Joi seara, 10 decembrie, Raed Arafat a declarat că, în cadrul ședinței Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Mai mult, a precizat că rămân valabile restricțiile în vigoare în acest moment, fiind completate de noi măsuri în ceea ce privește staţiunile turistice.
„Propunerea este de prelungire a stării de alertă încă 30 de zile, păstrând măsurile existente la acest moment, adăugând o singură măsură: organizarea şi desfăşurarea activităţii de transport pe cablu care deservesc pârtiile de schi se realizează în condiţiile ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Economiei. Deci activitatea se desfăşoară, dar cu o reglementare. Dacă cabina are capacitatea de 20 de persoane, probabil se va stabili o capacitate maximă de 10 persoane. Telescaunul şi teleschiul va funcţiona normal”, a declarat Arafat.
Referitor la petrecerea de Revelion, Raed Arafat a recomandat ca fiecare să stea la casa lui.
„Fiecare la casa lui sau în apropiere, nu vor fi festivități în centru sau cu sute de oameni. Sper ca populația să înțeleagă.
Regulile sunt clare. Cei care nu respectă, cei care vor intra în contact cu mai multe persoane se pun pe ei în pericol și pe familiile lor. Să nu intrăm la regrete pentru că bunicii ajung la terapie intensivă sau, mai grav, mor”, a spus Raed Arafat.
Raed Arafat: Evitați colindatul, chiar dacă este o tradiție!
Raed Arafat a mai anunțat că nu se vor putea organiza petreceri nici de Crăciun și nici de Revelion, cu mai mult de 20 de participanți, așa cum prevede legea. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a recomandat evitarea colindatului, iar despre tăierea porcilor a spus că este permisă.
”Toate limitările care au fost până acum rămân. Dacă vorbim despre petreceri de sute de oameni, de mii de oameni, evident că nu. La restaurant se respectă regulile de până acum, la hotel la fel. Se pot face .
Colindatul pot să fie 3 persoane care merg de la casă la casă, dar evitați, chiar dacă este o tradiție. Intratul în mai multe case, mai scoți masca, riscul de infecție crește și pentru tine și pentru ceilalți. Tăiatul porcilor nu este interzis.”, a declarat Raed Arafat.
Raed Arafat: „La acest moment legislaţia ne permite să luăm hotărârile”
Raed Arafat a completat că deciziile pe care le iau autoritățile în combaterea pandemiei de coronavirus nu sunt împiedicate de faptul că nu avem un Guvern complet.
„Nu este afectată, pentru că noi lucrăm cu decizii CNSU, Hotărâri de Guvern şi ordine în baza deciziilor CNSU. Niciuna nu este împiedicată de faptul că nu poate da Guvernul interimar Ordonanţe de Urgenţă. Noi nu avem nevoie de OUG”, a declarat Arafat.
Întrebat dacă ar putea apărea noi restricții când să avem Guvern plin, el a declarat: „Noile măsuri nu sunt legate de Guvernul interimar. La acest moment legislaţia ne permite să luăm hotărârile”.