Prima pagină » Actualitate » Scandal în Costinești! Mai mulți bărbați au fost încătușați după ce s-au luat la bătaie cu forțele de ordine – VIDEO
Scandal în Costinești! Mai mulți bărbați au fost încătușați după ce s-au luat la bătaie cu forțele de ordine - VIDEO

Scandal în Costinești! Mai mulți bărbați au fost încătușați după ce s-au luat la bătaie cu forțele de ordine – VIDEO

16 aug. 2023, 15:16,
în Actualitate

Doi tineri au fost bătuţi de şase bărbaţi, marţi după amiază, în Costineşti, iar aceştia au avut un comportament agresiv şi faţă de poliţiştii şi jandarmii chemaţi să intervină şi au fost imobilizaţi. Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa anunţă că va analiza imaginile pentru a evalua intervenţia.

„Câțiva smardoi s-au simțit prinși în aglomerația de pe faleza din Costinești și au început să își care reciproc pumni și picioare. În apropiere erau două patrule de poliție a căror prezență a fost solicitată de larma turiștilor.

Doar că, în stilul specific românesc, cei care se luaseră la bătaie au uitat brusc de conflictul dintre ei și și-au îndreptat atenția asupra polițiștilor și jandarmilor.

De la lovituri corp la corp și până la înjurături cu trimiteri către origini sau morți, pe cei implicați în conflict, aflați într-o stare avansată de ebrietate îi veți vedea mâine la televizor spunând că sunt victime.

Se poate observa că înregistrarea este realizată după începerea conflictului în condițiile în care deja se folosise aparatul iritant lacrimogen, iar unul dintre jandarmi avea uniformă sfâșiată”, a transmis Sindicatul de poliție Europol.

Scene ireale la Costinești. Turiști încătușați pe plajă. S-au încăierat între ei după care s-au bătut cu jandarmii și polițiștii

Totodată, Jandarmeria Constanța arată că în timpul intervenţiei în staţiunea Costineşti, jandarmii s-au confruntat cu situaţii tensionate, în care au fost expuşi la comportamente agresive şi injurii repetate din partea persoanelor implicate în conflict.

„Menţionăm faptul că Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa va examina atent imaginile pentru a evalua modul în care s-a acţionat şi va lua măsuri de verificare a tuturor aspectelor legate de modul de intervenţie. În situaţia în care vor fi constatate abateri de la normele legale, acestea vor fi supuse sancţiunilor prevăzute de regulamentele militare”, a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi, marţi, în jurul orei 14.15, de doi bărbaţi, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresaţi fizic, de mai multe persoane necunoscute.

“Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din poliţişti şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, care au identificat persoanele bănuite, respectiv şase bărbaţi. Aceştia au avut un comportament recalcitrant şi agresiv fizic faţă de poliţişti şi jandarmi, cărora le-au adresat şi acte de ameninţare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliţiei staţiunii Costineşti”, a precizat IPJ Constanţa.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`