe Internet”, a susținut Sorinel Râpă în fața magistraților ieșeni.

Acesta a formulat chiar două cereri reconvenționale, în care a solicitat, la rândul lui, daune morale de câte 15.000 de euro de la cei trei reclamanți, „având în vedere abuzul și tortura psihică la care este supus prin cererea de chemare în judecată” și daune materiale în cuantum de 3.200 de euro. După respingerea primei cereri, ca netimbrată, bărbatul din Iași a mai solicitat o dată daune morale de câte 15.000 de euro de la fiecare reclamant, dar și daune materiale în cuantum de 4.800 de euro. Și cea de-a doua solicitare a fost respinsă de judecătorii ieșeni. De asemenea, aceștia au respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a lui Sorinel Râpă.

Care au fost concluziile judecătorilor ieșeni cu privire la această acțiune a șefilor din voleiul românesc

Judecătorii ieșeni au considerat că Sorinel Râpă nu a afirmat că postările nu îi aparțin și nici nu a contestat adresa trimisă Ministerului Tineretului și Sportului.

„Cu privire la veridicitatea și existența faptelor relatate de către pârât prin postările efectuate și adresa trimisă la Ministerul Tineretului și Sportului, instanța a avut în vedere că nu există o bază factuală suficientă, astfel încât scoaterea lor la lumină să se înscrie în limitele libertății de exprimare. Mai mult, unele dintre exprimările folosite au un profund caracter defăimător. Atributele prin care reclamanții au fost caracterizați sunt de natură a crea un sentiment de dispreț, ducând în cele din urmă la blamarea publică a unor astfel de persoane”, au susținut magistrații ieșeni.

Aceștia au adăugat că, după observarea impactului pe care sesizarea și postările ieșeanului le-au avut, în raport de calitatea și numărul reclamanților, au apreciat asupra sumei de 90.000 de lei ca fiind una ce reprezintă o satisfacție echitabilă. De remarcat este faptul că nu este primul dosar în care două sau mai multe persoane se judecă la Iași pentru daune morale în urma unor postări pe Facebook. Amintim că, recent, o femeie a dat-o în judecată pe o alta, solicitând despăgubiri după postări pe rețeaua de socializare. Așadar, Florentina R. a cerut daune de 5.000 de euro de la Mariana T.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`