Prima pagină » International » Secretele monarhiei încep să iasă la iveală. Regina Elisabeta a II-a ar fi știut de infidelitățile prințului Philip și le tolera

Secretele monarhiei încep să iasă la iveală. Regina Elisabeta a II-a ar fi știut de infidelitățile prințului Philip și le tolera

09 nov. 2022, 11:00,
în International

Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au avut „în mod clar o căsnicie durabilă și plină de iubire”, spune autoarea dr. Tessa Dunlop, cea care a scris biografia „Elizabeth și Philip: A Story of Young Love, Marriage”. Cu toate acestea, noul sezon al serialului „The Crown” ce este difuzat pe Netflix, prezintă o idilă romantică dintre prințul Philip și Penny Knatchbull, între cei doi fiind o diferență de vârstă de 32 de ani.

Tessa Dunlop a vorbit despre Penny Knatchbull și a precizat că era „cea mai apropiată confidentă” a ducelui și s-a numărat printre cele 30 de persoane în doliu care au participat la înmormântarea acestuia în aprilie 2021.

Regretatul cuplu regal „a avut în mod clar o căsnicie durabilă și plină de iubire”

Relația dintre Elisabeta a II-a și prințul Philip

Cu toate că nimeni nu a contestat până acum relația strânsă dintre regina Elisabeta a II-a și prințul Philip, noul sezon al serialului „The Crown” ar avea filmate „scene intime” cu ducele și contesa Mountbatten de Birmania.

„Se deduce că nu a fost fidel din punct de vedere sexual. Asta au dedus oamenii. Indiferent dacă a fost sau nu fidel, regina și ducele au avut în mod clar o căsnicie iubitoare și durabilă”, spune autoarea biografiei „Elizabeth și Philip: A Story of Young Love, Marriage”.

De altfel, experta Tessa Dunlop a mai precizat că nu este deloc străin faptul că cuplurile aristocratice din înalta societate din acea vreme nu erau întotdeauna fidele.

Cu atât mai mult, trebuie luat în considerare că în 1947, prințul Philip a renunțat la pretențiile sale la tronurile grecesc și danez pentru a putea intra în rolul de consort al reginei. Iar când regina Elisabeta a moștenit tronul în 1952, s-a confirmat că Casa Regală va fi cunoscută sub numele de „Windsor”.

De asemenea, într-o altă ordine de idei, amintim că în ziua în care prințul Philip a fost înmormântat, în aprilie 2021, coroana de flori de deasupra sicriului său a fost compusă din flori selectate de Regina Elisabeta a II-a, inclusiv cele de mazăre dulce, care, de altfel, au fost folosite la înmormânatrea sa. Aceste flori sunt asociate cu plecările și despărțirile, sugerând așadar momentul în care Regina a părăsit pentru ultima dată domeniul său de la Balmoral.

Idila romantică dintre prințul Philip și Penny Knatchbull

Regina a înțeles sacrificiile pe care ducele le-a făcut în numele Coroanei

În acest context, în ciuda speranței că ar putea rămâne în Clarence House, premierul Winston Churchill, ce se afla la acea vreme în funcție când Regele George VI a decedat, a spus categoric ca tânărul cuplu trebuie să își stabilească reședința în Palatul Buckingham.

Comentând impactul pe care acest lucru l-a avut asupra căsniciei cei doi, Dunlop a continuat:

„Cred că regina a înțeles nevoia de libertate a lui Philip. Îi cerea foarte mult să o susțină, să renunțe la numele său, să renunțe la casa lui”.

Referindu-se la presupusa infidelitate a Ducelui de Edinburgh cu Lady Mountbatten, monarhul pare să fi tolerat și păstrat secretul.

„Cred că regina a înțeles absolut tot ce i s-a cerut prințului Philip să facă și nu l-a presat. Nu știu ce înseamnă asta în relația lui cu femeile. El nu a vrut ca noi să știm, iar regina nu a vrut ca noi să știm și a fost aparent împăcată cu orice s-ar fi întâmplat”, a spus Tessa Dunlop.

În serial, rețeaua de streaming folosește moartea fiicei lui Penny, care a murit de cancer la vârsta de cinci ani, în 1991, ca punct de plecare pentru relația ei cu Philip. În timpul scenelor, ducele, fiind interpretat de Jonathan Pryce, este portretizat spunându-i lui Lady Mountbatten, interpretată și ea de Natasha McElhone, că el și regina „au crescut în direcții separate”.

Iar în cadrul unui alt episod, prințul Philip explică faptul că este în căutare de „companie”, înainte ca regina Elisabeta a II-a să o cheme pe Penny Knatchbull la Windsor.

Presupusa infidelitate a Ducelui de Edinburgh cu Lady Mountbatten ar fi fost tolerată de monarh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *