După moartea lui „Țăcănel”, situația s-a complicat pentru familia Tălpig, din Iași. Surorile au dreptul să intre în casa părintească, dar văduva nu este de acord. Le-a fugărit pe cumnate și a făcut rost de un ordin de protecție. Miza nu este de neglijat: un apartament cu 3 camere și altul cu o cameră într-un bloc din inima Copoului. Cele două părți au ajuns în instanță, dar se anunță ani buni de procese
O familie din Iași este măcinată de procese, miza fiind o moștenire ce constă în apartamente situate în blocul CFR de pe strada Macazului, nr. 10, în spatele Parcului Copou. Totul a pornit după moartea lui Florin Tălpig, zis și „Țăcănel”, cunoscut în Iași în vremurile tulburi de după 90.
Țăcănel locuia cu Carmen în apartamentul părinților, Gheorghe și Maria Tălpig, de pe strada Macazului, decedați în anul 2000, respectiv 2009. Carmen este angajată la Finanțele ieșene, la departamentul achiziții. Era cu aproape 20 de ani mai tânără decât „Țăcănel”. Înainte de decesul soțului, Carmen a născut a doua fetiță. De menționat că proprietarii apartamentelor erau părinții lui „Țăcănel”, decedați între timp. Dezbaterea moștenirii nu a mai avut loc, iar situația bunurilor a rămas în aer.
Surorile lui Florin Tălpig aveau și ele dreptul la apartamentele din inima Copoului. Fiind stabilite în străinătate, periodic se întorceau în țară și locuiau câteva săptămâni cu familia lui Florin Tălpig. După decesul înregistrat pe data de 21.10.2021, văduva a schimbat foaia, a început să emită pretenții nebănuite. Maria și Gheorghe Tălpig au avut 10 copii, din care mai trăiesc doi: Mihaela Tălpig și Gabriela Tălpig. Probleme cu moșteniri au fost semnalate și în familia Magdei Chiriac, din Iași, care deține mai multe proprietăți și proiecte imobiliare.
Apare în scenă sora lui Florin Tălpig
În luna august 2022, Gabriela Tălpig (58 de ani), sora lui „Țăcănel”, a revenit în țară din Olanda, ocazie cu care s-a dus la casa părintească. Atunci a observat că lucrurile părinților au fost mutate în garsoniera de la etajul superior din bloc. Femeia atenționat-o pe Carmen să nu mai facă modificări până când nu va fi încheiată succesiunea.
Mai mult, a anunțat-o că vrea să se mute definitiv în România, veste ce nu i-a picat bine lui Carmen. Nu-și imagina cum putea să locuiască alături de cumnată în același apartament. Un conflict spontan urma să escaladeze, ajungându-se la emiterea unui ordin de protecție.
„I-am spus să nu facă modificări până nu iese succesiunea. I-am interzis să mai pună ceva în garsonieră până nu facem succesiunea. Depozita gunoi în garsonieră. A scos mobila pe casa scării, iar vecinii erau nemulțumiți, dar nu-i spuneau nimic ei. La un moment dat, m-a împins și m-a strâns de gât. A spus că cheamă poliția, ceea ce s-a și întâmplat. Am fost dusă la secție, dar nu mi s-a luat nicio declarație.
Când am ieșit de acolo, un polițist m-a atenționat că vor să scoată un ordin de protecție împotriva mea. Atunci am înțeles că toată treaba era premeditată, am fost provocată. Și, pe data de 11.08.2022, judecătorii emit un ordin de protecție. Au chemat-o ca martoră pe Ramona Ciocîntă, prietena lui Carmen, ca să spună că eu am lăsat gazele deschise și că sunt un pericol. Erau numai minciuni”, a povestit Gabriela Tălpig pentru BZI.
Într-adevăr, există un ordin de protecție.
„Obligă pârâta, pentru următoarele trei luni, să păstreze o distanță minimă de 20 m față de reclamantă, minorele T. J. M. și T. M.A.G., și locuința acestora situată în Iaşi. Interzice pârâtei în această perioadă orice contact, inclusiv verbal, telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima”, se arată în soluția Judecătoriei Iași.
În edițiile BZI au fost prezentate cazuri asemănătoare, pornite de la moșteniri.
Când a apărut a doua soră, Carmen Tălpig a reușit să pună capac
Gabriela Tălpig a mai menționat faptul că cel mai mult a deranjat-o atitudinea lui Carmen când a venit vorba despre Viorica Tălpig, care suferea de cancer. La fel ca și Gabriela, avea cheile de la apartamentul din Copou. Se prezenta la imobil în zilele în care trebuia să fie supusă unor sesiuni de chimioterapie la Institutul Regional de Oncologie Iași.
