Un individ va fi nevoit să dea explicații în instanță, fiind acuzat că a vrut să facă moarte de om. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Florin Costea, pentru tentativă de omor. Oamenii legii spun că, în urmă cu câteva săptămâni, ieșeanul a fost implicat într-un conflict spontan, care a luat amploare foarte repede
Un tânăr ieșean va fi obligat să dea explicații în instanță. Asta, după ce acesta a fost implicat într-un conflict spontan, care a luat amploare foarte repede. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Mihai Florin Costea, pentru tentativă de omor.
Oamenii legii spun că, în urmă cu câteva săptămâni, ieșeanul a fost implicat într-un conflict spontan, pe terasa unui bar. Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Ieșeanul Mihai Florin Costea, acuzat că a vrut să facă moarte de om
Anchetatorii au afirmat că Mihai Florin Costea (23 de ani) a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva săptămâni. Procurorii susțin că ieșeanul a fost implicat într-un conflict spontan, care a luat amploare foarte repede. „Pe data de 6 august 2021, în intervalul orar 21:30 – 22:30, în timp ce se afla în satul Buda, comuna Lespezi, din județul Iași, în curtea locuinței familiei în care este situat și un bar administrat de tatăl persoanei vătămate C.I.M., pe fondul unui conflict spontan care a degenerat în acte de agresiune fizică, inculpatul M.F.C. și persoana vătămată C.I.M., îmbrâncindu-se reciproc, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată cu un cuțit în zona abdomenului”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Victima, transportată în stare gravă la spital pentru primirea de îngrijiri medicale
Oamenii legii mai spun că, după incident, victima a fost preluată de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași și transportată la spital, pentru primirea de îngrijiri medicale.
„În urma loviturii aplicate, victima a suferit leziuni traumatice, respectiv o plagă penetrantă abdominală cu hemoperitoneu, leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare circa 16 – 18 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile. Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Suspectul, arestat preventiv de judecătorii ieșeni
În urma incidentului, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis cererea făcută de anchetatori pe numele lui Mihai Florin Costea.
„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mihai Florin Costea, în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, pe o durată de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Mihai Florin Costea”, au precizat atunci magistrații ieșeni.