Se schimbă regulile pentru familiile cu copii! Noi măsuri legislative vor intra în vigoare în Italia și sunt vizate mamele cu doi copii. Începând cu 2025, doar mamele cu trei sau mai mulți copii din Italia vor beneficia de scutirea totală a contribuțiilor sociale, în timp ce femeile cu doi copii nu vor mai avea acest avantaj. Iată de ce mamele cu doi copii pierd un drept important.
Se schimbă regulile pentru familiile cu copii!
Italia modifică schema de sprijin financiar pentru mamele care lucrează, impunând condiții mai stricte începând cu anul 2025. Guvernul a decis să mențină scutirea totală de contribuții doar pentru mamele cu cel puțin trei copii, excluzându-le pe cele cu doi copii de la acest beneficiu. Scutirea de contribuții sociale rămâne valabilă exclusiv pentru mamele cu trei sau mai mulți copii, cu condiția ca cel mai mic să aibă sub 18 ani. Acestea vor putea beneficia de facilitate până la 31 decembrie 2026.
Această decizie afectează direct familiile cu doi copii, care nu vor mai primi scutirea fiscală completă, decât dacă vor avea un al treilea copil până în 2026. Măsura pentru mamele cu trei copii va fi valabilă până la finalul anului 2026 sau până când cel mai mic copil va atinge vârsta de 18 ani. Noua lege a stârnit un val de nemulțumiri în rândul mamelor din Italia. Pentru multe familii, această schimbare înseamnă o povară financiară suplimentară.
Sprijin de la stat pentru mamele care au gemeni sau tripleți
Un nou proiect de lege se află în dezbatere în România. Acesta vizează mamele care au gemeni sau tripleți. Noua măsură ar permite celuilalt părinte să beneficieze de un concediu de șase luni, simultan cu cel al mamei. Părinții pot opta însă și pentru o bonă plătită cu bani de la stat. Medicii spun că cele mai multe de sarcini cu gemeni ori tripleți apar în urma tratamentelor de fertilitate sau a fertilizării in vitro, dificile și costisitoare. Statul vrea să vină în ajutorul mamelor de gemeni sau tripleți, care pot beneficia de bonă plătită cu bani de la stat. Deocamdată, legea se află în dezbatere și rămâne de văzut când va intra în vigoare.
Un alt ajutor de la stat vor primi și mamele tinere care provin din medii defavorizate. Măsura vizează în medie 15.000 de mame. Acestea vor primi un tichet electronic în valoare de 2.000 de lei. Banii pot fi utilizați pentru achiziţionarea elementelor necesare unui trusou în primele trei luni după naştere. Sprijinul financiar se adresează mamelor aflate în situații de dificultate, inclusiv celor fără venituri suficiente, cu dizabilități, în situații critice de viață, fără acte de identitate sau minore. Pentru a accesa fondurile de la stat, trebuie ca nou-născutul să nu depășească vârsta de trei luni la momentul solicitării.
Pe lângă ajutorul pe care l-ar putea primi mamele de gemeni sau tripleți, Ministerul Familiei încearcă să motiveze tinerele familii cu ajutoare financiare. Este vorba despre programul privind fertilizarea in vitro. Statul român va oferi un sprijin financiar maxim de 15.000 de lei per beneficiar, iar fiecare cuplu va avea dreptul la 3 încercări. Acest sprijin va fi oferit sub forma a două vouchere: un voucher în valoare de 5.000 de lei, care acoperă costurile tratamentului medicamentos și un voucher în valoare de 10.000 de lei, care acoperă costurile procedurilor medicale.
O nouă lege care vizează mamele a stârnit controverse în Italia. Este vorba despre mamele cu doi copii, care nu vor mai beneficia de scutirea totală a contribuțiilor sociale.