Prima pagină » Sport » Scandal în Liga I de fotbal! Campionatul s-a reluat, banii din drepturile TV nu au intrat! Ce spune LPF
Scandal în Liga I de fotbal! Campionatul s-a reluat, banii din drepturile TV nu au intrat! Ce spune LPF

Scandal în Liga I de fotbal! Campionatul s-a reluat, banii din drepturile TV nu au intrat! Ce spune LPF

03 iul. 2020, 04:00,
în Sport

Au trecut mai bine de două săptămâni și jumătate de la momentul în care Liga I de fotbal a reînceput după pauza cauzată de pandemia de coronavirus, dar banii din drepturile TV nu au intrat nici până acum în contul cluburilor

Au trecut mai bine de două săptămâni și jumătate de la momentul în care Liga I a reînceput după pauza cauzată de pandemia de coronavirus, dar banii din drepturile TV nu au intrat nici până acum în contul cluburilor. Principalul motiv pentru care campionatul a fost reluat și toate cluburile au susținut disputarea tuturor meciurilor, chiar și fără spectatori, a fost cel al accesării sumei din drepturile TV care mai rămăsese de achitat din contractul pe acest sezon.

Firma care deține aceste drepturi, EAD Interactive, se angajase, prin vocea directorului său, Orlando Nicoară, să achite restul de plată de aproape 2 milioane de euro în momentul în care campionatul va fi reluat. LPF a înștiințat cluburile despre această promisiune, însă la 20 de zile distanță de momentul în care Liga I de fotbal a repornit, echipele nu au văzut niciun euro! Iar sumele sunt consistente. Spre exemplu, CFR mai are de primit în jur de 300.000 de euro, Botoșani aproape 250.000 de euro, în vreme ce Clinceni și Chindia, undeva spre 100.000 de euro.

„Ni s-au promis acești bani atunci când vom relua meciurile, însă nu ne-am ales cu nimic și nici nu ni s-a explicat de ce. Mai mult, am înțeles că ar urma să luăm, într-o primă fază, doar jumătate din cât ni se cuvenea”, a spus unul dintre patronii din Liga I.

Doar jumătate din sumă

LPF confirmă faptul că nu s-au făcut plățile din partea EAD, însă susține că acest lucru se va întâmpla curând.

„Am discutat cu Orlando Nicoară, ne-a zis că mai are nevoie de câteva zile pentru a face calcule și urmează să achite jumătate din suma care mai rămăsese”, a spus Justin Ștefan, secretarul general al LPF.

De ce doar jumătate? „Fiindcă oricum plățile sunt făcute în avans și există oricând riscul ca sezonul în curs să nu se poată juca până la capăt și atunci deținătorul își ia măsuri”, a explicat Ștefan.
Anumite cluburi chiar își doresc să semneze o scrisoare prin care să someze EAD Interactive, mai ales că înainte de reluarea Ligii 1, echipele au fost cele puse la zid de deținătorul de drepturi. Care le-a amenințat la propriu dacă finalul campionatului nu va avea loc pe teren.

„1. În cazul în care sezonul nu este finalizat în condițiile agreate prin Contractul de Cesiune de Drepturi Media, EAD.RO solicită LPF în solidar cu toate cluburile componente și, în mod particular, cu cele din play-out care și-au exprimat public opțiunea nedisputării meciurilor din play-off:

Returnarea unei părți din totalul sumelor plătite cu titlu de avans, aferente sezonului competițional 2019-2020, suma supusă restituirii de către LPF, cu titlu estimativ și fără excluderea posibilității revizuirii de către EAD.RO, constând în cel puțin 10 milioane de euro plus TVA, la care se vor adăuga oricare și toate penalitățile la care ar fi îndreptățită.
Plata de daune-interese într-un cuantum necesar pentru acoperirea integrală a prejudiciilor create EAD.RO și partenerilor săi comerciali de nefinalizarea competiției și nedisputarea restului de meciuri, mai ales în contextul în care meciurile cu cea mai mare importanță din punct de vedere comercial (play-off) urmau să se desfășoare în perioada ulterioară suspendării.
Renegocierea Contractului de Cesiune de Drepturi Media, în vederea reajustării drepturilor și obligațiilor contractuale acolo-prevăzute și în special a valorii acestuia.

2. În cazul în care sezonul competițional 2020-2021 nu va începe ori nu se va desfășura în condițiile agreate prin Contractul de Cesiune de Drepturi Media, EAD.RO va solicita LPF renegocierea contractului în cauză pentru a reajusta drepturile și obligațiile contractuale”.

Suma aferentă drepturilor TV în Liga I de fotbal

În momentul în care Liga I a fost întreruptă, mai erau de disputat 72 de meciuri: 24 în play-off și 48 în play-out. În cele aproape 2 săptămâni de când s-a reluat competiția, s-au jucat 9 meciuri între primele 6, adică 3 etape complete, iar în play-out au avut loc 15 meciuri. Încă nu s-au programat cele două restanțe pe care trebuie să le susțină Dinamo, cu Chindia și Hermannstadt. În total, au avut loc 24 de confruntări, adică fix o treime din cât mai era în program.

Drepturile TV, principala sursă de venit

De ani buni, Liga 1 e dependentă de banii televiziunilor. Procentul pe anul fiscal 2019, reprezentat de sumele plătite de televiziuni, este de 35%. Nicio altă sursă nu depășește 23%. În schimb, rețeta din bilete la meciuri e aproape nesemnificativă, de numai 6%!

Defalcarea și ponderea veniturilor în Liga I de fotbal

SURSA SUMA (euro) PROCENT
Drepturi TV 25.000.000 35%
Bonusuri UEFA 16.400.000 23,5%
Sponsorizări 16.300.000 23%
Venituri autorități locale 4.700.000 7%
Bilete 3.900.000 6%
Alte venituri 3.600.000 5,5%

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Lidia Buble, gest neașteptat în timpul unui concert. Ce a putut să-i spună unui jandarm care se afla lângă scenă | VIDEO
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
observatornews.ro
Și-a înjunghiat mama cu foarfeca de 20 de ori. Brăileanul s-a enervat când a auzit că vrea să plece în Spania
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vești proaste pentru proprietarii de apartamente. ANAF vrea să-i stoarcă de bani
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Imagini SFÂȘIETOARE de la înmormântarea Teodorei Marcu. Părinții și soțul, îngenuncheați de durere. Tot satul își ia adio de la ea! VIDEO
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`