Prima pagină » Local » Sechestrul pus pe averile lui Cristian Delcea și Bogdan Gheorghiu complici în dosarul Nordis. Procurorii au demarat cercetări penale împotriva acestora

Sechestrul pus pe averile lui Cristian Delcea și Bogdan Gheorghiu complici în dosarul Nordis. Procurorii au demarat cercetări penale împotriva acestora

13 mart. 2025, 08:10, 9 ,
Redacția BZI în Local

Afaceriștii din Iași Cristian Delcea, Bogdan Gheorghiu și George Acasandrei sunt complici în dosarul Nordis, iar procurorii le-au deschis dosar penal și le-au pus sechestru pe averile lor. Procurorii explică faptul că cei trei voiau să devină parteneri ai grupului Ciorbă-Poștoacă și aveau intenția de a deveni „parteneri” și „investitori” în proiectul Afacerea Nordis.

Contractele de vânzare-cumpărare semnate de firma celor trei, Multiactive Finance SRL, cu Nordis Management, erau de fapt împrumuturi mascate acordate lui Vladimir Ciorbă și Gheorghe Poștoacă. Cristian Delcea, Bogdan Gheorghiu riscă ani grei de închisoare. Cei doi controversați afaceriști din Iași împreună cu George Acasandrei ar putea înfunda pușcăria. Cristian Delcea a apărut în atenția publică din Iași, iar reporterii BZI au dezvăluit afacerile controversate pe care le face. Patronul EGROS vrea să dea un tun imobiliar în Baza 3 unde 20 de blocuri vor fi construite în una dintre cele mai aglomerate zone din Iași.

Bogdan Gheorghiu, patron al clubului Fratelli, co-proprietar al Egros și dezvoltator imobiliar, are multe probleme cu proiectele imobiliare dezvoltate. De exemplu, afaceristul Bogdan Gheorghiu și-a pus clienții în cap, fiind vorba despre cei care au achiziționat apartamente în blocul Newton Park, de pe șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt. Canalizarea s-a înfundat de mai multe ori, iar în balcoane plouă prin acoperiș.

Cristian Delcea și Bogdan Gheorghiu sunt complici în dosarul Nordis

Controversații afaceriști din Iași Cristian Delcea, Bogdan Gheorghiu și George Acasandrei erau implicați în finanțarea grupului Ciorbă – Poștoacă și urmăreau să devină parteneri în proiectul imobiliar Nordis. Aceștia erau implicați în realizarea unor tranzacții care, conform procurorilor, ascundeau împrumuturi oferite lui Vladimir Ciorbă și Gheorghe Poștoacă, sub forma unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile.

Procurorii susțin că tranzacțiile încheiate de firma Multiactive Finance SRL, aparținând celor trei, cu Nordis Management, nu au avut ca scop real achiziționarea de unități locative, ci au fost doar un mijloc prin care s-au acordat împrumuturi grupului condus de Ciorbă și Poștoacă.

Conform unui document obținut în cadrul anchetei, „vânzările nu reflectau intenția de achiziție a locuințelor, ci, mai degrabă, o metodă prin care acționarii Multiactive Finance SRL au oferit împrumuturi reprezentanților grupului Nordis.” Procurorii au ajuns la această concluzie după ce au interceptat discuțiile dintre Cristian Delcea și Gheorghe Poștoacă, dar și pe cele ale contabilei Oana Oprea.

Pe 6 februarie, procurorii au instituit sechestru pe 11 spații comerciale și 170 de apartamente pe care Multiactive Finance SRL le-a achiziționat de la Nordis Management. În aceeași perioadă, firma lui Delcea și Gheorghiu a semnat un contract de locațiune cu Nordis Hotel, controlat de grupul Ciorbă-Poștoacă, pentru a utiliza respectivele imobile pe o perioadă de zece ani.

În urma cercetărilor, procurorii au schimbat complet perspectiva asupra celor trei oameni de afaceri din Iași, care nu mai sunt considerați victime, ci finanțatori ai grupului Ciorbă – Poștoacă, acuzat de implicare într-o fraudă semnificativă. Delcea, Gheorghiu și Acasandrei sunt acuzați că, prin intermediul firmei lor, au acordat împrumuturi mascate sub formă de tranzacții imobiliare. Astfel, aceștia ar fi urmărit să devină parteneri și să obțină profituri din dezvoltarea proiectului imobiliar Nordis.

În februarie, procurorii au pus sechestru pe bunuri imobiliare care erau evaluate la aproximativ 11 milioane de euro, conform estimării făcute de George Acasandrei, administratorul firmei implicate.

