Prima pagină » National » Șeful ANPC atacă băncile. Horia Constantinescu: „Am semnat cele 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare”
Șeful ANPC atacă băncile. Horia Constantinescu: „Am semnat cele 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare”

Șeful ANPC atacă băncile. Horia Constantinescu: „Am semnat cele 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare”

24 mai 2023, 21:20,
în National

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat miercuri că a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci, urmând ca în perioada următoare alte 8 bănci să fie sancţionate.

„Documentele întocmite către Autoritatea noastră sunt supuse contestaţiei, contestării în instanţă şi este singura cale prin care, eventual, acestea pot fi dezbătute, după ce au fost semnate şi transmise în baza documentelor de control întocmite şi la propunerea colegilor noştri. În cursul zilei de ieri am semnat cele 11 ordine de încetare a practicilor comerciale înşelătoare şi am stabilit în ce condiţii şi cu siguranţă vă vor fi transmise sui generis, pentru că nu putem transmite fiecare dintre ordinele emise presei, dar tot ceea ce este cuprinsul acestora, cu siguranţă da. S-a discutat foarte mult despre caracterul ilegal al constatărilor noastre şi de faptul că noi am fi acuzat de ilegalitate modul în care au fost calculate ratele, în sensul algoritmului legal al acestora. Nu este vorba în cuprinsul niciunui act normativ despre aşa ceva”, a spus Horia Constantinescu, în cadrul unei dezbateri organizate la sediul instituţiei, potrivit Agerpres.

Urmează și alte bănci

La rândul său, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a declarat că urmează a fi semnate şi restul ordinelor în perioada următoare.

„Am fost întrebaţi de multe ori de ce nu am sancţionat şi celelalte bănci. În acest moment, Direcţia Generală de Control şi Serviciile de Produse şi Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale de constatare a contravenţiei la alţi opt operatori economici financiari bancari şi cu siguranţă în perioada următoare se vor face referate către domnul preşedinte, către comisie şi vor fi înaintate şi către celelalte opt instituţii financiar-bancare din România”, a susţinut acesta.

11 bănci amendate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piaţa locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înşelătoare privind modul de calcul al ratelor.

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Playtech.ro
Ce vezi prima oară în imagine dezvăluie modul în care reacţionezi când eşti sub presiune. Este testul momentului
observatornews.ro
Ce taxe vei plăti dacă trimiţi 1.000 de lei prin transfer bancar sau dacă scoţi 2.000 de lei de la bancomat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Irina Tănase l-a lovit pe Dragnea unde îl doare mai tare. A scos bebelușul în lume
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
BREAKING NEWS Gino Iorgulescu, grav bolnav. Șeful fotbalului nu mai poate să meargă și riscă un nou infarct!
Playtech.ro
Metoda fermoarului din trafic. Când eşti obligat să oferi prioritate, de fapt?
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`