Se taie primele de Crăciun! O anumită categorie de salariați nu va mai primi în acest sfârșit de an bonusul de 3.000 de lei brut. Personalul unei companii celebre era obișnuit cu acest bonus financiar la finalul fiecărui an, însă, începând din 2024, nu va mai fi acordat. Aceștia sunt angajații care nu vor mai primi bonusurile înainte de sărbători.
Se taie primele de Crăciun!
Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu vor mai beneficia, în acest an, de prima de Crăciun în valoare de 3.000 de lei.
Salariații producătorului de energie au avut inclusă această primă în venitul lunar, cu ocazia negocierilor dintre liderii de sindicat și administrația CE Oltenia. S-a ajuns în această situație din cauza legii austerității care punea în pericol obținerea acestor drepturi financiare de către angajații entității energetice. Astfel, oamenii primesc, lunar, în salariu o parte din primele care sunt negociate în contractul colectiv de muncă. Până în acest an, minerii și energeticienii primeau cu ocazia sărbătorilor de iarnă suma de 3.000 de lei brut, sub formă de primă.
Sindicatele au cerut administrației să găsească soluții pentru acordarea unei prime de Crăciun.
Care sunt sumele pentru care nu se plătește impozit
Pentru a motiva salariații, angajatorii pot decide să acorde angajaților cadouri și prime. Acordarea acestora reprezinta o opțiune a angajatorilor, nefiind obligați de lege să le acorde. În ceea ce privește sistemul impozitării acestor sume sub formă de cadouri sau prime, prevederile art. 76 alin. (4) lit. a) Codul Fiscal instituie aceea că „veniturile reprezentând cadouri în bani și/ sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern sunt venituri neimpozabile.”
Cu toate acestea, legea instituie o limită a valorii veniturilor constând în cadouri. În acest sens, veniturile astfel obținute nu sunt impozabile în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte nu depășește 300 de lei, în contextul:
- cadourilor oferite angajaților, precum și celor oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare alte altor culte religioase;
- cadourilor oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;
- cadourilor oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.
Sunt venituri neimpozabile, acestea nici nu sunt incluse în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale, în măsura în care valoarea acestora nu depășește 300 de lei, precum și doar dacă acest beneficiu este reglementat prin contractul individual sau colectiv de muncă.
Sunt și angajați care beneficiază de al 13-lea salariu. Românii care primesc al 13-lea și al 14-lea salariu sunt cei care lucrează în două țări din Uniunea Europeană. Angajații se pot bucura de două salarii în plus pe an, în comparație cu cele 12 salarii din România. În străinătate, angajații primesc la sfârșit de an al 12-lea și al 13-lea salariu, dar și prime de Crăciun. Politica de acordare a salariilor din a 13-a lună variază în funcție de regulile de muncă ale fiecărei țări. De exemplu, în Portugalia, Spania, Grecia și Italia, majoritatea angajaților au dreptul legal la o primă de Crăciun, de obicei echivalentă cu un salariu lunar. În Grecia, legislația prevede acordarea de prime de Crăciun și vară pentru angajații din sectorul privat. Regula nu este valabilă pentru angajații din sectorul public.