Procurorii l-au interceptat pe Cristian Delcea! Oferea împrumuturi mascate

Într-un document al procurorilor, care vizează instituirea sechestrului asiguratoriu asupra unor imobile, se detaliază modul în care trei afaceriști din Iași, care controlează firma Multiactive Finance SRL, intenționau să devină parteneri în cadrul proiectului imobiliar Nordis, nu doar investitori. Discuțiile telefonice interceptate între Cristian Delcea și Gheorghe Poștoacă, unul dintre asociații grupului Nordis, au scos la iveală planurile acestora și au demonstrat că Delcea avea cunoștință despre cum funcționa schema afacerii. Conform cercetărilor, banii plătiți de cumpărători drept avans nu au fost folosiți pentru dezvoltarea imobilelor, ci au fost gestionați de Ciorbă și Poștoacă după propriul interes.

În urma anchetei, procurorii au stabilit că vânzările realizate de firma Multiactive Finance SRL nu aveau scopul de a achiziționa imobile, ci erau o formă de împrumut acordat grupului Nordis, în special lui Vladimir Ciorbă și Gheorghe Poștoacă. Conform interceptărilor, discuțiile dintre Poștoacă și Delcea subliniază faptul că Delcea nu se comporta ca un simplu cumpărător, ci manifesta un interes activ de a deveni partener în afacerea Nordis. Mai mult, se confirma că avansurile plătite de clienți nu erau folosite pentru construirea unităților locative, ci pentru alte scopuri, așa cum reiese din conversațiile între Oana Oprea, contabila grupului Nordis, și Poștoacă, care confirmă faptul că tranzacțiile cu Multiactive Finance SRL erau, de fapt, împrumuturi, nu vânzări propriu-zise.

Aceste descoperiri, care au fost confirmate și de convorbirile telefonice, au adus în față intențiile reale ale celor implicați, iar procurorii au stabilit că afaceriștii din Iași urmăreau să obțină profituri mult mai mari, prin implicarea directă în proiectele imobiliare, nu doar prin simple tranzacții comerciale.

Apartamentele furate de la clienții Nordis au ajuns la Cristian Delcea și Bogdan Gheorghiu

Procurorii au descoperit că firma Multiactive Finance SRL beneficia de un tratament favorizat în comparație cu alți clienți care au achiziționat apartamente și care, de fapt, au fost înșelați. Multe dintre imobilele pentru care acești clienți plătiseră avansuri au ajuns, în final, în posesia firmei Multiactive Finance SRL. Mai mult, compania controlată de Delcea și Gheorghiu s-a plasat pe un loc fruntaș pe lista creditorilor în cadrul procedurii de insolvență a Nordis Management SRL, firma grupului Ciorbă-Poștoacă, conform 7iasi.ro

Conform plângerilor depuse de persoanele păgubite, s-a constatat că unitățile locative pentru care existau promisiuni de vânzare au fost transferate în proprietatea Multiactive Finance SRL. De asemenea, aceasta din urmă figurează ca creditor principal în procedura de insolvență a Nordis Management SRL.

În urma acestor dovezi, procurorii au ajuns la concluzia că apartamentele și spațiile comerciale au fost scoase ilegal din patrimoniul Nordis Management și au ajuns la Multiactive Finance printr-o simulare de vânzare. Scopul real al tranzacției a fost acordarea unui împrumut din partea Multiactive Finance către acționarii Nordis Management, nu o vânzare propriu-zisă, așa cum s-a intenționat inițial.

Nordis rămânea cu apartamentele cumpărate de Delcea și Gheorghiu

Documentele înregistrate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanța pentru imobilele tranzacționate între Multiactive Finance SRL și companiile din Grupul Nordis arată că societatea lui Cristian Delecea și Bogdan Gheorghiu nu avea controlul asupra proprietăților achiziționate, așa cum se întâmplă în mod obișnuit în tranzacțiile imobiliare. Aceste proprietăți rămâneau, de fapt, la dispoziția Grupului Nordis.

De exemplu, pe 5 septembrie 2023, Multiactive Finance SRL a cumpărat mai multe spații comerciale de la Nordis Management. În același contract, a fost stipulat că Nordis Management va avea dreptul de preemțiune asupra acestor imobile, adică prioritatea de a le cumpăra în viitor.

