Prima pagină » Actualitate » Se implementează regula de 10 secunde în sistemul bancar! Ce înseamnă și cum îi afectează pe cei care au bani pe card
Se implementează regula de 10 secunde în sistemul bancar! Ce înseamnă și cum îi afectează pe cei care au bani pe card

Se implementează regula de 10 secunde în sistemul bancar! Ce înseamnă și cum îi afectează pe cei care au bani pe card

14 apr. 2025, 17:00,
Mirela Gabriela Todosi în Actualitate

Se implementează regula de 10 secunde în sistemul bancar! Uniunea Europeană a adoptat o reglementare majoră care va schimba modul în care se efectuează transferurile bancare în cadrul statelor membre UE. Iată ce înseamnă regula de 10 secunde și cum îi afectează pe cei care au bani pe card.

Se implementează regula de 10 secunde în toate băncile!

Regula de 10 secunde va fi implementată în băncile din toate statele membre UE. Băncile din zona euro, precum cele din Germania, Franța sau Austria, au avut termen până în martie 2025 pentru a pune în aplicare noile cerințe. În schimb, băncile din afara zonei euro, care operează cu conturi în euro, precum cele din România, Polonia sau Cehia, au un termen mai mare, până în martie 2027.

Important de precizat este faptul că aceste transferuri ultra-rapide nu pot fi taxate suplimentar, ci trebuie să fie la fel de accesibile ca plățile standard, fără comisioane ascunse pentru viteză. Noul sistem adoptat numit regula celor 10 secunde are un risc pentru că transferurile instantanee nu pot fi anulate.

Pentru a limita riscurile, UE impune băncilor măsuri stricte de protecție. Sistemele bancare vor trebui să verifice automat dacă numele beneficiarului corespunde cu IBAN-ul introdus și să avertizeze clientul în caz de nepotriviri. De asemenea, în cazul unor pierderi financiare cauzate de lipsa de măsuri de protecție, clientul bancar poate solicita despăgubiri.

Apar cardurile biometrice pentru cetățeni

Cardurile bancare folosite de cetățeni în prezent vor fi înlocuite în viitorul apropiat cu carduri biometrice. Va fi o adevărată revoluție în sistemul bancar din țară, dar și din străinătate. Piața cardurilor biometrice va crește până în 2027. Tehnologia promite să reducă semnificativ fraudele și scurgerile de date deoarece informațiile biometrice sunt stocate pe card, nu pe servere externe. Cardurile de credit biometrice au la bază autentificarea biometrică prin scanarea amprentelor digitale și oferă o securitate sporită în privința banilor din cont, a plăților de orice fel, a transferurilor sau a economiilor ținute în cont o perioadă mai mare de timp. Principalele avantaje ale viitoarelor carduri biometrice sunt: securitate îmbunătățită, plăți contactless și adaptabilitate.

Testele pentru cardurile biometrice sunt deja în desfășurare pe piețe din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, iar companii precum Mastercard și Visa au lansat programe speciale pentru testarea acestor produse. Testele au demonstrat viabilitatea cardurilor biometrice și capacitatea lor de a deveni standard în plățile electronice. La fel de importante sunt investițiile pentru dezvoltarea noii tehnologii din sistemul bancar, dar și campanii de educare și informare a cetățenilor pentru a folosi eficient și în condiții de siguranță cardurile biometrice.

Specialiștii bancari sunt de părere că în câțiva ani cardurile bancare clasice vor dispărea și vor fi înlocuite cu carduri de credit biometrice, bazate pe tehnologia recunoașterii amprentelor digitale ale clientului care vrea să scoată bani de pe card, să efectueze plăți sau să transfere sume unui alt utilizator. Se va schimba și metoda de plată și se va implementa plata biometrică, care va funcționa pe bază de amprente digitale, recunoașterea facială sau scanarea irisului. Deocamdată, sistemul de plăți biometrice este testat în străinătate.

Recent, a fost anunțat faptul că se va aplica regula de 10 secunde în sistemul bancar. Toate transferurile bancare în euro vor trebui să ajungă în contul destinatarului în maximum 10 secunde, indiferent de oră, de ziua săptămânii sau de sărbători.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Ce sumă maximă poți retrage de la bancomat fără să fii luat la întrebări de bancă sau de ANAF
observatornews.ro
Israel a atacat Iran cu 200 de avioane: capi ai armatei, uciși. Teheranul, contraatac cu 100 de drone
Playsport.ro
Un bărbat a descoperit 150 de tone de aur pe câmpul său arabil. O comoară de 4 miliarde de euro
Evz.ro
Vara a început timid, dar urmează caniculă greu de suportat. Prognoza ANM
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Momente sfâșietoare la priveghiul fiului de doi ani al lui Ionel Ganea. Fostul fotbalist, distrus de durere: ”Scoală-te tată, haide! Haide că nu mai pot”. O ambulanță la intrarea în locuința familiei
Playtech.ro
Cum se ia în calcul la pensie concediul pentru creșterea copilului și vechimea în muncă
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
EXCLUSIV Revin ploile, vremea se schimbă la 180 de grade. Romica Jurca anunță potop și furtuni în aceste zone
redactia.ro
Scandal la Bacalaureat 2025. Este căutat elevul care ar fi fotografiat subiectele la română și puse pe internet. Unde s-ar fi întâmplat totul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`