Prima pagină » Actualitate » Scriitorul și jurnalistul Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani

Scriitorul și jurnalistul Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani

08 apr. 2025, 12:03,
Redacția BZI în Actualitate

Scriitorul, jurnalistul și analistul politic Bogdan Teodorescu a murit astăzi, 8 aprilie 2025, la 62 de ani. Vestea a fost dată de jurnalistul Dan Andronic.

„Încă o veste care ne face din ce în ce mai puțini. În această dimineață, Bogdan Teodorescu a plecat într-o lume unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, prietene!”, a scris Dan Andronic pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Gazeta Brașovului, Teodorescu luptat cu o boală nemiloasă timp de aproape șase ani.

„A luptat cu demnitate împotriva unei boli nemiloase timp de aproape șase ani. Ultima noastră conversație a fost pe 12 februarie 2025. Mi-a vorbit atunci cu speranță, cu luciditate și cu planuri pentru viitor. A doua zi, a fost internat de urgență în spital, în stare gravă. De atunci, gândurile noastre i-au fost alături, zi de zi. Voia să meargă în concediu în luna mai și își cumpărase deja biletele – un semn al optimismului și al dorinței sale de a merge mai departe. Dar viața a avut alte planuri. Gândurile noastre se îndreaptă acum către Delia, partenera sa de viață, care a sperat până în ultima clipă într-un miracol. Îi dorim putere, încredere și liniște. Drum lin, dragă Bogdan. România a pierdut azi un om de mare valoare”, a transmis redacția Gazeta Brașovului, pe platforma Facebook.

De asemenea, conferențiarul Dan Sultănescu a transmis un mesaj de condoleanțe după ce Bogdan Teodorescu a murit.

„Bogdan Teodorescu, scriitor, conferențiar universitar și analist politic, s-a stins din viață astăzi, în urma unor probleme medicale și a unei îndelungi suferințe.
Bogdan Teodorescu a fost unul dintre cei mai importanți lideri intelectuali ai României post-1989. Doctor în comunicare, autor sau coordonator al mai multor volume de analiză și comunicare politică, și având o bogată experiență în consultanța politică și electorală, a contribuit la definirea studiilor universitare de marketing electoral din România.
Bogdan Teodorescu și-a început cariera ca jurnalist și a scris literatură de-a lungul întregii sale cariere, debutând la 16 ani în România Literară și în volum la 19 ani la Editura Albatros.
În ultimii ani, romanele sale au fost publicate inclusiv de edituri străine, în Franța, Grecia și Marea Britanie, cunoscând succesul și aprecierile criticilor și pe piața de carte europeană. Pasionat de turism, a publicat și câteva volume de călătorie cu succes de public.
Dar Bogdan Teodorescu a fost mai mult decât atât. Un lider autentic, un analist strălucit, un soț incredibil, un prieten rar și un mentor cu har. A fost un centru de legătură între lumi, oameni, planuri și viziuni diferite și diverse despre viață. Fără el, lumea e mai săracă, mai seacă, mai tristă.
Suntem cu toții alături de Delia, cu încrederea că drumul spre lumină nu se încheie niciodată.
Mai multe detalii despre unde va fi depus trupul neînsuflețit și când va avea loc înmormântarea vom comunica în scurt timp.
Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Dan Sultănescu pe Facebook.

Bogdan Teodorescu a murit. Cine a fost analistul politic

Vă aducem aminte că Bogdan Teodorescu a fost profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. Absolvent al Universității de Construcții din București, Teodorescu și-a urmat pasiunea pentru jurnalism, devenind membru al cenaclului Universitas și redactor-șef al revistei Tinerama.

În 1996, a coordonat campania electorală a președintelui Emil Constantinescu, iar între 1996 și 1997 a fost numit Secretar de Stat, Ministru interimar al Informațiilor Publice, experiență ce i-a oferit un bagaj valoros pentru scrierea romanului politic Spada.

Ca autor, Bogdan Teodorescu a publicat numeroase lucrări, printre care Manual de marketing politic și electoral (1999, co-autor), Cea mai bună dintre lumile posibile (2005, co-autor), Cinci milenii de manipulare (2007), Epoca Băsescu. Integrarea și dezintegrarea României (2007).

A ales să îmbrățișeze cariera universitară la SNSPA, în paralel cu activitățile sale în domeniul politicii și al consultanței. A fost, de asemenea, fondator și președinte de onoare al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, înființată în mai 1995.

Din 2001, Teodorescu a fost membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici (IAPC) și al Asociației Europene a Consultanților Politici (EAPC), iar în 2004 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Pe lângă activitățile sale profesionale, Bogdan Teodorescu a avut o influență semnificativă în domeniul marketingului politic și al consultanței electorale, fiind un nume respectat atât în țară, cât și pe plan internațional.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Ce spune Dana Rogoz despre George Simion. Au învățat în același liceu, iar vedeta a fost martora unui moment surprinzător
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
observatornews.ro
Casele şi apartamentele s-ar putea ieftini, după ce vânzările au scăzut. Iancu Guda: "Cel puţin 10%"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Alternativă pentru români, după explozia prețurilor la locuințe. Costa 25.000 de euro
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Anunțul lui Donald Trump dă speranțe întregii lumi că putem asista la ceva nemaiîntâlnit
Playtech.ro
Viteza maximă ideală cu care să conduci pe un drum național. Consumul de carburant scade cu 30%
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Anunţul care bulversează TOTAL alegerile prezidenţiale. Răsturnare incredibilă de situaţie
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simion a mințit și cu nevasta. Și-a schimbat soția cu 2 luni înainte de nuntă. Cine este și cum arată femeia căreia Ilinca i-a luat locul
redactia.ro
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`