Prima pagină » Local » Secție de votare deschisă în județul Iași pentru o casă în care nu locuiește nimeni. O fundație din Basarabia a dat peste cap toate listele din Iași, la alegerile locale 2020

Secție de votare deschisă în județul Iași pentru o casă în care nu locuiește nimeni. O fundație din Basarabia a dat peste cap toate listele din Iași, la alegerile locale 2020

01 oct. 2020, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Cazuri incredibile în județul Iași, după alegerile locale 2020. În mai multe secții de votare din localitățile ieșene s-a înregistrat o prezență inexistentă sau extrem de redusă. Asta, chiar dacă pe listele permanente au fost trecute mii de alegători, unii care nici măcar nu mai locuiesc în zona secțiilor de votare. În mai multe localități din județul Iași, prezența la urne a fost trasă în jos din cauza lipsei de la urne a cetățenilor din Republica Moldova. În comuna Prisăcani, o secție a fost deschisă datorită unei locuințe în care sunt trecute peste 1.600 de persoane de origine basarabeană. Casa a fost cumpărată de Fundația Pro Basarabia, care-i ajută pe cetățenii de peste Prut să-și ia cetățenia română pentru a pleca peste hotare

Prezență extrem de scăzută la urne, în județul Iași, la alegerile locale 2020. Din cei 788.408 ieșeni cu drept de vot, la urne s-au prezentat 293.986 de votanți. Practic, doar 37,28 la sută dintre cei cu drept de vot și-au exprimat opțiunile electorale. În unele localități din județul Iași, prezența a fost, însă, extrem de redusă. În comune precum Prisăcani, Moșna, dar și în municipiile Iași și Pașcani au fost secții de votare unde prezența a fost 0 sau sub 1 la sută.

Fundația Pro Basarabia a dat peste cap listele din comuna Prisăcani. 0 voturi într-o secție cu 1.693 persoane

O situație specială a fost cea din comuna Prisăcani. Fundația Pro Basarabia deține o casă în satul Măcărești din localitatea ieșeană, locuință în care sunt trecute, cu adresele, 1.693 persoane din Republica Moldova. Cum aceștia au dublă cetățenie, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) i-a trecut pe listele de vot.
În aceste condiții a fost înființată secția 589, la Școala Gimnazială Măcărești, secție doar cu cetățenii de la adresa în cauză. La alegerile locale 2020, la această secție nu s-a prezentat nicio persoană cu drept de vot, prezența fiind 0. Culmea, nu au votat nici măcar membrii secției de votare.

„Este o fundație care a cumpărat o casă acolo. Ei fac adrese la Evidența Persoanei, îi ajută pe oameni să-și facă cetățenie română, iar ei pleacă mai departe. S-a făcut o secție separată pentru a avea o evidență clară. Fundația a cumpărat acel imobil pentru a-i ajuta pe conaționalii lor”, a spus Ghiorghe Stanciu, primarul comunei Prisăcani.

La celelalte trei secții de votare din comună, prezența la urne a depășit 60 la sută.

Primarul comunei Moșna a fost ales cu un vot într-o secție din localitate

O altă situație ciudată la alegerile locale 2020 s-a înregistrat în comuna Moșna. La secția 559 din localitate au fost trecute, pe listele permanente, 1.459 persoane cu drept de vot. Dintre acestea, la urne s-a prezentat o singură persoană, la secția deschisă la Școala Gimnazială Moșna. Prezența a fost de 0,06 la sută, votul fiind acordat lui George Popa, candidatul PNL la Primăria comunei Moșna.
În ultimii ani, în comuna Moșna s-au mai înregistrat astfel de situații cu prezențe extrem de reduse la secțiile de votare din localitate, din cauza cetățenilor din Republica Moldova care figurează la diverse adrese din localitatea ieșeană.

Dezastru electoral și în municipiile din județul Iași. Prezență aproape de 0, în unele secții de votare

La alegerile locale 2020, o prezență extrem de redusă s-a înregistrat și în alte localități ieșene. În plus, și în unele secții din municipiile Iași și Pașcani, dar și în alte două localități din estul județului, prezența la urne a fost aproape de zero. În Pașcani, la secția 265, deschisă la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, din 1.902 alegători, la urne au votat doar opt persoane. În acest caz a fost vorba doar de membrii secției de votare, nimeni de pe listele permanente prezentându-se la urne. Practic, prezența la urne a fost de numai 0,42 la sută. Cele opt voturi au fost împărțite între candidații la funcția de primar al municipiului Pașcani. Trei voturi au ajuns la Neculai Enea, candidatul ALDE, iar alte două au ajuns la Marius Pintilie, candidatul PNL. Câte un vot a ajuns la Radu Dumitriu (Partidul Verde), Dumitru Pantazi (PSD) și Cristian Rățoi (Pro România).

Secție de votare cu prezență minimă în municipiul Iași

O prezență redusă a fost și în municipiul Iași la secția 253, deschisă la PT 27 Tătărași. Din 1.945 de alegători înscriși pe liste, la urne au fost doar 17 persoane. Dintre acestea, zece au fost voturile celor care făceau parte din secția de votare. Astfel, prezența la urne a fost de numai 0,87 la sută. Cosette Chichirău (USR- PLUS) a luat șapte voturi în această secție de votare, în timp ce primarul Mihai Chirica a fost votat de patru persoane. Camelia Gavrilă (PSD) a luat două voturi, iar Vlad Baba (Partidul Verde) a primit tot două voturi. Câte un vot au luat Sorin Iacoban (Pro România) și Cătălin Urtoi (Împreună pentru Moldova).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`