Joi, 16 ianuarie 2025, la ora 14.30, a avut loc la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în Aula Magna „Mihai Eminescu”, conferința „Europa, Est – Vest: atât de aproape și atât de departe”, susținută de scriitorul Matei VIȘNIEC.
Evenimentul a fost deschis de prof. univ. dr. Liviu-George MAHA, Rectorul UAIC: „Îi mulțumesc invitatului nostru de astăzi pentru că a acceptat invitația de susține o conferință la Universitatea noastră, care face parte dintr-o serie de conferințe pe care ne-am propus să le organizăm”.
Scriitorul Matei VIȘNIEC a argumentat, printr-o serie de experiențe personale, motivele pentru care România se află atât aproape, cât și departe de vestul Europei, făcând apel la două perspective: una culturală și una politică. Pe de o parte, invitatul a afirmat: „Noi românii încă mai avem un fel de substanță rară, o anumită căldură sufletească, o ospitalitate specială, o curiozitate sinceră, care reprezintă o mare bogăție pe care România o are. Prin această căldură, captăm artiști care se îndrăgostesc de România, unii dintre ei chiar își găsesc sensul vieții aici”. Pe de altă parte, „…față de Occident, noi românii mai avem acest reflex de a vida de sens instituțiile democratice”, a opinat Matei VIȘNIEC.
Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei VIȘNIEC s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuți, în județul Suceava. A debutat cu poezie în 1972 în revista Luceafărul. Mai târziu, stabilit la București unde a făcut studii de filosofie şi istorie, s-a numărat printre fondatorii „Cenaclului de luni” condus de criticul Nicolae Manolescu. În 1980, a debutat cu o culegere intitulată „La noapte va ninge”, publicată la editura Albatros. La această oră, Matei Vișniec este autorul mai multor volume de poezie și de articole, a șase romane, a unei culegeri de nuvele și a peste 60 de piese de teatru. Numeroase premii i-au răsplătit activitatea, începând cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul „Înțeleptul la ora de ceai”. El a mai obținut Premiul Academiei Române, precum şi Premiul pentru întreaga activitate a Uniunii Teatrale din România (UNITER). În Franța, i-a fost decernat de mai multe ori Premiul presei la Festivalul internațional de teatru de la Avignon, Premiul european acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), precum și Premiul de literatură europeană Jean Monnet (în 2016), pentru romanul „Negustorul de începuturi de roman”.
Conferința s-a încheiat cu o sesiune de dialog, în cadrul căreia scriitorul Matei VIȘNIEC a răspuns la mai multe întrebări adresate din public.