Prima pagină » Titlurile zilei » Scheme mafiote, făcute de Lucian Grecu, patronul Hotelului Unirea, din Iași, pentru un tun imobiliar de proporții: „Mi-a transmis prin interpuși că ar fi bine să-i dau semnătura”

Scheme mafiote, făcute de Lucian Grecu, patronul Hotelului Unirea, din Iași, pentru un tun imobiliar de proporții: „Mi-a transmis prin interpuși că ar fi bine să-i dau semnătura”

16 aug. 2024, 02:00, 3 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Lucian Grecu, patronul de la Hotel Unirea, a recurs la scheme mafiote pentru un tun imobiliar de proporții în Iași

Omul de afaceri deține un teren cu o suprafață de 1.312 metri pătrați pe strada Melodiei din Iași, lângă proprietatea deținută de soții Costel Lungu și Angelica Claudia Băncilă, situată pe strada Fericirii. Lucian Grecu a reușit să obțină semnăturile pentru construirea unui bloc de 11 etaje, însă nu și pe cea a soților Băncilă și Lungu. Deși proiectul a fost contestat, Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat de consilierii locali în anul 2018. Vecinii afectați au deschis, în anul 2023, o acțiune la Tribunalul Iași, prin care au cerut anularea PUZ, implicit, a Hotărârii de Consiliu Local, emisă în 2018. Costel Lungu și Angelica Claudia Băncilă au câștigat în prima instanță, însă Lucian Grecu a făcut recurs. Este important de știut faptul că nemulțumirea soților vine de la faptul că afaceristul dorește să construiască clădirea de 11 etaje (2S+P+8E – cu o înălțime maximă de 34 de metri) la o distanță mică față de proprietatea celor doi. Până la acțiunea în instanță, Angelica Claudia Băncilă a fost amenințată de Lucian Grecu din cauză că aceasta nu este de acord cu amplasarea apropiată a blocului față de locuința sa.

Scheme mafiote, făcute de Lucian Grecu, patronul de la Hotel Unirea! „Când am mers să o intabulez, m-am lovit de o persoană care se ocupa de PUZ-ul domnului Grecu”

După decesul soțului, Angelica Claudia Băncilă a realizat faptul că imobilul în care locuiește nu este intabulat și a început să facă demersurile către Primăria Iași. Femeia așteaptă intrarea în legalitate încă din anul 2015. Între timp, Lucian Grecu a aflat de situația Angelicăi Băncilă și a început să o amenințe. Acesta i-a transmis femeii că îi va pune piedici în emiterea documentelor, dacă aceasta nu își va da acordul pentru construirea blocului.

„În 2008, Lucian Grecu a vrut să facă club. Nu am dat semnătură. În perioada 2010 – 2011, vine cu o propunere verbală la mine, că vrea să facă bloc. În 2018, a depus pentru PUZ (n.r. – Plan Urbanistic Zonal), dar în 2015 am realizat eu cum stau treburile pentru că pe vremuri se ocupa soțul care ulterior a decedat. Casa mea nu era intabulată. Când am mers să o intabulez, m-am lovit de persoana din Primăria Iași, care se ocupa de PUZ-ul domnului Grecu. Și domnul Grecu a făcut tatonări, «știți că noi vă punem piedici», deci prin interpuși m-a șicanat pentru că eu, într-adevăr, când s-a construit casa, am ieșit cu un colț al casei și eu trebuie să mă pun în legalitate. Sunt chestii tehnice de care eu nu am știut, pentru că se ocupa soțul meu. Eu cred că a avut și el o mică contribuție să nu îmi intabulez eu casa pentru că, din 2015, actele mele sunt doar în așteptare. Am foarte multe hârtii la Primăria Iași. În 30 de zile, trebuia să îmi vină răspuns. Mi-a venit în 90 de zile, că este în lucru. Asta este a treia sau a patra hârtie pe care am depus-o. Domnul Grecu mă tot șicanează, «eu pot să te dărâm, pot să fac», totul verbal. Prin interpuși a început să îmi transmită că «nu ar fi mai bine să îmi dai tu semnătură, că te ajut și eu să îți faci intabularea la casă». Dar pe cine am omorât eu că am depășit cu câțiva metri casa? Terenul meu, fiind în formă de triunghi, am depășit puțin în afara casei. Eu am fost de bună credință, am depus documente la primărie, să mă pun în legalitate. Sunt alții care au construit etaje și au putut să se pună în legalitate. El mi-a zis: «gata, ești la mâna mea»”, a transmis Angelica Claudia Băncilă.

Inițial, Lucian Grecu ar fi vrut să deschidă un club pe terenul de lângă proprietatea Angelicăi Băncilă

După ce a achiziționat terenul de pe strada Melodiei, fiul lui Lucian Grecu a intenționat în primă fază să deschidă un club.

