Maricel Popa a dizolvat organizația municipală a PSD Iași. După o ședință ținută departe de ochii curioșilor și după ce a intrat în sala de întrunire pe ușa din spate, pentru a nu da ochii cu presa, senatorul PSD și-a pus planul în aplicare, cu sprijinul celor pe care îi controlează
Scandal uriaș în organizația PSD Iași. Maricel Popa, președintele organizației, a convocat o ședință a Biroului Permanent Județean (BPJ) și una a Comitetului Executiv Județean pentru a scăpa de conducerea organizației municipale a filialei. Maricel Popa a căutat prin orice mijloace să-și impună apropiații pe funcțiile de conducere din filială și a ajuns să scape de cei pe care îi consideră incomozi.
Printr-un simulacru de ședință a Comitetului Executiv, Popa a reușit să-și pună planul în aplicare. La ședință nu au fost invitați nici reprezentanții organizației municipale a PSD Iași.
Întâlnirea PSD Iași, desfășurată ”noaptea, ca hoții”!
Ședințele PSD au fost ținute tocmai în zona localității Ion Neculce, aflată în apropriere de orașul Târgu Frumos, departe de ochii curioșilor. De altfel, Popa a dispus ca presa să nu intre la ședință, tocmai pentru că nimeni nu trebuia să vadă ce se petrece acolo. Reporterii BZI nu au fost lăsați să intre la eveniment, pe motiv că ședința este una internă. Vlad Ciobanu, angajat la cabinetul lui Popa, și consilierul județean Mircea Manolache au susținut că ” întâlnirea este privată” și că presa nu are ce căuta acolo, încercând să împiedice accesul în sală. Practic, Maricel Popa și oamenii lui, deși mereu susțin că sunt transparenți, fac exact contrariul. Oare Marcel Ciolacu, președintele PSD, știe ce face Maricel Popa la Iași? Sau nu este interesat de faptul că organizația județeană a fost acaparată de un personaj care nu face decât să o distrugă
. Și în toamna lui 2021, Maricel Popa a provocat un haos în filială după ce a impus îndepărtarea deputatului Vasile Cîtea din funcția de secretar general.
Popa a dizolvat organizația municipală PSD Iași
Astfel, la ședința internă a filialei a ajuns să solicite dizolvarea filialei municipale condusă de deputatul Marius Ostaficiuc, pentru a-l pune interimar pe Bogdan Balanișcu, secretar de stat la Ministerul Mediului și unul din apropiați. De altfel, Balanișcu a fost votat de Comitetul Executiv Județean pe noua funcție. Celor de la municipiu le-au fost reproșate rezultatele slabe de la ultimele alegeri. Ședința organizației PSD Iași a fost convocată la aproape o săptămână de la vizita lui Marcel Ciolacu, președintele partidului. Deși acesta a cerut reorganizarea partidului, Maricel Popa a susținut că a primit ordin pentru dizolvarea filialei municipale. În cârca celor de la municipiu s-au pus rezultatele slabe de la ultimele alegeri, care au culminat cu scorul obținut la localele din 2020. Totuși, artizanul acestui scor slab este chiar Maricel Popa, cel care a pierdut lamentabil cursa pentru șefia Consiliului Județean Iași. La întâlnirea de săptămâna trecută, liderii de la centru au reproșat faptul că întreaga organizație este la pământ.
Reporterii BZI au încercat să ia legătura și cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, și cu Paul Stănescu, secretarul general, însă niciunul nu a răspuns apelurilor telefonice. Se pare că PSD preia metehnele PNL, alianța funcționând de minune și în această „situație”.
Reacția deputatului Marius Ostaficiuc
Deputatul Marius Ostaficiuc a avut o reacție după ședința în care a fost dizolvată organizația municipală.
”În mod normal, mandatul meu s-ar fi terminat în curând. Domnul Popa nu a mai avut răbdare și a forțat lucrurile. Bineînțeles, episodul de azi (joi, 10 februarie 2022 – n.r.) are legătură cu posibilele alegeri anticipate de la Primăria Iași și cu sentimentul lui Maricel Popa că are nevoie urgentă de un candidat. Cred că s-a pripit, descumpănind astfel electoratul PSD de la nivelul municipiului Iași. Mă tem că ieșenii ne privesc ca pe niște scandalagii, ca pe niște inși care, în lipsă de alte activități, se răfuiesc ca niște băieți de cartier în spatele blocului. Problema majoră a domnului Popa e că vrea să fie peste tot. Modelul acesta al patriarhatului absolut nu mai este actual. Domnul Popa vrea să fie senator, președinte de partid, vrea să fie om de afaceri și om de bine, vrea să fie prefect, președinte de județ, primar. Vrea să fie înger și demon în același timp. Sincer, nu știu unde va ajunge cu această multiplicare teribilă a personalității sale”, a spus deputatul Marius Ostaficiuc. Nu este pentru prima dată când PSD Iași se află în mijlocul unui scandal din cauza lui Maricel Popa.