Prima pagină » Local » Scandal fără precedent pe sute de milioane de euro. Maricel Popa, președintele CJ, a intrat în mijlocul unei dispute de proporții cu aleșii județeni. Totul a plecat de la harta drumurilor din Iași
Scandal fără precedent pe sute de milioane de euro. Maricel Popa, președintele CJ, a intrat în mijlocul unei dispute de proporții cu aleșii județeni. Totul a plecat de la harta drumurilor din Iași

Scandal fără precedent pe sute de milioane de euro. Maricel Popa, președintele CJ, a intrat în mijlocul unei dispute de proporții cu aleșii județeni. Totul a plecat de la harta drumurilor din Iași

28 apr. 2020, 04:00,
Vlad Rotaru în Local

Scandal fără precedent pe masterplanul de drumuri județene la Consiliul Județean Iași. Aleșii județeni nu s-au menajat deloc și au ajuns să-și arunce vorbe grele din cauza acestui proiect. Între conducerea Consiliului Județean și aleșii PNL a avut loc un schimb dur de replici pe proiectul de 220 de milioane de euro. Acesta a fost adoptat cu votul majorității de consilieri județeni. Ședința s-a lăsat cu ironii și amenințări între Executivul CJ și consilierii PNL

Ședința ordinară a plenului Consiliului Județean Iași de ieri s-a lăsat cu un scandal imens între aleșii instituției. Totul a plecat de la noul masterplan al drumurilor județene propus de Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași. Proiectul cu o valoare de 220 de milioane de euro nu a fost bine primit de toți consilierii.
Între aleșii PNL și PMP pe de o parte și președintele Maricel Popa și PSD pe de altă parte au avut loc o serie de conflicte verbale fără precedent. Liberalii au fost nemulțumiți de faptul că proiectul a fost promovat în plen fără consultări. Mai mult, cum nici vechiul masterplan nu este finalizat, liberalii au ajuns să ceară explicații.

Schimb dur de replici pe tema drumurilor

În aceste condiții, între unii consilieri județeni a avut loc un schimb de replici ceva mai dur. Principalii actori au fost Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, și liberalul Constantin Șerban. Totul a pornit de la explicațiile cerute de Constantin Șerban pe marginea proiectului. Maricel Popa nu a rezistat și l-a provocat pe liberal.

„Domnule Șerban, mă bucur foarte mult că dumneavoastră cântați la un instrument atât de frumos ca acordeonul. Ar trebui să vă limitați la ceea ce știți. Domnul Ciucan (Ciprian Ciucan- n.r.) este dirijorul drumurilor județene. El știe mai bine. Altfel se cântă la acordeon polca și altfel Miorița. Sunt două date diferite”, a spus Maricel Popa. Replica i-a iritat însă pe liberali, aceștia cerându-i explicații șefului CJ.

„Dacă domnul Stanciu se uită cu creionul în mână și întreabă cum la drumul Cucuteni- Târgu Frumos s-a dat un milion lei pentru zece kilometri. Nu mă cobor la analfabetismul dumneavostră și la minciuna dumneavoastră. Cum furați dumneavoastră banul public pentru campania electorală nu o face nimeni. O să răspundeți la DNA, o să vedeți”, a menționat Constantin Șerban.

În cele din urmă, masterplanul a trecut cu votul majorității PSD, cu amendamentul că se va face o prioritizare a investițiilor. PNL nu a dorit însă să voteze proiectul respectiv, astfel încât acesta a fost avizat de ceilalți consilieri.

Circ cu scandalagiul Mircea Manolache

Ședința nu a fost însă lipsită de scandal. Un alt proiect care a provocat dispute aprinse a fost legat de componența Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). În urma demisiei din CJ a lui Iulian Tărăboanță, locul din ATOP al acestuia a rămas vacant. Maricel Popa a încercat să forțeze nominalizarea scandalagiului Mircea Manolache în locul lui Iulian Tărăboanță. Deși Manolache a fost exclus din ATOP tocmai de PSD pentru derapaje la adresa legii, tot social-democrații l-au propulsat ca propunere nouă. Numai că planurile lor nu s-au potrivit. Ședința s-a desfășurat în mod online, iar pentru ATOP trebuia vot secret. PNL l-a propus pe Cătălin Timofciuc pentru această funcție. Executivul CJ a propus un chestionar online secret, procedură care însă este ilegală. În aceste condiții, grupul PNL nu a mai participat la acest simulacru de vot. Asta a făcut ca punctul respectiv să nu aibă cvorum și să nu mai treacă de plen. Practic, planurile lui Manolache au fost date peste cap. Acesta va trebui să aștepte măcar încă o lună până la o ședință de plen ce se va desfășura în condiții normale pentru a forța intrarea în ATOP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`