Prima pagină » Actualitate » Șase polițiști din Huși și un complice al acestora, acuzați în dosarul de luare de mită, arestați preventiv
Șase polițiști din Huși și un complice al acestora, acuzați în dosarul de luare de mită, arestați preventiv

Șase polițiști din Huși și un complice al acestora, acuzați în dosarul de luare de mită, arestați preventiv

29 nov. 2023, 20:20, 1 ,
în Actualitate

Tribunalul Vaslui a admis în parte solicitarea procurorilor și a decis, miercuri seara, arestarea preventivă a șapte dintre inculpați: șase polițiști și un complice al acestora.

În cazul celorlalți doi inculpați reținuți, un polițist și un agent de la Poliția de Frontieră, instanța a decis plasarea lor în arest la domiciliu. Decizia instanței nu este definitivă.

Reamintim că polițiști de la Rutieră și polițiști de la Poliția de Frontieră sunt acuzați că pretindeau mită în trafic de la șoferi, fie pentru a nu-i sancționa, fie pentru a le trece cu vederea anumite fapte. Sumele pretinse, spun procurorii, variau între 100 lei și 1.500 lei.

„Solutia pe scurt: Admite în parte propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. În baza art. 226 alin.1 şi 2 C.pr.pen., cu referire la art. 202 C.pr.pen., art. 223 alin. 2 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:

1. Roman Florin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal (45 de acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (45 de acte materiale), delapidare în formă continuată, (două acte materiale)

2. Lucan Iulian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu în formă continuată.

3. Kuniak Aandrei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată (32 de acte materiale),

4. Huțuțui Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată,

5. Dănilă Viorel-Dănuț, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, (11 acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale),

6. Boțu Cătălin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, (5 acte materiale), şi abuz în serviciu în formă continuată (5 acte materiale),
7. Androni Ionel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat în prezent aflaţi în CRAP IPJ Vaslui, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.11.2023 până la _28.12.2023 inclusiv.

Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, de luare a măsurii arestării preventive a inculpaţii Pălie Marius Iustin şi Bojoga Lucian dispune faţă de inculpatul

1. Pălie Marius-Iustin, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, şi abuz în serviciu în formă continuată, luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29.11.2023, ora 21.55, după expirarea măsurii reţinerii şi până la data de 28.12.2023, inclusiv.

2. Bojoga Lucian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, (3 acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (3 acte materiale), măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 30.11.2023, ora 00.02, după expirarea măsurii reţinerii şi până la data de 29.12.2023, inclusiv”.

Comentarii
  • EPOLEȚI FĂRĂ CULOARE

    Hoți îmbrăcați în haina statului! Mare păcat! După cum se vede în ultima perioada de timp o comit băieții de numai numai. Iar totul se datorează șefilor, după modul cum îi pregătește, cum îi instruiește. Dacă șefii sunt cu vaca, subordonații sunt cu porcul! Adică puși de prostii, pe tâmpenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`