Prima pagină » Local » Secetă în județul Iași! ApaVital va furniza apă potabilă doar dimineața și seara. Lista localităților afectate de lipsa precipitațiilor în plină pandemie COVID-19
Secetă în județul Iași! ApaVital va furniza apă potabilă doar dimineața și seara. Lista localităților afectate de lipsa precipitațiilor în plină pandemie COVID-19

Secetă în județul Iași! ApaVital va furniza apă potabilă doar dimineața și seara. Lista localităților afectate de lipsa precipitațiilor în plină pandemie COVID-19

15 iun. 2020, 04:00,
Vlad Alexa în Local

ApaVital va furniza apă potabilă doar dimineața și seara către mai mulți consumatori după ce seceta și consumul ridicat din această perioadă călduroasă provoacă probleme serioase în județul Iași. Deși pandemia COVID-19 nu a trecut, operatorul ApaVital a anunțat că este nevoit să furnizeze apă potabilă după un program strict, doar câteva ore pe zi. Afectate sunt mai ales localitățile din Nord-Estul județului Iași, însă lista acestora poate crește de la o zi la alta

Operatorul ApaVital Iași impune un program de furnizare a apei în mai multe localități. Seceta din județul Iași și creșterea consumului de apă în această perioadă călduroasă au făcut ca resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital să se epuizeze cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora. Deși există rezervoare dotate pentru consumul uman, numeroase persoane folosesc apa inclusiv la treburile gospodărești sau agricole, ceea ce duce la epuizarea rapidă a rezervoarelor ApaVital montate în diverse zone strategice din județul Iași. În aceste condiții, încă de pe 12 iunie și până pe 30 iunie 2020, în plină pandemie COVID-19, pentru refacerea rezervelor de apă potabilă a rezervorului Belcești, de 2.500 mc capacitate, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, între orele 06:00 – 10:00 și 17:00 – 22:00 către utilizatorii din localitățile Tansa, Belcești, Văleni, Ciorani și Ruș.

Ieșenii sunt sfătuiți de ApaVital să utilizeze apa de la robinet doar în scop menajer

Tot până pe 30 iunie 2020 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă a rezervorului de apă Focuri, de 750 mc capacitate, ApaVital se află în situația de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalele orare 06:00 – 10:00 și 17:00 – 22:00, către utilizatorii din comuna Focuri.

„ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcționarea capacităților de pompare în regim normal”, au explicat reprezentanții ApaVital Iași.

Un weekend fără apă potabilă pentru locuitorii afectați de secetă din județul Iași

Furnizarea apei potabile a fost întreruptă weekendul trecut în numeroase localități din județul Iași după ce rezervoarele s-au epuizat în cursul nopții de vineri și dimineața de sâmbătă. Astfel, pentru refacerea rezervelor de apă, diminuate ca urmare a creșterii consumului, ApaVital nu a furnizat apă potabilă sâmbătă, 13 iunie 2020, către utilizatorii din comuna Fântânele, comuna Plugari, comuna Trifești, comuna Probota (satele Probota, Bălteni, Perieni), comuna Șipote (satele Șipote, Hâlceni, Mitoc, Chișcăreni, Iazu Nou, Iazu Vechi). În aceeași situație sunt și utilizatorii din localitățile Țigănași și M. Kogălniceanu din județul Iași.

„ApaVital face un nou apel la utilizatori să consume rațional apa potabilă, pentru ca astfel de situații să fie evitate pe viitor”, au mai precizat oficialii ApaVital Iași.

ApaVital face lucrări pentru mărirea capacității rezervoarelor de apă în Zona Metropolitană Iași

Afectate anual în timpul verii sunt mai ales locuințele aflate în zonele de deal din Zona Metropolitană Iași. În timpul pandemiei provocate de COVID-19, pentru înlocuirea unui grup de pompare la rezervorul de apă de 5.000 mc capacitate de la Miroslava, care va duce la mărirea capacității de pompare a apei în zonă, luni, 15 iunie 2020, în intervalul orar estimat 08:00 – 17:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii de pe străzile Zamfirescu, Constantin Langa, Pădurii, Olga Sturza, Aron Vodă, șoseaua Iași – Voinești, strada și stradela Voinești, dar și utilizatorii de pe străzile Viilor, Florilor, Fermei, Ștefan Vodă, Mihail Kogălniceanu, Valea Miroslavei, Ioan Potcoavă și Ariniș.

Deși nu este o întrerupere cauzată de secetă, în vederea efectuării de către E.ON/DelgazGrid a unor lucrări la rețeaua de energie electrică, care vor afecta și alimentarea Stației de pompare Șorogari și a rezervorului Ciric, luni, 15 iunie 2020, în intervalul orar estimat 08:00 – 18:00, ApaVital nu va furniza apă potabilă către utilizatorii din cartierul rezidențial Roua, utilizatorii din Cartier Moara de Vânt (străzile Nouă, Zorilor, Moara de Vânt, Ramadan, Tudor Vladimirescu, Brândușa, Soficu, Folescu, Alistar, Marta, Sâmbetei, Timpului, C.A.Rosetti, Albineț), cartier Țicău (străzile Hotin, Roșcani, Patriei), Complex Agrement Ciric și sat Șorogari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`