În urma publicării ordinului privind structura anului școlar 2025-2026 în Monitorul Oficial pe 10 martie 2025, Ministerul Educației a stabilit că toate școlile din România trebuie să anunțe până la data de 1 aprilie 2025 datele exacte pentru programele „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel”, dar și perioada vacanței mobile din februarie 2026.
Aceste programe sunt esențiale pentru activitățile extracurriculare și pentru implicarea elevilor în diverse inițiative educaționale.
Școlile trebuie să anunțe până pe data de 1 aprilie 2025 informații pentru „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel”
Programul „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel” vor avea loc în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, fiind planificate în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Unitățile de învățământ vor decide, în funcție de specificul școlii, când vor organiza aceste programe. De asemenea, în învățământul liceal, în special în filiera tehnologică și în învățământul profesional, aceste săptămâni vor include activități de instruire practică, în scopul dezvoltării abilităților profesionale ale elevilor.
Un alt aspect important este vacanța mobilă, care va fi stabilită pe baza consultării părinților și a cadrelor didactice. În funcție de deciziile Inspectoratelor Școlare Județene, vacanța mobilă va putea avea loc într-una din următoarele perioade: 16-20 februarie, 23-27 februarie sau 2-6 martie 2026. Fiecare școală va aplica un chestionar pentru părinți, iar inspectoratele vor stabili data exactă a vacanței.
Calendarul anului școlar 2025-2026
Anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
Intervale de cursuri:
Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;
Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:
– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;
– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;
– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele:
- Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
- Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
- Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
- Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.