Prima pagină » Titlurile zilei » Scandal la o școală din Iași pentru un post scos la concurs, după ce conducerea a schimbat criteriile pentru candidați: „A favorizat-o pe cealaltă contracandidată”

Scandal la o școală din Iași pentru un post scos la concurs, după ce conducerea a schimbat criteriile pentru candidați: „A favorizat-o pe cealaltă contracandidată”

22 oct. 2024, 02:00, 8 ,
Iulia MARIA în Titlurile zilei

Este scandal la o școală din Iași pentru un post scos la concurs! Un localnic din Dancu acuză nereguli în organizarea unui concurs pentru postul de îngrijitor la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”. Soția sa, candidată pentru acest post, a fost respinsă, iar criteriile concursului au fost modificate ulterior, favorizând o altă candidată, după cum susține acesta. Reclamantul afirmă că modificările au fost făcute intenționat pentru a o avantaja pe contracandidata care nu îndeplinea cerințele inițiale

Un scandal legat de corectitudinea concursurilor publice a izbucnit în localitatea Dancu, după ce Alexandru Onofrei a făcut o reclamație împotriva Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”. Soția sa a participat la un concurs pentru postul de îngrijitor, însă, deși îndeplinea cerințele de studii, a fost respinsă din cauza lipsei vechimii în muncă. Ulterior, criteriile au fost schimbate, iar contracandidata care nu îndeplinea cerințele educaționale inițiale ar fi fost avantajată, ridicând întrebări despre corectitudinea procesului.

Scandal la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Iași pentru un post scos la concurs

Inițial, criteriile de concurs pentru postul de îngrijitor la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Iași impuneau ca toți candidații să aibă minimum 10 clase și cel puțin 2 ani de vechime într-o instituție publică. Soția reclamantului a aplicat pentru post, întrunind cerințele de studii, însă nu avea cei 2 ani de vechime. La rândul ei, contracandidata sa nu îndeplinea criteriul de educație.

„Sotia mea a candidat având 12 clase, dar nu a îndeplinit criteriul de vechime în instituțiile publice. În schimb, contracandidata ei avea doar 8 clase, ceea ce nu era suficient, conform regulilor inițiale”, a spus Alexandru Onofrei.

Potrivit bărbatului, după ce directoarea școlii, Mariana Melinte, a observat că una dintre candidate nu îndeplinea criteriile de studii, condițiile concursului au fost modificate astfel încât să fie eliminate cerințele minime de educație. Noua regulă a permis participarea contracandidatei, care avea mai puțin de 10 clase, dar vechime în muncă. Aceste schimbări au fost contestate de bărbat, care consideră că au fost făcute intenționat pentru a o avantaja pe cealaltă candidată.

„După ce a văzut că sunt doi contracandidați și că niciunul nu bifează toate criteriile, directoarea a decis să schimbe cerințele. Astfel, a eliminat necesitatea celor 10 clase și a favorizat-o pe cealaltă candidată, care avea doar 8 clase, dar îndeplinea cerința de vechime. Eu știu că s-au dat bani, că s-a plătit postul, nu am dovezi, dar știu sigur”, a mai spus Alexandru Onofrei.

Acesta consideră că schimbările au fost făcute în mod intenționat pentru a o favoriza pe contracandidata soției sale.

„Cum e posibil ca cineva cu doar 8 clase să fie acceptat pentru un loc de muncă într-o școală, iar cineva cu studii mai multe să fie descalificat doar pentru că nu are vechime în instituțiile publice? Mi se pare nedrept. Problema mea este că orice om care nu are școală poate să fie analfabet, poate să nu știe să scrie, dar are 2 ani vechime într-o instituție publică, poate să muncească într-o școală, dar altul care are școală, are 12 clase și nu are 2 ani vechime în instituții publice nu poate. De ce? Nu înțeleg cum cineva fără studii poate ocupa un loc, dar cineva care totuși are studii este dat la o parte”, a spus Alexandru Onofrei, soțul candidatei nemulțumite.

În urma reclamației, directorul școlii, Mariana Melinte, a explicat reporterilor BZI că a decis să modifice criteriile pentru a atrage mai mulți candidați, motivând că instituția avea nevoie de mai multe opțiuni pentru a face o selecție adecvată. Aceasta a susținut că inițial nu au existat destui candidați care să întrunească toate cerințele impuse de concurs și, pentru a nu lăsa postul vacant, a decis să relaxeze criteriile.

