Secolul fanariot, una dintre cele mai obscure perioade din istoria Țărilor Române

În ce perioadă a fost secolul fanariot? A fost o perioadă atât de întunecată pentru români, precum ne spun manualele de istorie? Află în rândurile următoare.

Una dintre cele mai controversate și neînțelese perioade din istoria românească este „secolul fanariot.” Între 1711 și 1821, la conducerea Țărilor Române s-au aflat domni de origine greacă, proveniți din cartierul Fanar din Constantinopol, numiți de otomani într-un context politic și militar dificil pentru Imperiul Otoman. Deși nu au fost primii domni străini care au condus aceste teritorii, fanarioții au dominat politica locală timp de un secol, oferind 31 de domni din 11 familii.

Secolul fanariot

Instaurarea regimului fanariot a fost determinată de evenimentele politico-militare ale începutului de secol XVIII și de pozițiile asumate de Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir în raport cu Imperiul Otoman. Trădarea lui Cantemir, aliat cu Petru cel Mare al Rusiei, și poziția ambiguă a lui Brâncoveanu, care a susținut otomanii în momentul critic al retragerii lor, au consolidat decizia otomanilor de a înlocui domnii locali cu oameni de încredere.

RomaniaTV

S-a decis în Guvern, veste importantă pentru 5 milioane de pensionari

Observatornews.ro

Cum poţi economisi 12.000 de euro dacă faci un credit ipotecar de 50.000 de euro pe 30 de ani

Dovezile trădării lui Brâncoveanu, inclusiv scrisorile descoperite de turci prin intermediul hatmanului Orlik, au adus condamnarea sa. În urma acestui episod, Poarta a hotărât să numească domni fideli din rândurile fanarioților, evitând riscurile strategice asociate domniilor locale.

Cartierul Fanar din Constantinopol, populat cu greci încă din timpul cuceririi otomane, a devenit un centru de influență și de selecție pentru administratori și demnitari. Grecii din Fanar, unii dintre ei apropiați ai Patriarhiei, au devenit treptat indispensabili sistemului administrativ otoman, iar unii dintre aceștia au fost desemnați să conducă Țările Române.

Procesul de numire a unui domn fanariot era complex și implica atât abilitatea de a plăti sume considerabile Marelui Vizir, cât și o ceremonie fastuoasă de învestire. Noul domn trimitea un caimacam în țară pentru a organiza venirea sa, iar boierii erau obligați să asigure dotările necesare palatului și să trimită daruri domnitorului, o practică ce întărea loialitatea față de noul lider.

Domniile cumpărate

Viața la curtea domnilor fanarioți era marcată de un ceremonial strict. Domnul era înconjurat zilnic de boieri care îi purtau trena prin palat și se ocupa de problemele aduse în fața sa, deși dreptatea împărțită depindea adesea de starea sa de spirit sau de statutul social al petiționarilor. Prânzul, acompaniat de muzica orchestrei de țigani, era un moment de relaxare în familie, urmat de somnul de după-amiază, toate anunțate oficial prin strigătele unui ceauș.

Decizia otomanilor de a numi domni fanarioți a fost determinată de necesitatea menținerii stabilității în regiune și a loialității față de Poartă. Într-un context în care Rusia și Austria își extindeau influența în Europa de Est, otomanii au preferat să evite ocuparea militară a Țărilor Române, alegând să le controleze prin lideri fideli care să asigure stabilitatea și să țină boierimea în frâu.

Mihai Racoviță, Constantin Mavrocordat și Grigore Ghica au organizat armate și au rezistat imperialismului austriac și rus. Totuși, Țările Române, permanent la răscruce între imperii, au fost sărăcite și depopulate strategic, suferind raiduri tătare și ocupații succesive, rămânând astfel captive unui destin fragil, dominat de interese externe.

În acest mod, domniile fanariote au devenit o soluție strategică, care a influențat profund istoria și societatea românească a epocii. Deși domnii fanarioți sunt adesea criticați pentru fiscalitatea apăsătoare și corupția rampantă, unii au adus reforme și au luptat pentru independență.