O avarie la rețeaua Transelectrica a determinat o pană de curent masivă în Capitală, fiind afectat și sediul Guvernului. Zonele din sectoarele 1, 5 și 6, respectiv cartierele Drumul Taberei, Militari, Giulești Rahova, Bucureștii Noi, Victoriei, Aviatorilor au rămas fără lumină.
Pană de curent masivă în București
Din cauza penei de curent și alimentarea cu apă a fost afectată în unele zone, Apa Nova anunțând intervenții la Stația de Potabilizare Roșu. Apa Nova anunţă că mai multe staţii de pompare şi repompare din Sectorul 6 au rămas, astăzi, fără energie electrică din cauza unei căderi de tensiune.
„Echipele operaționale Apa Nova au intervenit de urgenţă astăzi, 07.08.2020, în jurul orei 12:50, după ce Stația de Potabilizare Roșu, dar și mai multe stații de pompare şi repompare ale Apa Nova din sectorul 6 au rămas fără energie electrică din cauza unei căderi de tensiune apărută la Stația 110 KV ENEL. Ca urmare a lipsei de alimentare cu energie, stațiile de pompare au fost oprite parţial său integral în sectorul 6, dar au fost afectate și zone din sectoarele 1, 2 și 5, pentru aproximativ 30 minute.
Echipele Apa Nova au intervenit atât în teren, cât și din Dispecerat prin manevre și acțiuni specifice pentru diminuarea pe cât posibil a efectelor căderii de tensiune.
În jurul orei 13:15, furnizorul de electricitate a reluat serviciul de distribuție a energiei, iar sistemul de pompare şi distribuție a fost repornit. Urmare a acestei căderi de tensiune și a șocului hidraulic există posibilitatea ca pentru o scurtă perioadă de timp apa să-și piardă din limpezime (apa tulbure), în special în zone din sectorul 6.
Echipele operaționale Apa Nova vor continua acțiunile în teren, pentru a interveni în aceste situații punctuale ce pot apărea în cursul zilei.
Apa Nova își cere scuze persoanelor din zonele afectate pentru disconfortul creat.” anunță Apa Nova.
Reacțiile de pe pagina de Facebook Enel
Zeci de bucureșteni și-au exprimat nemulțumirea pe pagina de Facebook a companiei de energie electrică Enel. Numerele puse la dispoziția clienților nu au putut fi accesate.
„Ați picat în tot Bucureștiul??? Barem aveți bunul simt să raspundeti la telefon! Liniile telefonice nu vă functionează. Lipsă de respect, la fel trebuie să vă plătim și noi facturile de acum încolo, mereu aveți întreruperi de curent.
Ce faceți???? Nu e curent în toată Ghencea, Prelungirea Ghencea și cine mai știe pe unde???? Lăsați 2 cartiere întregi fără curent??? Numărul de la întreruperi nici nu se formează!!!
Dați cât mai repede comunicat cu cât mai durează și ce cartiere sunt afectate pt că e o mare porcărie ce se întâmplă acum.
Sectorul 5 e picat de 30 de minute, 13 Septembrie careva? Aveți curent? Când credeți că o să se remedieze problema? Hello, oamenii muncesc de acasă…
Și Rahova e shutdown. Ați picat în tot Bucureștiul?
Drumul Taberei, mulțumim pentru această oprire a curentului… pentru ce?
În momentul de față, înca o întrerupere nejustificată, iar liniile telefonice pentru deranjamente, despre care ziceți că functioneaza 24/7, nu merg.
Dar cu întreruperile frecvente de curent în Sector 1 București de ce nu găsiți o soluție? Vara asta au fost peste 10 întreruperi de energie electrică.
Nu cred că realizați dar mulţi lucrăm de acasă în perioada asta, aşa că ce faceți, bă? Cum să pice curentul în atâtea cartiere şi să nu daţi nici o explicaţie?”