Prima pagină » Economic Local » Scandalul City Insurance ia amploare! Șoferii din Iași așteaptă de luni de zile să le fie reparate mașinile distruse în accidente. Broker: „Apelează la avocați”
Scandalul City Insurance ia amploare! Șoferii din Iași așteaptă de luni de zile să le fie reparate mașinile distruse în accidente. Broker:

Scandalul City Insurance ia amploare! Șoferii din Iași așteaptă de luni de zile să le fie reparate mașinile distruse în accidente. Broker: „Apelează la avocați”

27 oct. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Șoferii din Iași care au dosare de daună la City Insurance așteaptă de 3 luni soluționarea lor, iar problemele lor nu se rezolvă curând. Specialiștii în asigurări spun că termenul de soluționare ar putea fi prelungit, așa cum s-a întâmplat și în cazul falimentului altor firme de asigurări. Mai mulți factori au contribuit la explozia prețurilor la polițele RCA

Scandalul City Insurance izbucnit în luna septembrie 2021 are efecte și la Iași. Șoferii sunt disperați pentru că nu știu când vor fi soluționate dosarele de daună. Unul dintre aceștia așteaptă din luna august să i se repare mașina după ce aceasta a fost lovită de șoferul unei mașini, care avea asigurare la City Insurance. Aceștia au depus sesizări la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Au fost amânări la plata dosarelor, întârzieri și păgubiți de-ai noștri, dar s-au mai făcut reclamații la ASF și unele dintre ele s-au plătit. Cei care nu au primit banii vor fi plătiți de Fondul de Garantare în limita a 500.000 de lei. În mod normal, în două luni de la data depunerii documentelor trebuie soluționat dosarul, dar din situațiile celorlalte falimente ale firmelor de asigurări, acest termen a fost prelungit. Nu trebuie să uităm totuși că City Insurance avea un număr de asigurați foarte mare, peste 3 milioane, deci și numărul despăgubirilor va fi mare. În unele situații, asigurații apelează la avocați. Avem și noi cazuri, dosare de daună, care sunt în așteptare din luna august 2021”, susține Andrei Postelnicu, partener al Destine Broker de Reasigurare, cu peste 12 ani de experiență în acest domeniu.

Tarifele la asigurări au crescut din cauza situației cu firma City Insurance, dar și prețurile mai mari la manoperă și piese de schimb

Mai mult, șoferii au fost nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru polițele RCA, plătind chiar dublu sau triplu.

„De pe 17 septembrie 2021, când oficial s-a retras licența de funcționare a companiei City Insurance, într-adevăr prețurile la anumite categorii de asigurați au crescut simțitor. În unele cazuri s-au dublat sau chiar s-au triplat. Prețurile sunt mari, nu neapărat din cauza City Insurance. Și înainte tarifele erau mari la aceste societăți, dar existând varianta City, clienții cumpărau de la această companie. Acum, prețurile sunt aliniate, sunt cele reale.

Au mai crescut tarifele, ce-i drept, și din cauza creșterii prețului plătit pentru reparația daunelor. În primele 3 luni de zile, prețurile, în baza daunelor RCA, au crescut cu 30 la sută. Se reflectă automat în prețul final al poliței de asigurare. Prețurile la manoperă și la piesele de schimb au crescut foarte mult. Acum vedem și prețuri mari la energie, gaz. Service-urile auto utilizează în procesul de reparație curent electric, gaz. Toate aceste costuri se reflectă și în prețul final al poliței de asigurare”, mai spune Andrei Postelnicu.

Andrei Postelnicu, broker în asigurări: „Au crescut primele de asigurare la clienții tineri, dar și la clienții cu mașini cu capacități cilindrice mari”

Cele mai mari prețuri la polițele RCA sunt la tinerii din Iași sau cu mașini cu capacități cilindrice mari.

„Din statistica noastră au crescut primele de asigurare la clienții tineri, dar și la clienții cu mașini cu capacități cilindrice mari, peste 2.500 de cm cubi, dar și la persoanele care nu au istoric. Fiecare șofer, când își cumpără prima dată o poliță de asigurare, primește clasa de bonus B0, baza poliței de asigurare. În momentul de față, polițele de asigurare ale City Insurance sunt valabile și vor rămâne așa timp de 90 de zile. Dacă în această perioadă cineva asigurat la City produce un eveniment și el este de vină sau cineva care deține o poliță facultativă are dosar de daună, Fondul de Garantare va suporta acele daune în limita a 500.000 de lei per contract.

Asigurații mai au opțiunea să denunțe polița de asigurare la City iar pe site-ul Fondului de Garantare sunt toate aceste proceduri. Au opțiunea astfel să-și încheie o altă poliță la un alt asigurator. Cei mai mulți asigurați au ales această variantă”, mai spune Andrei Postelnicu, partener al Destine Broker de Reasigurare. Reporterii „BZI” au prezentat într-o ediție anterioară situația celei mai mari companii de asigurări din România.

Șoferii din Iași pot plăti în rate polițele de asigurare

Andrei Postelnicu susține că există posibilitatea plății în rate a polițelor de asigurare.

„Ca soluție pentru asigurații cărora li s-a majorat simțitor polița de asigurare RCA, unii asiguratori oferă posibilitatea plății în rate, în 2 sau 4 rate. Mai mult, recomand încheierea poliței RCA pe 12 luni pentru că prețurile sunt mai avantajoase. Mai există o soluție pentru cei care primesc oferte cu peste 36 la sută mai mari față de cele de referință. Aceștia se pot adresa Biroului Asiguratorilor din România, unde pot solicita o ofertă și aceștia vor fi repartizați la un asigurator unde pot încheia o asigurare la prețul de referință. În general au apelat la această opțiune transportatorii. Nu pot să spun dacă vor mai crește prețurile. Eu cred că se mai așază prețurile la anumite categorii de asigurați și chiar vor scădea”, susține Andrei Postelnicu.

Pe de altă parte, numărul ieșenilor care își asigură bunuri de valoare a crescut. O ieșeancă și-a asigurat o pereche de pantofi pentru suma de 5.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`