„Știu exact cine a făcut această reclamație, dar vă pot asigura că nu este nimic la mijloc. Am modificat criteriile pentru că nu aveam destui candidați care să îndeplinească cerințele inițiale și era nevoie să deschidem postul pentru mai mulți aplicanți. Nu a fost nicio intenție de a favoriza pe cineva”, a explicat Mariana Melinte, director la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Dancu.

Directoarea a subliniat că scopul a fost să atragă mai multe candidaturi pentru a putea face o selecție corectă și să nu lase postul neocupat.

„Decizia mea a fost una administrativă, nu personală. Am vrut să avem mai multe opțiuni și să găsim o persoană potrivită pentru postul de îngrijitor. Schimbarea criteriilor a fost făcută în conformitate cu nevoile școlii”, a adăugat Mariana Melinte, director la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Dancu.

Aceasta a concluzionat că reclamația bărbatului este nefondată și că procesul de selecție a fost unul transparent. Un alt scandal s-a mai produs la o școală din Iași, acum ceva timp, când fiica directorului a ocupat un post, fără a fi organizat un concurs.

Dispută între educație și experiență

Situația semnalată ridică întrebări legate de prioritizarea experienței în instituțiile publice, în detrimentul educației formale. Reclamantul consideră că modificarea criteriilor a fost o decizie nedreaptă care favorizează persoanele cu experiență, chiar dacă acestea nu au un nivel de educație adecvat pentru a lucra într-o școală.

„Nu este normal ca într-o instituție publică să muncească un om fără 12 clase. Cum putem să oferim un exemplu copiilor noștri când angajăm persoane care nu au nici măcar educația minimă necesară?”, a spus Alexandru Onofrei, soțul candidatei nemulțumite.

Bărbatul susține că situația este o problemă generală în sistemul public, unde criteriile de angajare pot fi modificate pentru a favoriza anumite persoane în defavoarea altora, care poate au o pregătire academică mai solidă. Reclamația făcută de acest bărbat ar putea deschide o discuție mai largă despre corectitudinea concursurilor pentru posturile publice și despre criteriile care ar trebui aplicate pentru a asigura egalitatea de șanse.

Amintim că la școlile din Iași s-au mai făcut reclamații din cauza discriminărilor făcute pe față.

Scandal la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Iași pentru un post scos la concurs, după ce conducerea a schimbat criteriile pentru candidați. Soțul candidatei respinse speră ca acest caz să fie analizat de autorități, iar concursul să fie reluat pe baze corecte, cu criterii care să reflecte atât nevoia de experiență, cât și de educație.

Comentarii
  • Ciroza sistemului.

    Sistemul bugetar este intr-o continua ciroza.

  • Stati linistiti, acelasi lucru se intampla si la Scoala Tomesti, unde directorul( cu litere mici ca si el, mic, libidinos si frustrat) a aranjat concursul ptr ingrijitoare ptr una care nu are nici o treba cu curatenia, dar barbatul ei cara balast si nisip cu masina.
    Iar dl director a primit la schimb o masina de balast la vila din Tomesti! Va dati seama ce tupeu si nesimtire au astfel de oameni care se cred jupani in institutiile statului?
    Normal ca ISJ doarme ca doar pe ei ii interrseaza doar sa ai carnet de partid! Inainte era rosu, acum este galben!Aceiasi mizerii de oameni in functii! Dar stai sa vezi cat fura acum, cand ii anvelopeaza scoala!

  • Florin Calin

    ASA SE INTAMPLA PESTE TOT LA BUGETARI.. LA PROBA SCRISA NU AU CUM SA FACA MANEVRE DIN CAUZA CA SE STIE CE A FACUT CANDIDATUL RESPECTIV PE CAND LA INTERVIU AIA PUN NOTE DIN BURTA

  • Asa este la toate scolile si nu numai la scoli. Trebuie facuta reclamatie la ISJ.

    • Da, pai inspectoratul face verificări doar prin telefon nu și pe teren.
      Și dacă nu sunt din localitate pot fi ușor mințiți

  • Daca si la postul de ingrijitoare se da spaga ne-am dat dracu cu totii.
    Cine are cunostinta despre astfel de cazuri de trucare a angajarilor sau alte fapte de coruptie la orice nivel de activitate, ar trebui sa sesizeze organele statului si presa pentru a se lua masuri.

  • În toate școlile este așa, eu lucrez în sistem și vad cum se fac angajari.
    Asa ceva este de neimaginat.
    Directoarea încalcă legile în mod flagrant și nimeni nu ia nici o măsură.
    Își angajează rudele de gradul! Pai unde este statul de drept!?
    Toate pana într o zi. Măcar de ar avea respect fata de colegi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024