Prima pagină » Local » Se demolează căminul muncitoresc din Grădinari! Se vor construi noi case sociale – FOTO

Se demolează căminul muncitoresc din Grădinari! Se vor construi noi case sociale – FOTO

25 aug. 2020, 11:08,
George Cristian în Local

În aceste momente, în cartierul Grădinari s-a trecut la demolarea căminului muncitoresc din zonă. Conform informaţiilor existente, se pare că acesta reprezenta un focar de infecţie care deranja oamenii din zonă.

Se demolează căminul muncitoresc din Grădinari

În această dimineaţă, autorităţile locale au trecut la demilarea căminului muncitoresc din cartierul Grădinari. Construcţia reprezenta, de ceva timp, un focar de infecţie care deranja locuitorii din zonă. În locul acestui cămin va apărea un set de locuinţe sociale. În căminul muncitoresc stăteau, în condiţii greu de imaginat, aproximativ 40 de familii. Conform declaraţiilor făcute de edil, familiile au fost relocate în locaţii mult mai adecvate.

” Ultimile imagini cu căminul muncitoresc din cartierul Grădinari, un focar de infecție care a tulburat liniștea celor de acolo prea mult timp. Astăzi îl demolăm, iar în locul lui vom construi locuințe civilizate după modelul celor deja începute. Cei care locuiau acolo au fost relocați în condiții evident mai bune.
Vă țin la curent despre procesul de demolare până la finalizarea lui.” a declarat Mihai Chirica.

Vom reveni cu detalii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *