Un cuplu de ieșeni a făcut un scandal-monstru înainte de a intra într-un centru de carantină din municipiu. Oamenii veneau cu tot cu copii din Italia, însă s-au oprit direct acasă.
În ultima perioadă, jandarmii ieșeni au aplicat amenzi de peste 100.000 lei ieșenilor care nu au respectat prevederile ordonanțelor militare emise de autoritățile centrale în urma instituirii stării de urgență. Au fost aplicate 54 de sancțiuni numai pe 7 aprilie. Cele mai multe au fost date celor care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu.
„În ziua de 7 aprilie 2020, mai multe echipaje de jandarmi au acționat alături de celelalte forțe, atât pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, dar și pentru punerea în aplicare a ordonanțelor militare. Pe timpul misiunilor au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 107.400 lei. Din acestea 35 de sancțiuni în cuantum de 102.000 lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu”, au arătat reprezentanții Jandarmeriei.
Amendați pentru refuz de a intra în centru
Doi soți au fost amendați de jandarmi pentru că au făcut un scandal-monstru înainte să intre într-un centru de carantină.
„De asemenea, în data de 8 aprilie 2020, în jurul orei 5:00, un echipaj de jandarmi a intervenit la un centru de carantină din municipiul Iași, unde un bărbat și o femeie refuzau să intre în carantină și au început să facă scandal. Aceștia veneau din Italia, iar în mașina cu care s-au deplasat mai erau patru copii. Inițial, aceștia au refuzat să se mai deplaseze spre Iași, când au ajuns la Podu Iloaiei, dar au fost convinși de polițiștii rutieri să continue deplasarea”, au arătat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași. Angajații MAI au intervenit pentru liniștirea celor două persoane, nu înainte ca părinții celor patru copii să fie și amendați.
„Totodată, li s-au adus la cunoștință și prevederile legale. În cele din urmă, persoanele au fost convinse să intre în carantină, adulții fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, pentru provocare de scandal”, au transmis reprezentanții IJJ Iași.