S-a produs o schimbare radicală în cazul procesului în care este implicat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean din Iași. S-au admis toate cererile pe care le-a făcut ca să își demonstreze nevinovăția.
În dosarul penal ce îl vizează pe președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, avocata, Sandra Gradinaru, a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică voce-vorbire asupra înregistrărilor obținute de procuror, invocând faptul că acestea nu ar fi autentice, precum și audierea unui număr de 30 de martori ce nu au fost audiați în cursul urmăririi penale. La data de 30 octombrie 2024, Tribunalul Iași a dispus admiterea probelor solicitate de avocatul său, urmând a fi audiați în această cauză un număr de aproximativ 50 de martori.
Schimbare radicală în cazul procesului în care este implicat Costel Alexe, din Iași
Martorii noi propuși de către reprezentantul său sunt Vernica-Dascalescu Lacramioara și Alungulesei Gabriela, dispunându-se detașarea lui Vlad Baba la Școala Populară de Arte din Iași. Conform cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului din Iași, una dintre dispozițiile semnate de acești martori a fost invocată de DNA în rechizitoriu ca fiind actul prin care s-a dispus detașarea lui Vlad Corneliu Baba, din cadrul compartimentului Cabinet Președinte CJ, de pe funcția de consilier, pe funcția de manager interimar la Școala Populară de Arte, începând cu data de 12.11.2020.
Avocata Sandra Gradinaru a susținut în fața instanței că orice act administrativ emis de președintele CJ este contrasemnat pentru legalitate de către secretarul general al județului Iași. De asemenea, s-a solicitat și audierea secretarului general din cadrul Ministerului Muncii, Eduard Georgescu, acesta semnând o adresă prin care Ministerul Muncii îi comunică președintelui CJ că este legală detașarea personalului din cadrul Cabinetului Președintelui CJ.
S-a mai solicitat și audierea martorilor Maria Halip, ce și-a asumat responsabilitatea pentru legalitatea întocmirii proiectului Hotărârii de Consiliu Județean prin care s-au stabilit condițiile de ocupare ale postului de director al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”, precum și ale membrilor Comisiei Juridice și de Ordine Publică din cadrul CJ Iași, ce au dat aviz de legalitate acestui proiect de hotărâre, respectiv: Vatra Gheorghe Romeo Acostoaiei Adrian, Olaru Georgeana Lacramioara, Serban Constantin, Cabalau Maria, Lupu Magdalena, Manolache Mircea, Catur Constantin-Catalin si Bogdan Mihail.
Avocat: ,,Expertiza criminalistică a înregistrărilor poate dovedi dacă sunt autentice…”
Avocata Sandra Gradinaru consideră că este corect faptul că s-a admis și probatoriul formulat de către apărare, având în vedere că expertiza criminalistică a înregistrărilor poate dovedi dacă sunt autentice și dacă s-a intervenit asupra lor prin montaj. De altfel, tot aceasta a transmis că s-a mai solicitat și audierea membrilor Comisiei pentru Educație, Cultură și Culte din cadrul CJ Iași, care nu au identificat nicio neregulă în ceea ce privește modificarea condițiilor ce trebuiau îndeplinite de către viitorul manager al Școlii Populare de Arte.
,,În mod corect, judecătorul a admis probatoriul formulat de apărare în cauză, în condițiile în care, până la acest moment, au fost administrate de către procurori doar probe în defavoare. Este imperios necesar ca, în baza rolului activ, judecătorul să administreze și probele apărării, iar expertiza criminalistică a înregistrărilor poate dovedi dacă sunt autentice și dacă s-a intervenit asupra lor prin montaj, trunchiere. Dacă au fost alterate”, a transmis avocata Sandra Gradinaru.
Totodată, Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași va efectua o expertiză tehnică voce-vorbire prin care se va verifica dacă vocile regăsite pe înregistrările convorbirilor telefonice aparțin sau nu inculpaților. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în procesul în care este implicat Costel Alexe, președintele CJ din Iași, urmând a avea un nou termen pe data de 26 februarie 2025.
La pușcărie cu hoțul asta!