„Eu locuiesc aici din 2000, domnul Lucian Grecu și-a cumpărat terenul din 2008. În afară de faptul că a avut foarte multe probleme, că au venit niște persoane, au revendicat că ar fi proprietari, s-au judecat și tot așa. El totuși a cumpărat, probabil, la vremea respectivă. I s-a părut un chilipir. Atunci era și o hală pe teren. Noi stăm aici din 2000, am vrut și noi să cumpărăm acea bucată de teren, dar nu s-a putut ajunge, pentru că terenul era de la Stația Pilot Textil și nu oricine putea cumpăra. Asta nu mai contează. El a cumpărat acea proprietate în anul 2008. Are un băiat și o fată, iar băiatul ar fi vrut să facă nu știu ce club. Pe vremea aceea, eu eram privatizată, aveam o brutărie vizavi. Domnul Grecu a venit în persoană, «haideți să vedem, haideți, că nu știu ce, vreau să fac ceva frumos, ceva wow». Mi-a arătat imagini pe laptop. Am zis «ok, și mie mi-ar plăcea să fie frumos decât să fie bălăriile astea». Greșeala lui a fost că băiatul a organizat un eveniment în hala care era pe teren. A pus, atunci, o hârtie pe gard, nu mai știu exact ce eveniment a organizat, dar toată noaptea a fost muzică. Și bineînțeles că atunci mi s-au învârtit și mie rotițele. Stai oleacă, dacă tu ai făcut evenimentul ăsta, când e club, vor fi foarte multe evenimente. Patul, efectiv, vibra, trepida de la muzică. Vecinul mi-a spus că i-au crăpat pereții de la casă”, a adăugat Angelica Băncilă.

După ce un vecin a mințit-o că își construiește casă lângă imobilul ei și s-a trezit cu un bloc de șase etaje, Angelica Băncilă s-a informat cu privire la imobilul lui Lucian Grecu

Femeia din Iași susține faptul că, după ce și-a oferit acordul pentru un alt vecin să construiască o casă și s-a trezit cu un bloc de șase etaje lângă imobilul său, aceasta a analizat fiecare detaliu cu privire la proiectul lui Lucian Grecu.

„În anul 2010, în cealaltă parte a casei mele a fost construit un bloc. Proprietatea era de la părinți. Au mai cumpărat, au mai alipit 2-3 bucăți, au venit la noi. «Vecina, vrem și noi semnătură, că vrem să facem locuință unifamilială – eu, la parter, mama, la etaj». Bineînțeles că acea locuință unifamilială s-a transformat într-un bloc cu patru etaje și după au mai făcut încă două ilegal. După, când a vrut să facă un al șaptelea etaj, acum aproximativ 4-5 ani, înainte de pandemie, am văzut noi pe site-ul primăriei că au depus pentru încă un etaj. Atunci m-am dus la vecini și le-am spus, am luat semnături, am depus contestație. Au venit la mine: «vecina, dar chiar așa, ți s-a pus pata pe noi?». Le-am spus că nu, dar, în primul rând, e fundac și parchează inclusiv în ușa casei mele. Era hotel atunci, iar ulterior a vândut tot blocul. Eu, dacă m-am fript o dată, nu e clar să deschid ochii”, a povestit Angelica Claudia Băncilă.

Angelica Claudia Băncilă i-a transmis lui Lucian Grecu că este dispusă să îi vândă casa pentru a-și realiza proiectul imobiliar

Angelica Claudia Băncilă susține că a avut nenumărate întâlniri cu omul de afaceri Lucian Grecu, patronul Hotelului Unirea. Aceasta i-a spus omului de afaceri că este dispusă să își vândă casa și să plece din zonă, dar așteaptă o ofertă.

„M-am întâlnit de nenumărate ori cu el, deși el spune că nu este adevărat. Ne-am întâlnit de câteva ori în fața casei și, de câteva ori, la el, la Hotel Unirea. Am discutat și i-am spus că eu nu sunt de rea-credință. Înțeleg că e o zonă care se modernizează, orașul se modernizează, mergem înainte, nu stăm tot în cocioabe. Și mie mi-ar plăcea să fie frumos, dar nu poți la 3,90 metri de casa mea să faci un bloc cu 11 etaje. Nu este vorba numai de intimitate, dar tu când sapi o groapă foarte mare, cu două etaje la subsol, păi, nu mi se dărâmă casa? I-am spus că sunt două variante. M-a întrebat: «cât ați vrea, ce sumă ați vrea, gândiți-vă la o sumă, să vă dau, ca să îmi dați semnătură». I-am spus că din punctul meu de vedere există două variante: «ori îmi faceți o ofertă la casă, să mi-o cumpărați și eu plec de aici, ori nu construiți». M-a întrebat: «păi, dar cât ați vrea pe casă?». Eu i-am spus: «nu știu, veniți și faceți o ofertă. În zonă, se vinde cu 2.000 de euro pe metru pătrat apartamentele. Fiind casă, neavând curte, deși e o casă de 350 de metri pătrați, faceți o ofertă. Nu zic 2.000 de euro, dar faceți o ofertă». Lui, imediat, i s-au învârtit rotițele și a spus că i-am cerut o sumă enormă. Eu nu am cerut nicio sumă, doar i-am dat un punct de reper, să vină cu o ofertă.  Ceilalți doi vecini au dat semnături, dar pe ei nu îi afectează atât de mult. Nu a venit cu nicio ofertă și a spus că va hotărî instanța. În prima instanță, am avut câștig de cauză. Acum, să vedem. El a făcut recurs. Eu m-am îmbolnăvit pe chestia asta din cauza stresului. Nu știu dacă este chiar atât de ușor să treci peste stresul și șicanarea care a avut loc de-a lungul timpului. El este foarte pornit. Eu consider că acum nu mai este chestie de afaceri la el, acum e o chestiune de orgoliu. Îl înțeleg și pe el, că vrea să își facă o afacere, dar nici nu poți călca pe cadavre ca să construiești tu”, a spus Angelica Băncilă.

Femeia crede că Lucian Grecu s-a folosit de relațiile din Primăria Iași pentru a obține Planul Urbanistic Zonal.

„Și așa, PUZ-ul l-a obținut cum l-a obținut. Sigur a avut pe cineva în interior. PUZ-ul a trecut fără semnătura mea. El nu a făcut pașii corecți de la bun început. Trebuia să afișeze, trebuia să trimită scrisori de intenție că vrea să construiască. El nu a făcut pașii ăștia. După l-a sfătuit lumea și a început să trimită scrisori, ca să fie acoperit. Am depus contestație și înainte de a obține PUZ-ul, dar nu s-a ținut cont de ea. Nici nu am fost înștiințată că domnului Grecu i s-a aprobat PUZ-ul”, a mai declarat Angelica Claudia Băncilă.

Lucian Grecu, patronul de la Hotel Unirea, ar putea fi amendat cu 25.000 de lei

Terenul pe care Lucian Grecu îl deține pe strada Melodiei pare abandonat. Acesta nu a mai fost curățat de ani de zile, iar parcela este plină de ambrozie. Potrivit legii, atât persoanele fizice, cât și cele juridice sunt obligate să îndepărteze ambrozia de pe terenurile deținute.

Pentru persoanele fizice care nu respectă legea privind combaterea ambroziei, amenzile variază între 3.000 și 6.000 de lei, în timp ce pentru cele juridice se situează între 25.000 și 50.000 de lei.

„Eu am devenit alergică din cauza bălăriilor lui. Este plin de ambrozie, niciodată nu a venit să facă ceva aici. Și când a demolat hala, a fost un praf de nedescris, nu a pus plasa, i-am spus să ude, a scos un furtun care picura apă”, a spus Angelica Băncilă.

Menționăm faptul că reporterii BZI l-au sunat, de nenumărate ori, pe patronul Hotelului Unirea din Iași, Lucian Grecu, pentru un punct de vedere cu privire la tunul imobiliar pe care îl pregătește pe strada Melodiei și pentru acuzațiile care i se aduc, însă acesta nu a răspuns apelurilor.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Zodiile cu noroc scris în stele în iulie 2025. Totul se schimbă în favoarea lor
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cum arată tatăl actriței Ana Bodea. Ce mesaj i-a transmis de ziua lui de naștere. "Sunt și voi fi mereu prințesa ta"
Playtech.ro
Horoscopul iubirii pentru iulie. Relații puse la încercare și începuturi pasionale
observatornews.ro
Cod galben de vreme severă emis de ANM. Vijelii puternice lovesc în 11 județe, în următoarele ore
Playsport.ro
Cum este viața unui bărbat însurat cu 9 femei: iubirile care l-au dus direct la...
Evz.ro
Cum funcționează procesul de slăbire. Explicația unui nutriționist
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Indicator rutier cu zig-zag alb. Şoferii habar nu au ce trebuie să facă, dar e important
Dailybusiness.ro
CNPP schimbă formula de calculare a vechimii de muncă pentru ieșirea la pensie
RomaniaTV
PRIMELE declarații ale Elenei Udrea, după decizia judecătorilor. A început să plângă în fața magistraților: Munca a fost grea, am spălat toalete
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Daniela Gyorfi a aflat de la un preot cu har că o să fie mamă. Ea nu putea să aibă copii: Mi-a spus că o să am o fată și să-i pui numele Maria
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2025
27 iunie 2025