„Sora mea, Viorica, avea cheie, făcea tratamente. La jumătatea lui septembrie, sora mea avea de făcut un tratament oncologic. A sunat-o de la spital pe Carmen, ca să vină în Copou. Nu i-a răspuns la telefon, a luat un taxi. Înainte de a urca a sunat-o pe Carmen, i-a spus că trebuie să se odihnească după 5 ore de tratament. Sora mea a urcat în apartament, a văzut că nu funcționează cheile. A sunat-o pe Carmen și i-a spus că vine. La scurt timp a sunat-o pe Viorica și i-a transmis că nu are ce căuta în casă.
La câteva luni, în ianuarie 2023, Viorica a murit. Mai spun că martora lui Carmen a declarat în fața judecătorilor că la înmormântarea fratelui aș fi sărit la bătaie și că datorită intervenției ei nu am reușit să o ating. Un alt detaliu, la decesul fratelui meu a fost, într-adevăr, o discuție aprinsă între noi două. La nervii pe care îi avea mi-a zis în față că a găsit o soluție să mă dea afară din casă”, a mai povestit Gabriela Tălpig.
Au fost deschise două procese
În acest moment sunt deschise două acțiuni în instanță. Prin fiica cea mai mare, Carmen Tălpig a înaintat o acțiune pentru constatarea calității de moștenitor, cu termen pe data de 15.12.2023, iar Gabriel Tălpig a înregistrat altă acțiune pentru succesiune partaj succesoral, cu termen pe data 11.12.2023.
Apartamentul moștenit are o suprafață de 79,14 pătrați, cu 3 camere, iar apartamentul cu o cameră are suprafața de 27,42 metri pătrați. La prețurile actuale din zona centrală, imobilele pot valora cel puțin 200.000 de euro. Carmen Tălpig a lăsat de înțeles, la un moment dat, că a plătit impozitele și cheltuielile de întreținere ale mobilului. Mai precis, soțul s-ar fi ocupat de acestea.
„Plata impozitelor, taxelor aferentă monumentele funerare, precum și îngrijirea acestora, în mod contant, periodic, tot de către noi au fost realizate și reprezintă, în mod neechivoc, acte de acceptare tacită a succesiunilor. Afirmația pârâtelor că Tălpig Florin a achitat toate impozitele și cheltuielile de întreținere este falsă, aspect dovedit cu chitanțele privind plata impozitului de către noi la dosarul cauzei”, se arată în întâmpinarea Gabrielei Tălpig.
Reporterii BZI au încercat să o contacteze pe Carmen Tălpig încă de săptămâna trecută. Nu a răspuns apelurilor telefonice repetate și nici mesajelor, pentru a oferi un punct de vedere.
Nu ați avut alt subiect de deschidere luni decât cum se ceartă de la avere niște zdrențe din familia unui fost interlop din Copou ? Locuiesc în Copou și cunosc din păcate această faună mizeră. Numai bețivi ( Vericeanu), drogați ( pe la B2) și borfași, care lasă lumea fără apartamente profitând că au necazuri în familie. O LUME MURDARĂ !
Dumnezeu Sa-l Ierte pe Florin, un jmeker cu clasa la inceputul anilir ‘90! Carmen… o coarda la produs
@@@ochiul din umbra, foarte bine ca B Z I ne pune la adapost de asemenea specimene. Sa stim de cine sa ne ferim. Omul nu era racit bine si nevasta sa si a gasit alt sculau sa potoleasca iesirile animalice
Da ce fel de interlop era tacanel????????toti tiganii is interlopi….
Țăcănel nu era nici interlop,nici țîgan.Era un om la locul lui,un familist.Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Poate se combină cu ginecologul cu expoziție.
Am ramas singura legenda vie a Iasului. Carmen, stii unde ma gasesti.
Carmen nu mai cauta. A gasit deja. Este dragoste mare intre Carmen si Mihai “J” care are casa in coasta Palas-ului pe Sf Andrei. Aici bogatie frate, casa la Palas, apartamente in Copou…lux si opulenta
Asta era prostituată în Amsterdam și nici frate-su nu a fost cine știe ce șmecher. Un tip cu o inteligență medie spre deosebire de suroirile lui care au un ușor retard mintal.
Traseul doamnei Carmen in finante este Doina Naum si avocatul polii Naum Cristinel? Mai tarane, mai tii minte cand ti-a dat Doina 50 lei in fate la finante si tu i-ai pupat mana? Se intimpla pe 04 Mai 2023 este si filmarea idiotule
Mare eveniment ,maree dom’le. O prostituata pe care o stia tot Iasul,saraca vai de mama ei, combinata cu un tigan „interlooop” care a ajuns sa stea cu mamica Smecheri adevarati,nu gluma. Alt subiect,decat cu boschetii astia nu ati gasit????
O cunosc pe Gabriela de mulți ani, iar precum mulți alții, doar cuvinte de laudă se potrivesc pentru ea. Este o femeie remarcabilă, cu o personalitate puternică și o coloană vertebrală demnă de admirat în numeroase aspecte. Gabriela servește drept exemplu elocvent de determinare și grație, fiind o sursă constantă de inspirație pentru cei din jurul ei.