Tot în aceeași zi, Multiactive Finance SRL a semnat un acord de „locațiune” pe o perioadă de 10 ani cu o altă firmă din grupul Nordis, Nordis Hotel SRL. Acest contract includea o clauză specială, un „pact de opțiune” în valoare de 100.000 de euro, valabil până la 30 septembrie 2025.

Prin urmare, chiar dacă afaceriștii din Iași au plătit sume considerabile pentru achiziționarea acestor imobile și au devenit oficiali proprietari ai spațiilor din complexul Nordis, aceștia nu aveau libertatea de a le utiliza cum doreau sau de a le vinde pe piața liberă. În schimb, controlul asupra acestora rămânea în mâinile grupului Nordis. Această situație a stârnit suspiciuni în rândul procurorilor, care au ajuns la concluzia că tranzacțiile de vânzare-cumpărare reprezentau de fapt un mod de a oferi împrumuturi, mascat sub forma unor achiziții imobiliare.

La 31 martie 2023, firma Multiactive Finance SRL a semnat cu Nordis Management un contract înregistrat la Notariat Băsescu Ioana, iar acest act a fost completat pe 4 aprilie 2023 cu un alt document notarial. Prin acest acord, compania a achiziționat peste 170 de apartamente, pentru care a obținut un credit de aproximativ 6 milioane de euro de la OTP Bank, iar sumele necesare au fost completate cu fonduri provenite din alte surse.

Bugetul.ro
Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
a1.ro
Babasha și-a cumpărat casă în complexul lui Dorian Popa. Cum arată vila în construcții | VIDEO
Playtech.ro
Cristela, declaraţie uluitoare după ce soţul său nu mai poate candidă! Ce a putut spune despre români este…
observatornews.ro
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Pisaroglu încearcă manevra Georgescu. Ce face ca să ajungă la Cotroceni
realitatea.net
Nu răspunde niciodată la numerele de telefon care încep cu aceste cifre. Sunt folosite de escroci pentru a mai da o lovitură
SportpeSurse
Ion Tiriac a oferit detalii din culisele celui mai mare furt la care a fost supusă România
Playtech.ro
Cornuri de post cu gem sau rahat. Femeile din Ardeal au un secret care le face pufoase
Dailybusiness.ro
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
RomaniaTV
ULTIMA ORĂ! A murit Răzvan Arnăut. A fost împușcat în cap de un coleg! Avea 27 de ani
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
redactia.ro
Anca Alexandrescu și Gigi Becali își aruncă vorbe grele. Cum a numit-o patronul FCSB pe prezentoarea de la Realitate
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Comentarii
  • Pe Chirica care le-a dat toate autorizatiile in Iasi cind il conectati la retzea???!!

  • O grămadă de nordisuri sânt și prin Iași , atenție la cei care cumpărați direct de la dezvoltător , aceștia evita băncile care iau acele la puricat
    O grămadă de proiecte pe hârtie și rânduri și copii care dau avans 50 de procente ?!? Pe nimic , pe o groapă . Nu va mai riscați muncă și tinerețile a sa îngroșați buzunările dezvoltatorilor

    • Bravoo ,dar cu tristete deducem ca „intelectualii,universitarii functionali” despre care PLESU A. zicea ceva timp in urma se inmultesc si sunt adevarati !!!

  • Tepuit imobiliar

    Cred ca relevant este sa privim spre viitor, cum putem opri aceste situatii? Limitarea avansului pentru proiectele imobiliare la 10%, folosirea acelor avansuri doar pentru proiectul vizat, s.a. Atunci s-ar limita mafia imobiliare si vor pica toti acesti „oprtunisti” (ca vorbim de primar, urbanism, secursiti, etc.). Pana atunci: ramanem fripturi in fata cel care vor sa profite de prosti (si sunt multi: mama prostilor este mereu gravida)….

  • Gheorghiu???Ăla de-l înșela moldovanca cu amicul judoka???? aia e , la cât a supt de la amaneturile vândute are de unde să dea banii înapoi la bănci. Inteligentul ăsta se credea tata afaceriștilor, prostea bătrânele care aduceau inele cu diamante că le dă bani doar pe aur, piatra nu contează și a făcut sute de mii de euro din asta…blegul ăla care a divorțat de soție ca să-și tragă moldovanca vieții lui?? ia uite băi Taz că vine și sfârșitul la petrecere,nu?

  • Basarabencele când ajung la Ro sunt “ artiste …” 😉 Foamea e mare în ele

  • Or fi avand astia ceva pacate de sau ales cu sechestru pe averi si sunt cercetati penal. Din cate se observa in putinile comentarii probleme ar fi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 martie 2025
13 martie 2025