Scrisoarea de „adio” a Mădălinei Manole, cutremurătoare și la 12 ani de la moartea sa

Joi, 14 iulie, se împlinesc 12 ani de la moartea Mădălinei Manole. Pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani, îndrăgita artistă a decis că este momentul să își încheie socotelile cu viața și a recurs la un gest extrem de dureros.

Artista a lăsat în urmă foarte multă durere, multe lacrimi, întrebări fără răspuns, un băiețel care a crescut fără mamă, dar și o cutremurătoare scrisoare de „adio”.

Scrisoarea de „adio” a Mădălinei Manole, cutremurătoare și la 12 ani de la moartea sa

Scrisoarea de „adio” a Mădălinei Manole a șocat și emoționat. Rândurile scrise de regretata artistă au fost făcute publice de Petru Mircea, soțul regretatei soliste.

Originalul se afla atunci la Parchetul de pe lângă Judecătoria București, alături de alte scrisori redactate de artistă. Petru a mărturisit la „Happy Hour” ca a găsit scrisoarea în dormitorul lor, într-un sertar în care Mădălina își ținea cărțile de rugăciuni. O lună mai târziu, în octombrie 2010, Parchetul Bucureşti a anunţat că scrisul de pe biletul de adio aparţine Mădălinei.

RomaniaTV

Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră

Observatornews.ro

S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"

„Deși părinții Mădălinei nu vor să recunoască, scrisoarea îi aparține Magdei, e scrisul ei acolo”, a mai spus Petru Mircea în emisiunea menționată.

Scrisoarea de „Adio” a Mădălinei Manole

Soțul Mădălinei Manole a spus că aceasta s-a filmat în oglindă, cu puțin timp înainte de moarte. Acesta a precizat că este vorba de imagini în care Mădălina își ia rămas bun de la cei dragi: „De la mine, de la copil, pentru că noi am fost lumea ei”.

„Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte și astea mă fac să mă gândesc că trebuie să mă opresc aici! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu! Voi toți mă iubiți și mi-ați arătat asta, mereu. Și totuși eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viața!

Mi-a dăruit Dumnezeu cel mai frumos și curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare și minunat dar, copilașul nostru; cei mai buni și sacrificați părinți din lume, frate drag, nepoți dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Nu le merit, nu știu ce să fac, să am gijă de ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos.

Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toți, dar și la ce să fac să nu mai fiu. Pui mic să rămână o perioada la Botoșani, cu mama și tata. Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare!

Și ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Și să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu. Pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui.

Vinde tot ce se poate vinde, casă, orice, teren, dar vreau să rămână bani pentru pui mic (școli) și … pentru Mihăiță, Marian, Mihaela….”.