@ Au trecut 10 ani de la tragedia petrecută în discotecă Maxx Space @ Atunci, în urma unui incident nefericit petrecut în discotecă patronată de Relu Fenechiu, o elevă în vârstă de 18 ani, Gabriela Moraru, a murit, iar colega acesteia, Monalisa Miriuta, a rămas mutilata pe viaţă @ „M-am dus la Fenechiu şi prima dată mi-a spus că mă ajută şi cu înmormântarea şi cu amenajarea cavoului. Mi-a dat nişte carne şi nişte vin, şi după aceea, în legătură cu cavoul, m-a trimis să stau de vorbă cu un inginer de la el de la firmă. Când a văzut ce cheltuieli trebuie să facă, s-a răzgândit şi mi-a spus că-mi dă 5 milioane lei vechi să fac cavoul. Ce să fac cu banii aceştia? Am renunţat. Eu pot să mă bat cu Fenechiu?”, a spus Valeriu Moraru, tatăl fetei moarte @ Simţindu-se oarecum vinovat la acea vreme, Fenechiu a promis că-i va face un cavou fetei moarte şi îi va plăti cheltuielile de înmormântare @ După ce s-a stins scandalul şi fata a fost îngropată, Fenechiu a uitat de promisiune
Expresia „calcă peste cadavre” pentru a urca cât mai sus în ierarhia socială i se potriveşte de minune. Deşi în urma unui eveniment organizat sub patronajul său şi al PNL în discotecă pe care o patrona, a murit o tânără în vârstă de 18 ani, Gabriela Moraru, iar colega sa a rămas mutilata pe viaţă, Relu Fenechiu a uitat repede. Au trecut 10 ani de la tragedia din discotecă Maxx Space. Deşi la acea vreme Fenechiu declară că va contribui la cheltuielile de înmormântare şi va suporta amenajarea cavoului, după ce scandalul s-a mai stins, deputatul PNL a uitat de promisiune. „M-am dus la Fenechiu şi prima dată mi-a spus că mă ajută şi cu înmormântarea şi cu amenajarea cavoului. Mi-a dat nişte carne şi nişte vin, şi după aceea în legătură cu cavoul m-a trimis să stau de vorbă cu un inginer de la el de la firmă. Când a văzut ce cheltuieli trebuie să facă, s-a răzgândit şi mi-a spus că-mi dă 5 milioane lei vechi să fac cavoul. Ce să fac cu banii aceştia? Am renunţat. Eu pot să mă bat cu Fenechiu?”, a spus Valeriu Moraru, tatăl fetei moarte.
După zece ani de la tragedia petrecută la Maxx Space, au mai rămas multe răni deschise şi suflete chinuite de întrebări fără răspuns. De pe 23 aprilie 2002, părinţii victimelor trăiesc zilnic cu cea mai neagră amintire din viaţa lor. Gabriela Moraru a fost cea care s-a stins din viaţă, după ce a luptat mai multe zile pentru a se agăţa de speranţă de a trăi. La doar 18 ani, pe 13 mai 2002, tânăra şi-a luat rămas-bun de la această lume, pe care nu a apucat să o cunoască îndeajuns. Din acel moment, părinţii fetei au fost târâţi prin instanţă fără a mai avea linişte să-şi plângă copilul. Aceştia s-au prezentat la termenele stabilite pentru a obţine despăgubirile, de zeci de ori mai mici comparativ cu durerea provocată din vina unor persoane iresponsabile. Jurnaliştii BUNĂ ZIUA IAŞI l-au găsit pe tatăl Gabrielei împovărat de amintiri în locuinţă în care şi-a crescut fetiţa.
Părinţii îşi visau fetiţa studentă
Cu ochii înlăcrimaţi, Valeriu Moraru s-a bucurat să afle că amintirea fetei a rămas în memoria ieşenilor şi nu a însemnat doar o ştire senzaţională atunci când a avut loc tragedia. „Mai am trei copii, dar mereu voi avea în suflet un gol imens. Suntem conştienţi că viaţa trebuie să meargă înainte şi am încercat să ne ţinem tari. Am mers de multe ori prin instanţă şi într-un final am primit şi despăgubiri de la stat. Dar oare ce sumă de bani ar înlocui-o pe fetiţa noastră? Numai cine este părinte cunoaşte durerea de a-şi îngropa propriul copil. Împreună cu ea, aveam vise şi planuri, vroiam să o văd studentă şi apoi la casa ei, cu familie”, a povestit cu durere Valeriu Moraru.
În urmă cu zece ani, fostul Grup Şcolar Energetic şi Grupul Şcolar Gheorghe Asachi au organizat competiţia Liceul Anului, în discotecă Maxx Space. Zeci de adolescenţi entuziasmaţi au fost prezenţi la eveniment, fără să ştie că după doar câteva ore avea să se dezlănţuie iadul. Pentru probele de aptitudini, un grup de elevi avea pregătită o demonstraţie de karate, în mijlocul unui cerc de foc. Lipsa de implicare a organizatorilor a declanşat, la scurt timp un haos. Elevii au făcut un cerc de foc din câteva tăviţe cu alcool, iar sticlă din mâna unui adolescent a explodat. Organizatorii nu au avut pregătită nicio măsură de prevenţie, pentru a interveni în cazul izbucnirii unui incendiu. Ciprian Agachi, cel care a pus alcool în tăviţe, a aruncat sticlă de alcool în momentul în care aceasta a explodat, urmările fiind tragice. „Acei copii care au pus alcool nu au fost rău intenţionaţi, greşeală a fost a celor care au organizat concursul şi a proprietarilor clubului. Nu a fost normal, ca într-un loc atât de îngust şi între atâţia adolescenţi să se folosească alcool pentru aceea proba cu foc. Ghinionul fetiţei mele a fost că a trecut în acel moment prin perimetrul în care a izbucnit dezastrul. Din câte am înţeles, în timpul acela Gabriela se ducea la toaletă. Flăcările i-au devastat corpul şi au desfigurat-o. A ţinut cu dinţii de viaţă, dar după trei săptămâni a închis ochii pentru totdeauna. Locul ei era în casa noastră, în camera ei. Acum se afla pe parcela 17, rândul 9 din cimitir”, a adăugat tatăl îndurerat. Gabriela Moraru este înmormântată în cimitirul Buna Vestire din Iaşi.
Un înger care a plecat mult prea devreme
Dovada că, după o luptă acerbă pentru supravieţuire, s-a stins din viaţa un înger, sta chiar mormântul Gabrielei. La creştetul copilei se înalţa o cruce, sculptată în mijlocul unor aripi de marmură albă, pe care a fost scris numele fetei. Mormântul plin de trandafiri este locul în care au curs mii de lacrimi de zece ani încoace. ” După cum am spus, am primit o promisiune de la Fenechiu. Acesta şi-a dat cuvântul că va plăti pentru cavou, iar după un timp a vrut să mă ia în râs cu 500 de lei. De atunci nu am mai auzit nimic de el, iar împreună cu familia am făcut cavoul şi crucea de marmură, pe care am plătit în jur de 7.000 de lei. Au fost mai multe pe care le-am adunat în mine de atâţia ani şi m-am convins că toţi sunt o apă şi-un pământ. Durerea o ştim numai noi, părinţii, şi promisiunile au fost doar cuvinte aruncate în vânt”, a completat Valeriu Moraru. Soţii Moraru au primit în urma proceselor despăgubiri în valoare de aproximativ 100.000 lei de la statul român, deoarece evenimentul organizat în discotecă a fost girat şi de Inspectoratul Şcolar. Fenechiu a fost absolvit de orice vină, deşi era implicat „până în gât”.
Acum familia Moraru duce o viaţă modestă, cu două salarii foarte mici cu care îşi susţine băiatul care locuieşte încă cu ei, ceilalţi doi copii fiind căsătoriţi şi aşezaţi la casa lor. Maria Moraru, mama fetei, în vârstă de 56 de ani, lucrează ca şi confecţionera şi săptămânal merge la mormântul fetei. „Pozele cu Gabriela îmi ţin în frâu dorul de copilul meu. Încerc să mă împac cu gândul că a nimerit un ceas rău, dar mă doare când mă gândesc că în acest caz au fost şi oameni care trebuiau să răspundă pentru tragedie”, a încheiat Valeriu Moraru.
Relu, deputat de Cioca Boca
Este greu de crezut că Fenechiu nu a avut câteva zeci de milioane lei pentru un cavou. După acest incident, dar şi după alte fapte care l-au pus în situaţia de a da piept cu legea penală, Fenechiu a râvnit cu disperare imunitatea parlamentară şi a obţinut-o pe colegiul care include localitatea Cioca Boca din comună Scheia. Asta deoarece ştia că în municipiul Iaşi, unde locuieşte electoratul instruit şi informat, nu are nicio şansă să iasă deputat. La Cioca Boca un vot se ia cu o vodcă şi aşa va avea şanse Fenechiu să obţină un nou mandat şi după decembrie 2012.